Sub numele „Operation Whitecoat” (Operaţiunea Halatul), un documentar scurt despre adventiștii necombatanţi care s-au oferit voluntari pentru un experiment militar de protecţie împotriva armelor chimice a fost lansat la începutul acestei luni.

La începutul anilor 1950, pe măsură ce Războiul Rece se contura tot mai ameninţător, guvernul american a început să suspecteze că guvernul rus perfecţionează arme chimice pe care intenţionează să le folosească împotriva SUA. Armata americană avea să primească însă un ajutor neașteptat din partea a peste 2.300 de soldaţi care s-au oferit pe post de cobai pentru a ajuta guvernul să conceapă vaccinuri și tratamente împotriva eventualelor bombe purtătoare de bacterii. Aceștia erau soldaţi adventiști, necombatanţi din motive de conștiinţă. Iar programul în care au fost implicaţi poartă denumirea „Operation Whitecoat” (Operaţiunea Halatul).

Operation Whitecoat (2017) Trailer from Randall Larsen on Vimeo.

Operation Whitecoat a fost un program de cercetare medicală desfășurat de armata americană la institutul de cercetare de la Fort Detrick (Maryland) pe parcursul a 19 ani, între 1954 și 1973. Programul a început odată cu Războiul din Vietnam și nu este nicio coincidenţă în asta. Bărbaţii adventiști erau obligaţi de lege să se înroleze, însă erau constrânși de propria conștiinţă să nu ucidă (și de religie – fiindcă Biserica Adventistă avea o poziţie publică fermă faţă de implicarea credincioșilor ei în război). De aceea, când s-a ivit oportunitatea implicării în programul Whitecoat, pentru mulţi dintre soldaţii adventiști acesta a fost șansa de a-și sluji ţara și pe Dumnezeu, fără dileme.

Ca adventist practicant, prin urmare necombatant, nu aveai prea multe opţiuni în armată în afară de posibilitatea de a lucra pe un post de sanitar. În contextul acesta, pentru voluntarii Operation Whitecoat programul a părut o mână întinsă, una care le permitea inclusiv să respecte Sabatul (ziua de închinare și repaus a adventiștilor), fără bătăi de cap. Așa că s-a mers înainte.

Voluntarii au fost informaţi cu privire la scopul și obiectivele fiecăruia dintre cele 151 de studii care aveau să fie efectuate cu ajutorul lor. Scopul declarat era acela de a apăra soldaţii și civilii americani de un eventual atac cu arme biologice. Voluntarii și-au dat acordul pentru a fi infectaţi cu bacterii, cum ar fi tularemia sau bacteria care provoacă febra Q, urmând să fie trataţi cu antibiotice experimentale, pentru ca medicii să descopere dozele adecvate pentru un tratament reușit. Unii dintre voluntari au fost de asemenea subiecţi pentru testarea unor vaccinuri aflate în fază experimentală, cum ar fi vaccinul pentru febră galbenă, cel pentru febră Rift Valley, pentru hepatita A și chiar pentru Yersinia pestis (ciumă) și un virus de origine venezueleană care provoca encefalită.

Multe dintre testele de la Fort Detrick erau efectuate cu ajutorul unei sfere uriașe de oţel, numită „Eight Ball”. Aceasta avea o capacitate de un milion de litri, iar cercetătorii o foloseau pentru a aerosoliza agenţi biologici, pe care apoi îi vânturau în interiorul sferei. Voluntarii erau apoi conectaţi, prin măști inhalatoare, la portaluri ale sferei, prin care inspirau aerul contaminat. Următorul pas era ca militarii să fie izolaţi în carantină, unde le erau tratate simptomele.

Unii dintre voluntarii Whitecoat au parcurs un ciclu complet de exerciţiu militar (doi ani) fără să fi trecut nici măcar printr-un singur experiment. Alţii, în schimb, au fost subiecţi chiar și pentru cinci cercetări. Atât de răvășitoare erau bolile pe care le contractau încât „o parte dintre băieţi spuneau că s-au temut că vor muri”, spunea Richard O. Stenbakken, director al Departamentului de Capelanie din cadrul Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (instituţia centrală a bisericii). Trecea ceva timp și aceiași băieţi „începeau să se teamă că nu vor muri”, povestea Stenbakken.

Bilanţul proiectului este în general optimist. Potrivit Armatei Statelor Unite, Operaţiunea Whitecoat a contribuit semnificativ la aprobarea de către FDA (Administraţia pentru Hrană și Medicamente) a unor vaccinuri foarte necesare – cel pentru febră galbenă și cel pentru hepatită – și a dus și la validarea unor medicamente importante – precum cel împotriva febrei Q, cel împotriva virusului encefalitei cabaline venezuelene, tratamentul împotriva febrei Rift Valley și cel împotriva tularemiei.

Profesorul Jonathan D. Moreno, multispecializat în filosofie, istorie, bioetică și securitate naţională, aprecia că Operaţiunea Whitecoat este sinonimă cu „istoria unei mari instituţii, a unui sistem uman care a reușit să facă niște lucruri inteligent, bine și etic”. Și mulţi dintre soldaţii implicaţi în experiment sunt gata să îi dea dreptate.

La aniversarea a 30 de ani de la sfârșitul proiectului de cercetare, mai mulţi veterani adventiști s-au declarat mândri că au putut contribui la binele societăţii americane. Unii declară deschis că experimentele nu le-au afectat viaţa mai mult decât un loc de muncă obișnuit, însă au produs în schimb avantaje uriașe pentru ţară. De altfel, surse militare care au urmărit să evalueze proiectul au expediat 1.000 de formulare de feedback pozitiv către foștii voluntari și au primit răspuns de la 522 dintre ei. „Niciunul dintre voluntari nu a murit ca urmare a implicării în experimente”, a declarat Philip Pittman, reprezentat al USAMRIID, Fort Detrick. Acesta a recunoscut însă că informaţiile sale se bazează pe feedbackul voluntarilor, nu pe analize de sânge, care ar fi putut atesta cu mai mare obiectivitate efectele asupra sănătăţii pe care le-au avut testele suferite de soldaţi.

Operaţiunea a avut însă și o latură puternic controversată. Tot experimentul a fost desfășurat în secret și este foarte probabil că, dacă ameninţarea teroristă nu ar fi fost astăzi percepută atât de puternic în Statele Unite, nu s-ar fi aflat niciodată despre aceste experimente. Aceasta este, desigur, o supoziţie, însă nu putem spune același lucru despre istoria unui veteran care a dorit să participe la aniversarea din anul 2003 a operaţiunii tocmai pentru a spune o altă poveste.

În urma proiectului Whitecoat, Gene Crosby nu a murit, însă sănătatea i-a fost mult mai grav afectată decât cea a veteranilor care, după încheierea experimentelor, nu au acuzat decât apariţia unui astm deranjant și a unor dureri de cap. „L-am întrebat pe medic”, spunea el într-un interviu televizat „«după ce am băut chestia aia, dacă e normal să mă ţină boala mai mult de două săptămâni.» Mi-a răspuns: «Oh, nu, iei antidotul și în două săptămâni e totul gata.» Nu mi-a trecut nici până azi”, mărturisea veteranul. Pe el, experimentele l-au lăsat invalid și dependent de soţie.

Reportera PBS Lucky Severson, adăuga încă o faţetă a consecinţelor: „V-aţi gândit că aceleași date care contribuie la protejarea cetăţenilor americani ar putea fi folosite de guvern în scopuri ofensive?” l-a întrebat ea pe șeful Departamentului de Capelanie, după ce acesta discutase motivele pentru care Biserica Adventistă din Statele Unite a sprijinit proiectul. „Dacă ar fi luat notă de existenţa oricărei dovezi clare că cercetările în care erau împlicaţi voluntarii Whitecoat erau folosite ofensiv, cred că Biserica Adventistă i-ar fi consiliat pe oamenii ei să nu se implice. Dacă e posibil ca informaţiile obţinute atunci să fie folosite altfel decât se anunţase nu știu. Ce pot să spun însă e că informaţia e informaţie, și modul în care oamenii o folosesc este ceva de care ei sunt responsabili.”

Anul acesta, producătorul Randall Larsen a lansat un film documentar despre Operaţiunea Whitecoat, declarându-l „o mărturie a dedicării lor (a soldaţilor adventiști, n.r.) faţă de datoriile lor religioase și patriotice. O istorie a curajului lor extraordinar și a contribuţiei lor, care a adus beneficii ce au depășit sfera bioapărării militare”. Larsen, care are o afinitate pentru producţiile cu subiect militar, a mai realizat câteva documentare tematice scurte, între care unul despre soldaţi americani răniţi în Irak și în Afganistan și unul despre femeile-pilot din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Actualmente, Larsen este consilier pe probleme de securitate naţională la Centrul „Johns Hopkins” pentru Siguranţa Sănătăţii și este membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, o organizaţie americană nonprofit nepartizană specializată în politica externă a Statelor Unite și afaceri internaţionale. Producătorul are o experienţă de 32 de ani în serviciul armatei și aviaţiei, din care s-a retras în anul 2000. Ca militar, Larsen a participat la nu mai puţin de 400 de misiuni aeriene în Vietnam.

Filmul Operation Whitecoat poate fi comandat pe site-ul dedicat sau închiriat, pe Vimeo.