Iranul a eliberat două femei închise din cauza credinţei lor creştine

21

Săptămâna trecută au fost eliberate două creştine prizoniere în Iran, însă mulţi creştini continuă să rămână prizonieri în închisorile iraniene.

Mitra Rahmati şi Maryam Jalili au fost eliberate pe data de 17 septembrie din închisoarea din Teheran, însă mulţi alţi creştini sunt încă închişi, acuzaţi de „delicte contra securităţii naţionale". Recent, World Watch Monitor a arătat că în ultimele luni au fost închişi opt creştini în Shiraz, iar alt tânăr convertit, Mostafa Bordbar, a fost condamnat la zece ani de închisoare, relatează religiontoday.com.

Rahmati şi Jalili au fost eliberate sub regimul noului preşedinte al Iranului, Hassan Rouhani, care se pare că este mai tolerant decât predecesorul său. Dat fiind faptul că în prezent nu au fost eliberaţi toţi cei care au fost închişi pe motive religioase, mulţi sunt însă sceptici cu privire la promisiunea lui Rouhani de a respecta drepturile omului. Din luna iunie, de când a venit la putere noul preşedinte însă, au avut loc numeroase arestări, în cadrul unor noi măsuri de represiune asupra creştinilor.

Mulţi sunt cei care s-au adresat autorităţilor pentru a cere eliberarea creştinilor, al căror singur delict este acela de a avea un crez creştin. Printre cei care au luat poziţie se numără şi Samantha Power, ambasadoarea SUA la ONU. Iran se află pe locul 8 în clasamentul World Watch List al celor 50 de ţări în care este cel mai greu să fii creştin.