Avortul le poate costa pe femei sănătatea psihică

241

Privit în general ca fiind o problemă ce ţine de etică sau religie, avortul are însă, indiferent de motivaţia pentru care este practicat, și o serie de implicaţii de ordin psihologic asupra femeilor în cauză.

Avortul poate duce la apariţia depresiei, a tulburărilor anxioase sau a tulburărilor de stres post – traumatic, susţine un nou studiu publicat în Psychiatry and Clinical Neurosciences.

Fie că este vorba de o sarcină nedorită sau una însoţită de probleme medicale, recurgerea la avort are asupra bunăstării psihice a femeii efecte mai puternice chiar și decât pierderea sarcinii, în sensul manifestării unor tulburări psihice ulterioare.

Cercetarea întreprinsă a prezentat, printre altele, 19 studii de caz ce au comparat efectele avortului cu efectele aducerii pe lume a unui copil. Dintre acestea, 13 au arătat că există un risc mai înalt de apariţie a uneia dintre tulburările psihice cunoscute în cazul femeilor care avortează.Se pare că întreruperea sarcinii prin avort are consecinţe mai grave la nivel psihic chiar și decât a duce la capăt o sarcină neplanificată, arătând astfel că "soluţia" propusă adesea pentru sarcinile nedorite poate fi mai dăunătoare decât păstrarea lor.

Studiile realizate până în prezent, deși relevante, nu sunt totuși complete, autorii lor afirmând că trebuie să existe o anumită grijă a modului în care se face legătura între tulburările mintale și avort, astfel încât femeile să deţină informaţii corecte atunci când se confruntă cu o sarcină problematică.

Chiar și în acest context însă, rezultatele prezentate ar trebui să dea de gândit celor care limitează avortul la o problemă de opţiune individuală, fără consecinţe semnificative pe termen lung.