Relatările despre convertire îmbracă de obicei forma unui documentar de război ideologic. Două sisteme de valori se luptă pe frontul sufletesc și una câștigă. În povestea lui John și a Delilei Glick însă, mai inspiratoare decât bătălia este loialitatea omului faţă de propria conștiinţă și faţă de Dumnezeul care nu poate fi închis între pereţii unei biserici.

Dacă cineva ar trebui să îi repereze pe John și pe Delila într-o mulţime de oameni nu ar întâmpina prea mari greutăţi. Îi recunoști imediat după portul lor specific grupării amish. De fapt, așa i-am cunoscut și eu, observându-i de la distanţă, în mulţimea care alcătuia publicul Convenţiei ASI 2017.

Ea purta o rochie simplă, monocromă, bonetă și balerini. El era îmbrăcat în pantaloni de stofă subţire și avea vestă peste cămașa pe care, urma să aflu, membrii amish o asociază decenţei masculine. Barba lungă și roșcată ascundea faptul că John are doar 31 de ani. Iar zâmbetul proaspăt al Delilei nu trăda nicio clipă faptul că tânăra de 29 de ani este mamă a șase copii. Ar fi fost mamă a șapte, dacă Maddy, al treilea lor copil, nu ar fi murit din cauza unei infecţii, la câteva ore de la naștere. John și Delila mi-au spus că așteaptă să se întâlnească cu Maddy în Cer și să îi ofere toată dragostea pe care nu au avut timp să i-o arate pe Pământ. Pentru amândoi, drumul într-acolo este cel mai important pe care îl au de făcut, deși, așa cum aveau să îmi relateze, călătoria lor spirituală i-a purtat pe tot felul de cărări, unele mai întunecate, altele, mai luminoase.

Convenţia ASI este un hub al antreprenorilor adventiști care doresc să se implice în proiecte sociale și misionare, așa că prezenţa cuplului stârnea invariabil curiozitate. I-am întrebat direct:

Sunteţi adventiști?

John: Nu suntem membri încă.

Delila: Nu suntem botezaţi încă.

J.: Ne gândim foarte mult la asta și credem că vom fi adventiști de ziua a șaptea, dar nu suntem încă.

Cred că primiţi întrebarea aceasta peste tot pe unde vă duceţi, dar o să vă întreb și eu: de unde sunteţi, care e povestea voastră?

J.: Suntem din Ohio. West Salem, Ohio. Venim dintr-un grup religios foarte strict, care practică botezul prin stropire. Și, când primești acest botez, ești considerat automat membru al bisericii. Așadar, atunci când ne botează, suntem botezaţi în biserică, nu pentru Hristos. Ei Îl fac pe Hristos parte din acel botez, dar El nu este prioritar.

Iar noi am trecut printr-o dilemă atât de mare – un dezastru pentru familia noastră –, încât eram hotărât să nu mai devin membru în nicio biserică de pe lumea asta.

Ce s-a întâmplat? Dacă poţi să ne spui…

Am fost prins încălcând regulile lor, prin urmare mi-au spus că nu pot fi iertat. Că o să ard în Iad pentru totdeauna. Așa că m-am gândit în sinea mea: dacă tot o să ard în Iad pentru totdeauna, chiar dacă ar fi să mai trăiesc încă 50-60 de ani, mai bine mă sinucid. Pentru că nu vreau ca o persoană diavolească, așa cum mă consideram, să fie părintele copiilor mei. Mi-am zis: „Mai bine mă sinucid!” Din fericire, înainte de acest punct fără întoarcere, s-a întâmplat ceva care m-a oprit: am găsit Adevărul. Și mi-am „îngropat” viaţa în Biblie.

Ce fel de regulă ai încălcat?

Am folosit un instrument electronic și am condus un escavator.

Când s-a întâmplat asta?

Oh, e recent… iarna trecută. Adică acum aproape un an.

Ei au numit asta „un păcat”… ceva ce nici măcar nu este în Biblie. Și au mai spus și că e de neiertat! M-am gândit că, dacă Dumnezeu lucrează așa cum pretind oamenii ăștia, nu vreau să am de-a face cu El. Toată viaţa am fost învăţat că El e iertător. Și acum… pe mine nu mă iartă?

Spuneai că ai descoperit adevărul. Ce adevăr ai descoperit?

J.: Tatăl meu predica mereu din Biblie. Din punctul lui de vedere, regulile [comunităţii, n.r.] erau adevărul, ba chiar folosea Biblia ca să justifice ideea că ar fi aproape obligatoriu ca oamenii să se ghideze după regulile făcute de alţii. Însă eu știu că Biblia susţine contrariul: să nu te închini unor reguli făcute de oameni. Și, chiar înainte să mă sinucid, mi-a venit gândul acesta: că Dumnezeu trebuie să aibă un cuvânt de spus despre toate astea. Episcopul meu nu este Dumnezeu.

D.: În ziua în care s-ar fi sinucis a deschis Biblia și a tot citit, cât a fost ziua de lungă. (către John:) Dar ţii minte că deja din vară îmi spuneai tu că ai o mulţime de întrebări despre regulile amish și că tu crezi că poţi găsi răspunsul în Biblie, dar că ţi-e frică să nu citești acolo ceva care să ne îndepărteze de amish… Așa că noi eram într-o situaţie în care practic luptam împotriva adevărului. Eu cred că ne luptam cu Duhul Sfânt.

J.: Da, fără îndoială ne luptam împotriva Duhului Sfânt.

D.: Duhul Sfânt ne spunea să citim Biblia și să descoperim adevărul, dar noi ne opuneam, pentru că nu voiam să părăsim comunitatea.

J.: Aveam noi convingerea aceasta, sinceră, din toată inima, că, dacă părăsim gruparea amish, dacă renunţăm la cultura în care ne-am născut, vom arde în Iad pentru totdeauna. Noi trebuia să rămânem în biserica în care am crescut. Pentru că în 2 Timotei 3:14 se vorbește despre asta. Vreau să spun că ai putea să o iei și așa. Pentru că acum sunt sigur că, atunci când Pavel îi scria lui Timotei, el nu voia să spună: „Dacă te-ai născut demon, rămâi demon. Dacă te-ai născut amish, rămâi amish. Dacă ești catolic, rămâi catolic.” Dar ei așa o interpretează. Orice te-ai născut, rămâi așa. Dar nu asta spune Biblia. Cu asta mă luptam eu.

Și schimbarea asta de perspectivă e adevărul despre care spui că ţi-a iluminat mintea…

J.: Da. „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat.” Pe versetul acesta se bazează ei. Timotei a crescut în preajma lui Iisus, așa că Pavel îi transmite: „Rămâi în El. Pentru că așa ai fost crescut, și tu știi lângă Cine ai crescut.” Și apoi citesc următorul verset: „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” Deci, și dacă nu aveam versetul de dinainte, versetul acesta anulează cu totul interpretarea aceea a amish-ilor.

Așa că, în mintea mea, mă luptam cu ideea aceasta: că, dacă vreau să ajung în Cer, trebuie să rămân în religia în care m-au crescut părinţii mei. Dar am înţeles că episcopul meu nu are cheia de la Rai sau Iad, că Dumnezeu are cheia, că El este Alfa și Omega, Cel care a fost, este și va fi. Totul e al Lui. Altfel spus, că eu am dreptul să fac alegeri. Să mă raportez la Dumnezeu fără intermediar. Iisus este intermediarul meu. Așa că, citind Biblia, m-am hotărât să plec, dar în același timp am luat și hotărârea de a nu mai fi membru în nicio altă biserică.

Soţia ta știa că tu plănuiești să te sinucizi?

J.: Nu. Nu i-am spus nimic la momentul acela.

Nici măcar atunci când te-ai simţit eliberat de gândurile tale?

J.: După ce m-am eliberat eu, a căzut ea în aceeași capcană. În ziua în care eu am fost excomunicat, ea a rămas la biserică, în timp ce eu trebuia să mă duc acasă. Când a ajuns și ea acasă, a început să plângă în hohote și să spună că nu știe ce caută ea pe Pământul ăsta. Îmi spunea că Pământul ăsta e atât de lipsit de evlavie, că nu mai vrea să trăiască aici.

D.: Simţeam că trăiesc o pierdere uriașă!

J.: Ajunsese într-un loc foarte întunecat. Nu există loc mai întunecat decât acela! Dar la acel moment eu găsisem deja mult adevăr în Biblie, adevăr care vorbea direct despre situaţia mea, a bisericii mele și a episcopului meu. Eu eram o persoană păcătoasă. Credeam asta și până atunci, dar parcă atunci am realizat acest lucru cu atât mai mult. Dacă eu continuam să fac ce îmi spuneau ei, eram un păcătos și mai mare. Eu trebuia să urmez ce spune Iisus. Și am descoperit că, dacă urmez întocmai ce a spus Iisus, nu avem cum să nu fim izgoniţi din grupul în care ne găseam atunci. Și asta s-a și întâmplat.

Deci tu, Delila, când ai ajuns acasă, i-ai spus lui John ce simţeai…

D.: Da, am ajuns plângând acasă și l-am găsit pe el râzând și spunându-mi că a găsit Adevărul. Și eu nu înţelegeam: cum poate să râdă în situaţia în care eram?! Eu trebuise să îl repudiez. Nu puteam mânca împreună, nu puteam atinge un lucru care venea din mâna lui… mă simţeam teribil și tot spuneam că nu pot face asta… simţeam că nu mai pot trăi! Iar el m-a întâmpinat spunându-mi că merită să trăim, pentru că el a găsit Adevărul. Și a început să îmi citească din Biblie. La început eram negativistă, pentru că știam că asta ne va îndepărta de credincioșii amish și nu voiam asta.

J.: Și nici eu nu voiam.

D.: Dar la momentul acela el a spus că „nici vorbă să îi părăsim”, doar că, pe măsură ce citeam și aflam tot mai multe, ne-am dat seama că nu putem să ne respectăm credinţa și să continuăm să fim amish.

J.: Nu poţi sluji la doi stăpâni. Nu poţi să te închini și lui Dumnezeu, și lui Mamona. (cita un pasaj din Noul Testament, din Evanghelia după Luca, n.r.)

D.: Ne-am dat seama că nu putem rămâne cu amish-ii dacă vrem să urmăm învăţătura întregii Biblii.

J.: Da, nu aveam cum să rămânem și cu amish-ii, și lângă Biblie.

Dar asta însemna totodată să vă despărţiţi de familiile voastre.

J.: Așa este. Tatăl meu nu mai mânca împreună cu noi, ba chiar ne-a scris o scrisoare în care ne dădea de știre că nu ne mai permitea să venim acasă nici pentru vreo înmormântare, nici pentru vreo licitaţie sau nuntă. Știţi, acestea sunt cele trei evenimente majore din viaţa unui amish care se întâmplă în public… A vrut să ne spună dinainte ca să se ivească vreo astfel de ocazie publică, ca noi să știm că nu suntem bine-veniţi acolo.

Dar n-a durat mult până când i s-a făcut foarte dor, bolnav fiind, și ne-a scris că vrea să vorbească cu noi. Și unul dintre primele lucruri pe care ni le-a spus când am mers să îl vedem a fost că nu vrea să audă nimic din Biblie. Mi-a zis: „Am obosit, m-am săturat și am terminat-o cu Biblia.” Iar eu i-am răspuns: „Tată, un singur lucru îţi cer: roagă-te pentru noi. Dacă tu crezi că suntem pe o cale greșită, roagă-te pentru noi.” Atunci el mi-a răspuns: „Oh, dar mă rog pentru voi. Mă rog să fiţi atât de nefericiţi, încât să vă întoarceţi la biserică.” În mintea mea, m-am gândit atunci: „E în regulă. Tu te rogi pentru nefericirea noastră, dar eu mă voi ruga pentru pacea ta. Pentru mângâierea ta. Vreau să te văd în Împărăţie.” E un tip extraordinar el. E un bărbat credincios, nu faţă de Dumnezeu, dar este un om fidel faţă de oamenii lui.

D.: Și eu întotdeauna mi-am iubit părinţii. Nu am multe să le reproșez în viaţă.

J.: Îi iubim chiar mai mult decât înainte. Și le-am spus asta. Dar, revenind, când ne-a spus pentru ce se roagă, mi-a fugit mintea la ceea ce împăratul a făcut cu Daniel și cu cei trei prieteni ai lui (se referea la profetul Daniel, din Vechiul Testament). Daniel i-a zis că „și dacă ne arunci în cuptorul cu foc, chiar dacă Dumnezeu nu ne va salva, tot nu mă voi închina regulilor tale”.

Însă abia pe drum, vorbind cu soţia mea, am realizat un lucru. Ea m-a întrebat: „Tu ai auzit ce ne-a spus? Se roagă ca noi să fim nefericiţi. Suntem nefericiţi?” Și atunci mi-am dat seama: „Nu! Nu suntem nefericiţi! El era cel nefericit!”

D.: Chiar nu eram nefericiţi. Sigur, trecem prin faze în care suntem foarte triști și ne e foarte dor de ei. Ne-ar plăcea să putem vorbi cu ei. Dar alteori ne uităm în jur și ne dăm seama că suntem bine.

Delila și John Glick, în primul lor interviu de presă. În braţele Delilei este Aida (3 luni), cea mai mică fetiţă a familiei.

Unde trăiţi acum?

J.: Tot în Ohio, dar nu mai avem legături cu comunitatea. Ei nu cumpără nimic și nu ne vând nouă nimic. Nu ne fac nicio favoare, iar noi nu îi putem ajuta cu nimic pe ei. Suntem în două lumi diferite.

D.: Dar ei locuiesc în jurul nostru.

J.: Da, sunt în jurul nostru.

D.: Ne-am vândut proprietatea și trebuie să ne mutăm până în octombrie, dar ne-ar plăcea să locuim tot pe undeva prin apropierea lor, dacă am putea.

J.: Încă mai avem calul și trăsura noastră. Am cumpărat și o camionetă pentru afacerea mea și avem o mașină pentru familie.

D.: Toată familia noastră iubește calul și trăsura.

J.: Da, toţi le iubim. (râde) Nu e un păcat să mergi cu trăsura.

D.: Camioneta e mai mult pentru lucrul lui. E foarte greu să lucrezi în construcţii doar cu o căruţă și un cal.

J.: Și fără telefon… E foarte greu. Nu ești respectuos faţă de clienţi dacă nu ai un telefon.

Dar e permis să deţii lucrurile acestea câtă vreme locuiești în satul amish?

D.: Noi trăim în sat, dar suntem pe proprietatea noastră… Nu mergem la biserica lor sau nimic de felul acesta.

Deci acceptă lucrurile acestea în sat?

J.: Păi, noi trăim la ţară. Nu trăim într-o colonie. Huteriţii (o ramură conservatoare a anabaptiștilor, similară amish, n.r.) au colonii. Creștinii amish nu. Fiecare au propriile proprietăţi și bani. Nu ne pot dicta ce să facem pe proprietatea noastră. Dacă ești parte din biserică, da, au dreptul să spună „nu poţi asta sau asta”, dar, dacă nu ești membru, nu îţi pot spune cum să îţi folosești banii sau unde să locuiești. Poţi să fii vecin și cu episcopul tău, dacă vrei. Ar fi jignitor pentru ei. Foarte jignitor. Dar poţi.

D.: De aceea vrem să ne mutăm.

J.: Da, știţi porunca aceea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” Așa ne cinstim noi părinţii: nestând sub nasul lor zi de zi. Sau încercând să nu trec prea des pe lângă ei cu camionul. Din când în când se mai întâmplă. Dar asta e o formă de lipsă de respect faţă de părinţii mei. Pentru că, dacă mă văd conducând camioneta sau dacă mă văd vorbind la telefon, ei cred că o să ajung în Iad. Și ei cred că și ei vor merge în Iad fiindcă și noi mergem acolo.

Da, socrul meu chiar crede că vom merge în Iad pentru că avem o camionetă și un telefon… Se bazează pe versetul care spune că „pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exod 20:5, n.r.). Dar, dacă te uiţi atent, spune că „pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii”, nu invers!

D.: Și continuarea spune: „şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exod 20:6, n.r.). Deci, dacă tatăl meu face ce trebuie, dacă Îl ascultă pe Dumnezeu, nu este pedepsit pentru ce fac copiii lui. Chiar și în cazul în care noi nu am asculta.

J.: Principiul biblic este că părinţii nu sunt responsabili pentru păcatele copiilor lor, iar copiii nu sunt responsabili pentru păcatele părinţilor lor. Deci nici vorbă să meargă în Iad din cauza noastră! Noi ne străduim să urmăm cuvântul lui Dumnezeu cu toată puterea noastră. Și el face la fel. Sunt convins că el crede din toată inima că ascultă de cuvântul lui Dumnezeu. Dar îi e frică de oamenii din jurului lui. Îi e frică să facă ce descoperă în Biblie. În același timp aplică unele învăţături greșit… Dar noi nu suntem aici ca să îl judecăm pe el. Lucrurile acestea îl privesc pe el.

Știţi ce mă intrigă? Cu ceva timp în urmă, lumea întreagă era martoră la un gest incredibil din partea comunităţii amish. Un bărbat deraiat a luat ostatice câteva fetiţe amish, într-o școală. Le-a împușcat pe rând, apoi s-a sinucis. Iar comunitatea amish a dovedit atunci o capacitate supraomenească de a ierta. Cum se face că pe voi nu vă iartă pentru că aţi condus o camionetă și aţi vorbit la telefon?

J.: (râde stânjenit) E o întrebare bună… Singurul mod în care pot face asta este să aibă un Dumnezeu pământesc. Ei nu Îl mai caută pe Dumnezeul Cerului, ci caută bogăţii pământești. Dacă cineva caută bogăţii lumești, nu va mai avea o minte evlavioasă, ci o minte lumească. Iertarea ţine de o minte duhovnicească. Dar să ierţi pe cineva care îţi ucide copiii și să nu ierţi pe cineva care caută Adevărul, nu cred că e ceva ce vine de la Dumnezeu.

D.: Nu, nu e biblic.

J.: Asta spune totul… Asta e lumina pe care vor să o transmită lumii?

 

Rana lui John și a Delilei este încă proaspătă și se deschide ușor, însă pe parcursul restului discuţiei e evident efortul lor continuu de a se echilibra. „Știi ceva?” îmi spune John. „Amish-ii au oarece dreptate să fie îngrijoraţi pentru noi, pentru că, atunci când un amish pleacă din comunitate, de obicei se abandonează lumii sau ajunge să aibă o credinţă cu totul diferită de a lor.” Aflu că, la 18 ani, cu 3 ani înainte de a avea dreptul să o apuce pe cont propriu, a fugit de acasă, lăsând un bilet de adio în hambar pentru tatăl lui, în care îi spunea că nu mai vrea să fie amish. I se aprinseseră călcâiele după fata unui vecin, care „spunea că e creștină, dar nu era”. Ajuns acasă la vecini, se uitau împreună la TV (un hobby interzis, desigur), fără să le fi spus vreun cuvânt despre fuga lui doar cu hainele pe care le avea pe el. Le-a spus în schimb că vrea să se lase de religia lui. Vecinul l-a luat deoparte și l-a sfătuit ca un tată: „Mai bine nu faci asta, mai bine rămâi unde ești.” Sfatul i-a tăiat respiraţia lui John, care a simţit că trebuie să fugă de acolo. A stat până la finalul emisiunii de la TV și a ieșit liniștit din casă, doar ca să o rupă la goană atunci când era sigur că vecinul nu îl mai vede. „Am alergat jumătate de milă (aproape 1 km, n.r.) și trebuia să sar și peste două garduri”, mi-a spus. Și John, și Delila sunt convinși că vecinul a fost inspirat de Dumnezeu să ofere sfatul pe care l-a dat. „Decât să fiu în lume, aș prefera să trăiesc cu amish-ii și să fac totul cum fac ei”, mi-a spus Delila.

Soţii Glick continuă să locuiască în West Salem și și-au păstrat portul amish, la care mărturisesc că nu vor să renunţe, pentru că le place. Împreună cu Andy, un fost amish botezat de 4 ani la adventiști, studiază din Biblie și, deși la început au fost reţinuţi, ferindu-se ca „nu cumva să schimbe regulile unora pe regulile altora și să uite de Dumnezeu”, spun că au cercetat și au verificat „cu creionul pe hârtie” doctrina adventistă și că o consideră biblică. „A fost o călătorie extraordinară”, mi-a spus John la încheiere. „Nu regret că am făcut ce am făcut și vom continua să mergm oriunde ne va conduce Cuvântul lui Dumnezeu!”

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.