Nu toţi creștinii cred în învierea lui Hristos

282

Aproape 1 din 4 creștini nu acceptă relatarea învierii lui Iisus din morţi, relevă un sondaj recent, publicat de The Telegraph. Această situaţie specifică britanicilor poate fi întâlnită însă și pe meleaguri mult mai apropiate.

Sondajul comandat de BBC a reliefat faptul că 23% dintre cei care își revendică originea creștină „nu cred în învierea lui Iisus din morţi”. În plus, mai puţin de 1 din 3 creștini din Marea Britanie crede „cuvânt cu cuvânt“ povestea biblică a învierii lui Iisus, iar alţi 41% consideră că unele secţiuni ale relatării nu ar trebui să fie citite literal. Printre creștinii care merg regulat la biserică, doar 57% cred complet în înviere, dar sunt și 5 procente care nu cred deloc în ea. Interesant este că, potrivit acestui sondaj efectuat pe mai mult de 2.000 de persoane, există și 9 procente dintre cei fără preocupări religioase care cred în înviere.

Pentru unii lideri religioși, cifrele statistice sunt destul de optimiste. De exemplu, episcopul din Manchester a apreciat datele sondajului, considerând că acesta „dovedește că mulţi britanici, deși nu merg regulat la biserică, păstrează credinţele creștine de bază”. Mai mult de atât, „alături de aceștia, se constată un nivel surprinzător de ridicat de convingeri religioase printre cei care nu urmează o religie specifică, de multe ori în mod eronat denumiţi seculari sau atei”, a concluzionat prelatul.

Pentru alţii, datele statistice sunt ceva mai nuanţate. „Să îi ceri unui adult să creadă în înviere în modul în care a făcut-o atunci când a învăţat despre ea la lecţiile de la biserică (școala duminicală) pur și simplu nu funcţionează și asta e valabil pentru o mare parte din elementele fundamentale ale credinţei creștine“, a spus Lorraine Cavanagh, secretar-general al Bisericii Moderne, care promovează o teologie creștină liberală. O „credinţă matură cere ca aceasta să fie pusă la îndoială în mod constant, în mod constant reinterpretată”, a continuat Cavanagh, conform Christian Post, subliniind necesitatea progresului știinţific, a gândirii intelectuale și filosofice.

În schimb, Linda Woodhead, profesor la Universitatea din Lancaster, la catedra de Politică, Filosofie și Religie, a declarat că sondajul nu face altceva decât să confirme „faptul că Marea Britanie este acum împărţită între cei care se numesc creștini și cei care susţin că nu au nicio religie”. „Iar aceasta nu este o simplă separare între religioși și laici”, a continuat ea.

Sondajul a reliefat, de asemenea, că 46% dintre cetăţenii britanici, în general, cred într-o formă de viaţă după moarte, printre aceștia numărându-se și o cincime de persoane nereligioase. Aspectul poate cel mai surprinzător pe care sondajul l-a evidenţiat constă în faptul că creștinii britanici mai tineri, între 18 și 34 ani, au mai mare probabilitate de participare la viaţa bisericii în mod regulat decât creștinii cu vârste între 45 și 64 de ani.

Numărul destul de scăzut al celor care acceptă fără rezerve relatarea învierii lui Iisus nu ar trebui să surprindă. Marea Britanie nu mai este o ţară creștină și ar trebui să înceteze să acţioneze ca atare, era concluzia unei comisii înfiinţate în 2013 și care și-a propus să analizeze locul religiei în societatea modernă, conform The Telegraph. Comisia cerea o „decreștinizare” sistematică a vieţii publice din Regat. Sondajul realizat de BBC vine pe acest fond de secularizare puternică a societăţii britanice.

În schimb, alte ţări, precum România, continuă să își revendice rădăcinile creștine. Totuși, deși românii sunt pe locul șase în topul internaţional al celor mai credincioase popoare din lume, conform sondajului realizat de WIN-Gallup International în 2012, doar 70% dintre români cred în învierea lui Iisus, pe când 16% nu cred, iar 11% nu pot aprecia. Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie al Grupului de Studii Socio-Comportamentale Avangarde. Aceasta, în condiţiile în care 82% dintre români cred în Dumnezeu (însă doar 9% se consideră religioși în foarte mare măsură, iar 45% în mare măsură), iar 10% nu sunt deloc religioși. În schimb, pentru 51% dintre români, Sărbătorile Pascale sunt foarte importante și pentru 34% sunt importante.

Întrebat care este cea mai importantă informaţie a sondajului, sociologul Marius Pieleanu a răspuns că „românii nu s-au îndepărtat de credinţă și de Dumnezeu. Ne-am fi așteptat la asta, pentru că este o dinamică europeană, pe un proces de evoluţie spre laicizare, dar românii, într-o proporţie foarte mare, cred în Dumnezeu, merg la biserică, respectă tradiţiile de Paște, fac un efort financiar semnificativ”.  Totuși, conform unui sondaj IRES din 2015, aproape toţi cei chestionaţi spun să sărbătoresc Paștele, însă 1 din 10 respondenţi nu cunosc semnificaţia acestei sărbători, aceștia considerând că se sărbătorește nașterea lui Iisus Hristos.