Viitorul evanghelicilor charismatici se construiește la Vatican?

931

Atunci când au avut loc primele contacte dintre liderii evanghelici americani și papa Francisc, reacţia generală a fost de uimire. Între timp, aceste relaţii au intrat într-un trend obișnuit. O nouă vizită la Vatican a unui important lider evanghelic confirmă existenţa unei strategii cu bătaie lungă.

În vara lui 2014, Geoff Tunnicliffe, secretarul general al Alianţei Evanghelice Mondiale, făcea o vizită controversată la Vatican. Nici nu s-au stins bine rumorile după acest episod că același oficial charismatic s-a întors pentru a continua discuţiile dintre romano-catolici şi ramura neoprotestantă pe care o reprezintă.

A fost, de fapt, o întâlnire mai amplă, cu participarea unei delegaţii a Alianţei Evanghelice Mondiale, a papei Francisc şi ai reprezentanţilor din Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine.

Unitate în jurul aspectelor comune

Pe cine reprezintă Tunnicliffe? Chiar în debutul mesajului său, și-a revendicat calitatea de reprezentant al unui larg segment de creștini, în interiorul căruia există diferenţe și nuanţe teologice.

„Noi, evanghelicii, suntem un grup foarte divers, care include biserici de tradiţie penticostală, reformată, baptistă şi independenţi.” Ceea ce îi aduce pe toţi aceștia împreună, conform viziunii secretarului general, este faptul că toţi cei 600 de milioane de membri ai Alianţei au „o credinţă comună în Domnul nostru Iisus Christos şi dorinţa de a sluji Împărăţiei lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nu teologia îi unește, ci misiunea.

Aceasta a fost de fapt substanţa întregii întâlniri de la Vatican. Dacă evanghelicii pot fi uniţi în diversitate, de ce nu ar fi și catolicii parte a aceluiași proces? Deși întrebarea aceasta nu a fost pusă, răspunsul a existat în discursul lui Tunnicliffe: „Cu scopul de a asculta de Christos, vedem acest timp ca o nouă eră în relaţiile dintre evanghelici și romano-catolici.”

Liderul evanghelic american a propus o platformă comună, pe baza căreia să fie construite relaţiile viitoare între neoprotestanţi și catolici. „Propun un nou nivel şi o nouă calitate a discuţiilor noastre publice despre credinţele noastre fundamentale, care să includă atât secţiunile în care suntem de acord, cât şi pe acelea în care avem diferenţe.”

Motivaţia unui demers de acest gen, cu profunde implicaţii teologice, este dată de existenţa unor obiective comune pentru care relaţia dintre cele două mari segmente ale creștinismului ar fi mai recomandabilă decât adversitatea. Printre problemele de interes major care pot constitui o preocupare comună au fost menţionate persecuţia religioasă la nivel global, drepturile omului, pauperizarea socială, disensiunile între creștini, traficul de persoane.

În urma unui demers comun cu catolicii în abordarea acestor probleme complexe, Tunnicliffe se așteaptă ca imaginea creștinismului în lume să se schimbe. „Ce reuşită şi ce semnal pentru lume că, trecând peste diferenţele dintre noi, suntem împreună ca martori ai lui Iisus şi afirmăm calea lui Iisus pentru toate activităţile noastre misionare! Mă aştept la noi colaborări la acelaşi nivel înalt.”

Surmontarea diferenţelor teologice

Dacă obiectivul colaborării ar fi redus doar la unul de natură socială, cu implicaţii doar în registrul etic, cel mai probabil miza discursului liderului evanghelic ar avea suficiente motive de apreciere, iar cei care au temeri legate de implicaţiile ulterioare ale acestui demers ar putea rămâne liniștiţi. Însă, dincolo de parteneriatul social pe care Tunnicliffe l-a propus Bisericii Catolice, există în subsidiar și propunerea unor tatonări pentru deschiderea unui dialog pe subiectele controversate care au provocat de fapt Reforma religioasă din secolul al XVI-lea.

Mesajul lui Tunnicliffe este elocvent în această privinţă, el solicitând „un nou nivel de discuţie publică asupra credinţelor noastre fundamentale, atât asupra celor cu privire la care evanghelicii charismatici şi catolicii suntem de acord, cât şi asupra acelor teme în care nu suntem. Nivelurile mai profunde de dragoste unită înspre aproapele nostru trebuie să fie însoţite de un nivel mai înalt de discuţii asupra teologiei fundamentale şi a eticii”, a concluzionat secretarul general al WEA.

Și parcă pentru a sugera că se poate discuta pe marginea unor subiecte caracterizate de un clivaj teologic, Tunnicliffe o amintește pe Maria (cea pentru care partea catolică are un adevărat cult, nu însă și evanghelicii), susţinând că „putem vedea trecutul nostru şi viitorul nostru din aceeaşi perspectivă ca şi Maria, mama lui Iisus. Biblia i-a condus atât gândirea, cât şi acţiunile în aşa fel încât Dumnezeu, prin ascultarea ei, a făcut din lumea aceasta un loc mai bun.”

Papa Francisc mizează pe schimbări importante

Papa și Tunnicliffe au o viziune comună cu privire la viitorul creștinismului. Unitatea reprezintă cuvântul de ordine în baza căruia creștinismul își poate schimba înfăţișarea. Conform unei agenţii de presă catolice, papa chiar a adus în discuţie încă un element comun: botezul, unul dintre „inestimabilele daruri divine”. În ciuda aspectelor comune, suveranul pontif regretă existenţa divizării între creştini, care, „din nefericire, continuă”. Asemenea liderului evanghelic, și Francisc acuză faptul că aceste disensiuni deteriorează imaginea creștinismului în lume. Există însă o soluţie. „Eficienţa mărturiei creştine indiscutabil ar fi mai mare, dacă creştini ar depăşi scindările dintre ei şi ar putea să celebreze sacramentele împreună, să predice împreună Cuvântul lui Dumnezeu şi s-ar implica împreună în activităţi de caritate”, a spus papa.

Ceea ce sugerează papa este mai mult decât un deziderat. A început să fie o realitate. De aceea și-a exprimat și satisfacţia pentru colaborarea care deja există în multe ţări între catolici şi evanghelici. În opinia sa, eforturile conjugate ale Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi ale Comisiei Teologice a Alianţei Evanghelice Mondiale „au deschis noi perspective, lămurind înţelegerile greşite şi demonstrând formele prin care se depăşesc prejudecăţile”. Este și motivul pentru care suveranul pontif și-a încheiat mesajul invocând prezenţa Duhul Sfânt care „să marcheze începutul unei noi etape în relaţiile dintre catolici şi evanghelici”.

Trecutul, sub semnul întrebării

Nu este nevoie de multă analiză pentru a constata că „noua etapă” este deja în derulare. În ciuda criticilor care au fost emise cu ocazia tatonărilor precedente, proiectul apropierii dintre catolici și evanghelici continuă. Vaticanul continuă să scrie istorie și o face construind cu migală.

Papa Francisc pare decis să își ducă planurile la capăt. Atât cel de reformare a propriei biserici, motiv pentru care l-a înlăturat recent din funcţie pe cel mai critic dintre oponenţii săi, cât și cel de diminuare a efectelor Reformei iniţiate de Luther. Charismaticii au fost primii care au intrat în acest scenariu al unităţii, constituind elementul de legătură cu lumea evanghelică.

Cum se va finaliza acest proces nu e sigur că evanghelicii intuiesc. Singura certitudine este că Vaticanul continuă să acţioneze cu determinare și cu ţintă precisă. Cel mai probabil, viitorul va avea tot mai puţină legătură cu trecutul.