„Tot ce pot face este să mă rog și să sper.” Cu aceste cuvinte am încheiat un articol despre infertilitate. După ani de căsnicie fără niciun semn de sarcină, am făcut unul dintre puţinele lucruri pe care le puteam face pentru a procesa ideea că soţia mea și cu mine s-ar putea să nu avem niciodată copii: am scris despre asta.
Articolul era o combinaţie de lamentaţie, rugăciune și dorinţa de a ne face durerea vizibilă pentru cei aflaţi în aceeași situaţie, sperând ca ei să se simtă văzuţi și înţeleși. Cu acordul soţiei mele, am împărtășit suferinţa noastră. A rezultat unul dintre cele mai autentice texte pe care le scrisesem până atunci.
Rugăciunea la care am primit răspuns
Ne rugam în fiecare zi, în felul în care puteam să o facem. Odată ce articolul a fost publicat, am început să primim mesaje de sprijin din întreaga lume. Oamenii se rugau pentru noi și împreună cu noi. Rugăciunile noastre pentru un copil nu mai rămâneau doar în perimetrul dormitorului nostru – sute de persoane ni s-au alăturat.
Ne-am simţit văzuţi – de familie, de prieteni, de străini. Oamenii ne scriau, împărtășindu-ne poveștile lor de succes, de suferinţă sau jalonate de miracol, dar, de asemenea, dezvăluindu-ne trăirile lor cele mai profunde.
Era greu. De exemplu, eram nevoit să fiu pregătit pentru discuţii emoţionale cu necunoscuţi în timpul călătoriilor mele. Totuși era și vindecător să știm că alţii au trecut pe același drum, să le ascultăm poveștile și durerea și să realizăm ca nu eram singuri.
Articolul a fost publicat în aprilie 2018. În timp ce continuam să ne rugăm, am făcut și ce am putut. Am căutat ajutor medical, consultându-ne cu medicii pentru a urma investigaţiile și intervenţiile recomandate în cazul sindromului ovarului polichistic (PCOS) al soţiei mele și pentru a aborda aspectele pe care le puteam controla.
În ianuarie 2019 am ales să devenim vegani, cu scopul de a slăbi. Am căutat opţiuni de tratament precum FIV, care nu putea începe până când nu atingeam o greutate anume. M-am dedicat unei campanii de strângere de fonduri pentru sănătate, care m-a purtat pe traseul Kokoda Track la sfârșitul lunii iulie. Ne-am angajat complet în acest drum, postind, rugându-ne și îngrijindu-ne sănătatea pas cu pas.
În martie 2020, când Australia a intrat în lockdown și s-a instalat incertitudinea pandemiei de Covid-19, soţia mea și cu mine ne-am adus acasă fetiţa și am petrecut șase luni frumoase izolaţi în bula noastră de iubire, preţuind acest răspuns la rugăciunile noastre.
Ce este rugăciunea?
De la început, este important să definim rugăciunea. Nu este o incantaţie magică sau un ritual care, urmat corect, îţi va îndeplini toate visurile. Rugăciunea este o conversaţie, un drum prin care ne străduim să ne apropiem de Divinitate. Nu este o listă de dorinţe pentru Moș Crăciun, în care enumeri tot ce vrei și aștepţi să se întâmple. Uneori, rugăciunea este geamătul inimii tale atunci când cuvintele nu mai sunt de ajuns pentru a exprima tot ce simţi. Wikipedia o definește astfel: „Rugăciunea este o invocaţie sau un act prin care se caută stabilirea unei relaţii cu un obiect al închinării, printr-o comunicare deliberată.”
Această definiţie ne învaţă câteva lucruri esenţiale. Rugăciunea înseamnă mai mult decât cuvinte: se poate manifesta prin fapte și gesturi, este intenţionată și caută interacţiune. Dacă crezi în rugăciune așa cum cred eu, rugăciunea înseamnă comunicare și lasă deschisă posibilitatea ca Dumnezeu să răspundă, chiar dacă răspunsul nu este întotdeauna ceea ce ne-am fi imaginat.
Uneori rugăciunea nu schimbă atât de mult situaţia cât îl schimbă pe cel care se roagă, făcându-l mai puternic și mai împăcat cu realitatea.
Pe parcursul rugăciunii pentru un copil, am simţit cum mă transform. Îndoiala și frica care mă apăsau s-au transformat în pace. Am realizat că deveneam mai pregătit să procesez așteptările mele și să accept că s-ar putea să nu fiu niciodată tată. Uneori rugăciunea nu schimbă atât de mult situaţia cât îl schimbă pe cel care se roagă, făcându-l mai puternic și mai împăcat cu realitatea.
Rugăciunea poate arăta diferit la diferite persoane. La unii, este vorba de cuvinte rostite cu voce tare. La alţii poate fi abţinerea de la mâncare sau divertisment pentru o anumită perioadă de timp, pentru a-și limpezi mintea și a căuta claritate. Poate fi meditaţie (Psalmii 1:1-3), scrierea în jurnal a experienţelor avute sau chiar lacrimi și accese de furie – dacă sunt îndreptate către Dumnezeu și Îi adresezi cereri, toate aceste lucruri pot fi considerate rugăciune.
Dar poate că nu te-ai rugat niciodată și nu știi cum să începi. Poate fi copleșitor, mai ales dacă ai o problemă și cauţi răspunsuri. S-au scris cărţi, s-au ţinut predici și s-au înregistrat podcasturi cu „secrete” și „formule” pentru a face rugăciunea mai eficientă.
Din experienţa mea, nu trebuie să fie complicat. Totul începe cu tine. Ești gata? Încearcă!
Roagă-te pur și simplu!
Iisus i-a învăţat pe ucenici să se roage și le-a lăsat această promisiune: „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24).
Trebuie să fiu sincer: cred în puterea rugăciunii; cred că Dumnezeu răspunde. Dar uneori răspunsul este „Nu!”, alteori „Așteaptă!”. Și uneori, ceea ce primim nu seamănă deloc cu ceea ce ne-am imaginat sau dorit.
Recent m-am aflat în faţa unei decizii importante pentru mine și familia mea. Am postit și I-am cerut lui Dumnezeu un semn. În timp ce vorbeam cu El în mașină, am simţit ca primisem deja răspunsul. Știam ce trebuia să fac, pentru că evenimentele recente din viaţa mea răspundeau la o serie de rugăciuni pe care le făcusem împreună cu soţia mea. Era un pas mare, înfricoșător și neașteptat, diferit de ceea ce credeam că dorim. Totuși răspunsul a venit. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre, chiar dacă într-o formă neașteptată, pe care nu o crezusem posibilă. Poate că aceasta este și frumuseţea, că Dumnezeu nu este mereu gata să ne îndeplinească dorinţele și răspunsurile Lui sunt uneori neașteptate.
Când ajung la capătul puterilor, când simt că nu mai am niciun control și totul pare pierdut, rugăciunea devine refugiul meu, locul unde mă întorc atunci când nu mai pot face nimic altceva.
Profetul Isaia ne încurajează: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55:6), avertizându-ne totodată: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8). Nu pot să-ţi spun ce răspuns vor primi rugăciunile tale. Dar te încurajez: dacă ai ceva pe inimă, dacă ceva te frământă sau nu primești răspuns, Dumnezeu este gata să asculte. Cel puţin, îţi poţi deschide inima și știi că vei fi auzit. Și poate, cine știe, răspunsul Lui va schimba totul.
Privind înapoi la cele mai grele clipe ale vieţii mele, îmi dau seama că rugăciunea a fost mereu prezentă. Când ajung la capătul puterilor, când simt că nu mai am niciun control și totul pare pierdut, rugăciunea devine refugiul meu, locul unde mă întorc atunci când nu mai pot face nimic altceva. Au fost rugăciuni pline de disperare, dar acum, privind în urmă, pot vedea cum Dumnezeu le-a ascultat pe toate.
Poate că acum nici măcar nu mai știi sigur dacă crezi în Dumnezeu. Totuși te încurajez să încerci să te rogi. Nu ai nimic de pierdut. Pentru unii, rugăciunea este un moment de liniște și reașezare interioară, despre care știm deja că poate avea efecte benefice asupra sănătăţii. Pentru alţii, ea devine începutul unei relaţii cu Creatorul universului, care așteaptă să-ţi audă glasul.
„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11)
Jarrod Stackelroth este redactor la revistele Signs of the Times Australia și Adventist Record și locuiește în Sydney. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
