Ce sărbătorim de Paşte? (aşa nu, aşa da)

418

Paştele la români are o importanţă din ce în ce mai profană. De la pretext economic la ocazie de pseudojustiţie mediatică, s-ar părea că sărbătoarea pascală a ajuns mai mult un motiv ca românul sărac să-şi mai umple stomacul (ori să regrete că nu poate face asta), sau un prilej de concediu pentru românii mai căpătaţi, care să se distreze, în funcţie de dimensiunea portofelului.

Nu-i de mirare că deja proverbialele interviuri de la vaxpopuli.ro au ajuns la o a treia ediţie, după ce ne-au amuzat şi întristat deopotrivă în 2010 şi 2011.

Sigur, şansele ca protagoniştii neştiutori ai interviurilor să ajungă să citească acest articol sunt, probabil, zero. Însă dimensiunea ignoranţei cu privire la momentul capital al creştinismului nu se opreşte doar la identificarea evenimentelor pascale şi, prin urmare, nu îi cuprinde doar pe românii fără prea multă carte.

Tocmai fiindcă Paştele este un eveniment cu implicaţii şi consecinţe uriaşe el a fost instituit ca o sărbătoare anuală, un prilej pentru ca fiecare individ să poată înţelege mai bine, de la an la an, evenimentele cruciale care au avut loc în urmă cu aproape două milenii.

Întrebări precum "de ce a trădat Iuda?", "cine L-a ucis pe Iisus? sau "de ce a trebuit să moară Christos?" continuă să provoace discuţii cu ramificaţii ample printre intelectuali. Răspunsul, deseori greu accesibil, se lasă găsit abia în timpul unei investigaţii.

Semnele timpului a publicat o serie de astfel de investigaţii bine documentate, care urmăresc îndeaproape firul evenimentelor care au precedat răstignirea Mântuitorului. Aceasta fiindcă, aşa cum scrie Norel Iacob în editorialul care deschide seria, "biserica trebuie să-şi recitească testamentul, nu sub teroarea urgenţei născute din spaimă, ci cu un simţământ al importanţei şi al responsabilităţii care nu lasă loc timpului pierdut."

De unde provine sărbătoarea originală a Paștelui, păstrată de poporul evreu cu mult timp înainte de timpul lui Christos, afli din Al doilea şi al treilea exod (ce să mănânci şi să bei ca să trăieşti veşnic), un articol de Marius Mitrache.

Anticiparea profetică lui Iisus Christos este unică în istoria religiilor prin profunda ei specificitate. Buda, Confucius şi Mahomed s-au remarcat ca lideri şi învăţători pentru timpul şi cultura lor şi, dintr-un anumit punct de vedere, au fost anticipabili, însă de o manieră mai degrabă generală decât particulară. În cazul niciunuia dintre ei, importanţa rolului pe care urma să-l aibă nu a fost sesizată de când era în scutece, cum s-a întâmplat în cazul lui Iisus Christos, scrie Lucian Ştefănescu în Umbrele care luminează – Cum a fost cunoscut Christos înainte de întrupare.

Despre intrarea triumfală în Ierusalim a Domnului Christos, singurul eveniment pe care îl relatează toţi cei patru evanghelişti, scrie Constantin Dinu în Strigătul contrastelor.

Se ştie că mulţi evrei, unii chiar contemporani cu Iisus, au pretins că sunt Mesia cel aşteptat. Dintre aceştia, doar Iisus din Nazaret este numele care a dăinuit de-a lungul timpului. În schimb, prea puţini dintre contemporanii Săi L-au recunoscut şi acceptat ca Mesia, iar această realitate dă naştere unei întrebări: de ce a fost respins Iisus? Răspunde Laurenţiu Moţ în articolul intitulat Cu spatele la Infinit.

După duminica Floriilor, în care Domnul Christos a intrat în Ierusalim, evenimentele au urmat o desfăşurare căreia tradiţional îi spunem "Săptămâna Patimilor". Florin Iacob face o analiză pe zile a acestei săptămâni, într-un material care invită la un studiu mai atent: Contemporan cu Săptămâna Patimilor.

Gestul supremei ipocrizii a apostolului vânzător a rămas peste milenii ca imagine culturală. Cu ce să-l compari? Cu sărutul unui soţ infidel, care se arată galant cu soţia în public? Florin Lăiu îşi provoacă cititorii să zăbovească asupra personalităţii celui mai mare trădător din istorie, citind despre Sărutul lui Iuda sau Creştinismul politic.

Grădina Ghetsemani continuă să fie unul dintre locurile cele mai căutate de turiştii amatori de curiozităţi din Ţara Sfântă. Dar ce însemnătate mai poate avea, astăzi, agonia suferită de Mântuitorul, cândva, în „Presa de Măsline"? Răspunde Ion Buciuman în Ghetsemani, suspinul divin.

George Uba încearcă să răspundă la o întrebare dificilă dar incitantă: de ce a tăcut Fiul lui Dumnezeu atunci când a fost judecat de oameni? Tăcerea Mielului îndeamnă la reflecţie.

Despre semnificaţia celor şapte cuvinte rostite de Domnul Christos pe cruce scrie Mădălin Avrămescu, într-o analiză de perspectivă: Lumea văzută de pe cruce.

O invitaţie la continuarea investigaţiei o lansează Alina Kartman, care recenzează cartea Pledoarie pentru Cristos – de Lee Strobel – o selecţie persuasivă de erudiţie pe înţelesul tuturor, o antologie de 13 interviuri cu cercetători şi profesori la universităţi de renume, care dezbat în esenţă istoricitatea şi divinitatea lui Iisus.

Și aceasta nu este decât o parte dintre articolele cu tematică de Paște disponibile în secţiunea Revistă.