Vax Populi și religia de toate zilele – între haz și necaz

1235

Cine a scris „Tatăl nostru”? Pare să fie o întrebare banală, dar nu pentru toţi. Cel puţin așa sugerează replicile pline de umor din cadrul unor scurte interviuri luate pe străzile din România. Dincolo de amuzament, ar trebui să fie şi îngrijorare.

Reporterii de la Vax Populi și-au făcut deja un nume din înrudirea consternării cu parodia. După scurte interviuri cu români care nu cunosc numele ţării în care trăiesc, a venit, încă o dată, rândul celor care au dificultăţi în înţelegerea elementelor fundamentale ale religiei, arătând cât de departe poate fi dusă ignoranţa.

Într-un clip postat de Observatorul, cetăţenii abordaţi de echipa Vax Populi erau rugaţi să răspundă la o întrebare simplă: „Cine a scris «Tatăl Nostru»”? Trecând peste întrebarea eronat formulată (în sensul că Iisus a rostit rugăciunea, evangheliștii au transcris-o ulterior), ceea ce surprinde în clip sunt răspunsurile. Eminescu este considerat un posibil autor al Rugăciunii Domnești. Și Bacovia apare printre nominalizaţi.

Nu știm cu certitudine, însă putem presupune că există o categorie destul de consistentă de persoane care știu ce cred și de ce au convingerile pe care le urmează. Însă, în lipsa unor sondaje pe acest subiect, orice concluzie iese din sfera obiectivităţii. Deocamdată, rămân aceste voxuri care provoacă hazul, dar și nedumeriri.

Nici alţii nu stau mai bine

Mai sunt importante conexiunile dintre practicarea religiei și înţelegerea esenţei ei? Este o întrebare la care ar trebui să se gândească și alţii, nu doar românii.

Recent s-au gândit și americanii. Confuzia care poate fi citită pe chipurile persoanelor intervievate este destul de răspândită și în rândul celor din bisericile din SUA. Un sondaj recent sugerează faptul că nici ramura evanghelică nu stă mai bine (adică una din ramurile creștine care s-a născut mizând pe cultura biblică). Chiar dacă problemele americanilor sunt de alt gen, elementul comun care definește cele două situaţii este confuzia și lipsa profunzimii religioase.

Un sondaj realizat de LifeWay Research și publicat de Christianity Today „dezvăluie un nivel semnificativ de confuzie teologică”, declară Stephen Nichols, director al Ligonier Ministries (instituţia care a comandat sondajul). Mulţi dintre evanghelici au în unele privinţe opinii despre Dumnezeu sau mântuire care diferă de doctrina oficială a bisericii de care aparţin.

În alte privinţe, rămân fideli unor puncte teologice tradiţionale. Aproape toţi cred că Iisus Hristos a înviat din morţi (96%) sau că mântuirea se găsește numai prin Iisus (92%). De asemenea, o majoritate consistentă recunoaște că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu (88%). Însă aproape un sfert dintre respondenţi (22%) au declarat că Dumnezeu Tatăl este mai divin decât Iisus, iar 9% nu sunt foarte siguri în această privinţă.

Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (55%) au spus că oamenii trebuie să contribuie la propria lor mântuire. Acest fapt este însă problematic pentru cultura neoprotestantă. Dacă unii creștini, cum ar fi romano-catolicii, ortodocșii și anumite ramuri protestante consideră că oamenii cooperează cu harul lui Dumnezeu la mântuire, confesiunile neoprotestante resping hotărât această perspectivă. Acum însă jumătate dintre evanghelici nu mai sunt siguri.

Nu eretic, ci neinstruit

Nichols a declarat că, deși  sunt dezamăgitoare, rezultatele sondajului sunt de fapt exponentul unei culturi dominate de confuzie. Pe de altă parte, John Stackhouse, profesor de teologie și cultură la Regent College, din Vancouver, apreciază studiul fiindcă expune biserica unei realităţi dure: nu este suficientă frecventarea unei biserici pentru a avea și certitudinea unei înţelegeri a fondului teologic specific acesteia.

În acest sens, Beth Felker Jones, profesor de teologie la Colegiul Wheaton, consideră că participanţii care au dat răspunsuri dincolo de corectitudinea teologică nu sunt eretici, ci neinstruiţi. În această privinţă, vinovăţia ar trebui plasată în dreptul liderilor bisericii, care „trebuie să fie capabili să transfere adevărul de credinţă în mod clar și precis”. Nu este însă suficientă doar transmiterea informaţiei, fie ea și corectă. Teologul american este convins că liderul „trebuie să fie în măsură să îi convingă pe oameni de ce adevărul contează pentru vieţile lor”.

Cine aruncă primul cu piatra?

Un clip precum cel prezentat de Vax Populi trezește în noi instinctul acuzării. Dar poate că nu este cea mai bună atitudine.

Andrei Pleșu aborda această chestiune într-un articol din Adevărul, atenţionând că nu se justifică graba de a arunca cu piatra asupra celor care stârnesc hazul prin răspunsurile lor. „Nu mă grăbesc să condamn ignoranţa oamenilor simpli, deşi mi-e greu să privesc înţelegător spre parohul care nu se simte obligat să o trateze.” Cu alte cuvinte, filosoful român identifică o vinovăţie nedisimulată în altă direcţie.

Mai există însă și alte elemente care trebuie să fie luate în calcul, mai ales din partea celor care au impresia că au răspunsurile corecte: „Mai mult decât răspunsurile celor care nu ştiu, mă îngrijorează însă răspunsurile celor care cred că ştiu. Căci aici nu mai e vorba de educaţie religioasă lacunară, ci de un fals spiritual întreţinut de mai multe instituţii, între care şcoala, politica şi o anumită presă nu sunt cele mai inocente”, susţine Pleșu.

Confuzia este un element definitoriu al unei societăţi care cultivă superficialitatea. În acest caz, nu pot fi surprinzătoare situaţii ca cele de pe străzile României sau din bisericile americane. Dincolo de constatări, există o problemă mai profundă, care constă în lipsa unei educaţii coerente și integrale. Formele ajung să suprime fondul, iar instituţiile abilitate cu corectarea acestei situaţii nu par să fie foarte preocupate de aceasta. Dacă educaţia religioasă se reduce la perimetrul școlii (unde este transformată în catehizare) sau la exprimarea formală a unor ritualuri, este inevitabil ca esenţa să fie pierdută, fapt care nu ar trebui să mai deranjeze în eventualitatea altor interviuri viitoare de același gen. Cel puţin, știm la ce să ne așteptăm.