Ce se sărbătorește de Crăciun? Ar trebui să fie o întrebare banală, dar nu pentru toată lumea. Surprinzător, dar există dificultăţi în oferirea unui răspuns adecvat.

Este aproape unanim acceptat că sărbătoarea Crăciunului a pierdut din valenţele ei tradiţionale. Vinovaţii pot fi identificaţi relativ ușor. Materialismul este pus la zid, însă nu este singurul vinovat. Într-o societate a spectacolului, este de la sine înţeleasă preferinţa pentru senzaţional și distracţie. Consecinţa imediată este faptul că a devenit o sărbătoare cu miză preponderent laică prin diminuarea conotaţiilor religioase. 

Dincolo de acuzele la adresa modernităţii și a implicaţiilor asupra fenomenului religios, mai intervine un factor important în schimbarea sensului Crăciunului și care adesea este trecut cu vederea. Este vorba de ignoranţa umană, care imprimă o anumită tendinţă societăţii și care poate fi identificată în asociere chiar cu una dintre cele mai intense sărbători creștine, așa cum este nașterea lui Iisus Christos.

Este dificil de acceptat că în mileniul al treilea ar mai putea exista cetăţeni care să nu cunoască semnificaţia Crăciunului. Un interviu recent marca Vax Populi demonstrează că există încă un decalaj între exprimarea tradiţională a unui eveniment și conștientizarea acestuia. Întrebarea adresată de reporter era simplă: „Ce sărbătorim de Crăciun?”. Răspunsurile au fost diverse, la limita dintre haz și îngrijorare. Gama a fost largă, de la „nașterea maicii Domnului” până la „răstignirea lui Iisus”. Desigur, situaţiile prezentate în acest reportaj satiric nu pot fi generalizate. Însă, nici nu pot fi ignorate atâta timp cât ele există și ridică semne de întrebare cu privire la profunzimea educaţiei de care populaţia beneficiază. 

Nici alţii nu stau mai bine cu sănătatea

Poate că unii se grăbesc să îi acuze pe români de naivitate sau ignoranţă. Ar cântări mult în această privinţă și mult invocata „grea moștenire comunistă”, însă în răstimpul celor 25 de ani scurși de la revoluţie ar fi fost timp suficient pentru reglarea educaţiei religioase, măcar în aspectele ei fundamentale. 

Nu doar comunismul este vinovat pentru situaţia prezentă, fiindcă de flagelul superficialităţii este lovită și generaţia care nu a fost expusă filosofiei materialist-dialectice. Fenomenul face parte dintr-un tablou mai amplu, fiind prezent și în ţări cu pretenţii educative mai ridicate decât spaţiul autohton. De pildă, în Marea Britanie un număr mare de școli ignoră Biblia și alte texte religioase pentru a evita favorizarea „unei religii faţă de o alta”, raportează The Telegraph. Totuși, copiii și-ar dori să cunoască mai mult despre religie (și nu doar despre cea căreia îi aparţin). Aproape două treimi (64%) dintre elevii cu vârste până în 15 ani consideră că este importantă acumularea de informaţii despre diferite religii. 

Acest lucru însă nu se întâmplă, fapt care face ca cei mai mulţi elevi să termine școala cu o „înţelegere foarte limitată” a creștinismului. Concluziile acestei cercetări au venit la doar la câteva luni distanţă după ce un alt studiu al Societăţii Biblice a relevat că numărul copiilor care citesc regulat sau au auzit povestiri biblice s-a înjumătăţit în ultimii 20 sau 30 de ani. Istoria lui David şi Goliat sau naşterea lui Iisus sunt necunoscute pentru mulţi copii. „Aceste statistici devin o realitate tulburătoare chiar şi între studenţii inteligenţi din Marea Britanie, ceea ce face ca predarea unor texte relevante istorice să devină o misiune dificilă”, a declarat poetul Andrew Motion.

O altă perspectivă despre educaţie

Pentru directorul Societăţii Biblice, soluţia întrevăzută constă în prezenţa Bibliei în școală. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a rupe barierele care ne împiedică să utilizăm Biblia în școlile noastre, în beneficiul generaţiilor viitoare”. 

În 2013, un raport guvernamental citat de BBC, arăta că mai mult de jumătate dintre școlile britanice au probleme în ceea ce privește educaţia religioasă. Modul în care este structurată această disciplină nu reușește să adâncească capacitatea elevilor de a explora esenţa vieţii și valorile credinţei. Practic, nu răspunde la întrebările fundamentale ale existenţei umane.

În concluzie, există ora de religie, dar mult prea puţină cultură biblică care să faciliteze lărgirea orizontului de viaţă. Soluţia preconizată pentru învăţământul britanic nu este limitarea la păstrarea unei ore de religie separate de restul materiilor școlare, ci integrarea valorilor biblice în disciplinele școlare. Aceasta presupune o altă viziune despre școală și despre calitatea pe care aceasta trebuie să o ofere.

Biblia, utilă în educaţia pentru viaţă

Informaţia religioasă este vitală, dar nu suficientă pentru o educaţie integrală. În acest sens, importantă este maniera în care informaţia trece dincolo de sfera religioasă, interacţionând cu celelalte domenii ale existenţei umane. Utilitatea informaţiei religioase este mult diminuată dacă textul religios este folosit doar în perimetrul activităţilor cu specific religios. Cu atât mai puţin poate fi identificat vreun beneficiu educaţional dacă textul religios este eludat, iar instruirea religioasă se reduce doar la dogmatizare sau exprimarea unui tradiţionalism formal.

Din punct de vedere a carenţelor educaţionale, spaţiul românesc are similitudini cu ceea ce a relevat studiul britanic. Lipsa de integrare a informaţiilor și valorilor religioase în educaţia școlară constituie un element de bază care face ca educaţia spirituală a elevilor să aibă de suferit. Rezumată doar la ora de religie (adeseori formalizată), superficialitatea educaţiei spirituale se resimte în lipsa de etică exprimată la nivelul întregii societăţi sau în oferirea unor răspunsuri similare celor surprinse de reporterul de la Vax Populi. 

Totul se rezumă la viziunea despre educaţie și abordarea holistică a fiinţei umane. Doar în contextul unei schimbări de paradigmă educative, Crăciunul are sens. Fiindcă nașterea lui Iisus Christos nu pretinde doar o simplă recunoaștere formală, ci o asumare care transcende cuvintele, dar și gândurile. Scopul miracolului din Betleem este atingerea fiinţei umane în cele mai profunde fibre ale existenţei sale.