Dramele tăcute din umbra statisticilor despre adolescenţi

1011

Adolescenţa este percepută ca vârstă a rebeliunii și a senzaţiilor tari. Însă, dincolo de tiparele specifice vârstei, un studiu recent efectuat în SUA relevă un fapt care ar trebui să le provoace îngrijorare părinţilor, cel puţin în măsura în care o provoacă adolescenţilor lor.

Un nou studiu al Centrului pentru Controlul Bolilor atestă că la fiecare 1.000 de nașteri, în Statele Unite, 200 de copii sunt avortaţi. Raportul este rezultatul datelor culese din anul 2011. Potrivit acestuia, 730.322 de femei au recurs la avort în 2011. Cele mai multe dintre ele erau necăsătorite (85,5%), iar dintre acestea, fetele cu vârsta până în 20 de ani au reprezentat majoritatea.

Astfel, adolescentele între 15 şi 19 ani au însumat 13,5% din cazurile femeilor care au recurs la avort. Segmentul de vârstă care atrage cea mai mare îngrijorare este reprezentat de categoria 18-19 ani, care constituie majoritatea cazurilor (65,3%) de avorturi înregistrate printre adolescente.

O problemă complexă

Aruncarea blamului asupra tinerei generaţii ar fi soluţia cea mai simplă, însă nu rezolvă complexitatea fenomenului. Cauzele sunt multiple. Stilul de viaţă de tip carpe diem, devalorizarea reperelor clasice ale societăţii, ignoranţa sau lipsa de educaţie sunt tot atâtea elemente care pot explica rata mare de adolescente care recurg la avort. Deși responsabilitatea personală nu poate fi eliminată din ecuaţie, toate aceste elemente indică provocările și necunoscutele la care este expusă generaţia tânără astfel încât, nici societatea în ansamblul ei nu poate fi absolvită de vină.

Conturarea unei mentalităţi permisive faţă de viaţă nu este apanajul tinerei generaţii. Este o trăsătură definitorie a societăţii postmoderne. Este ceea ce l-a determinat pe unul dintre oficialii unei instituţii de protecţie a copiilor nenăscuţi din Marea Britanie să declare că „viaţa umană începe să fie văzută ca ceva ce poate fi aruncat la coş şi se înlătură orice noţiune de responsabilitate personală în comportamentul sexual”.

Pentru înţelegerea întregului fenomen nu este suficientă limitarea analizei doar la problema incidenţei avorturilor. Aceasta trebuie să fie asociată și cu educaţia sexuală, una care nu contestă relaţiile premaritale. Factorii de educaţie în acest domeniu insistă pe avantajele relaţiilor protejate. Însă este aceasta soluţia adecvată pentru a limita tendinţele actuale ale societăţii în materie de sexualitate și planificare familială?

Ușor de observat, greu de analizat

Opţiunea avortului, asemenea multor altor decizii dificile ale vieţii, individualizează fiinţa umană. În faţa unor provocări uriașe, nu toţi reacţionează la fel. Din acest punct de vedere, este complicată orice analiză a întreruperii de sarcină, fiindcă fiecare caz este unic. Statisticile oferă doar cifre seci, care primează în faţa persoanelor ce stau în spatele lor. Însă tocmai acolo se ascund fiinţe cu povești și suferinţe ce nu pot fi cuantificate.

Aceste lucruri sunt inaccesibile observatorului poziţionat pe margine. El nu este parte a fenomenului. Nu poate fi conectat la regretele, tensiunile, zbuciumul persoanei puse în situaţia unei decizii cruciale, a unei alegeri cu consecinţe iremediabile. De aceea, de cele mai multe ori, observatorul operează cu instrumentul condamnării, în circumstanţele în care nici societatea nu este capabilă să dezvolte profund și consecvent alte instrumente, cum ar fi compasiunea. Prin urmare, se ignoră destul de ușor faptul că în urma unei decizii de avort cel puţin două suflete sunt rănite. Unul va rămâne însă în viaţă, continuând să își ducă povara unui trecut modelat la o vârstă mult prea fragedă.

Avortul, între condamnare și iertare

În numele feminismului radicalizat și al invocării libertăţii, primii afectaţi sunt și cei nevinovaţi: copiii nenăscuţi. Chiar și din perspectivă religioasă, avortul este perceput ca o crimă, fiindcă nu presupune doar o simplă întrerupere de sarcină, ci o întrerupere de viaţă. Însă complementar atitudinii de condamnare a actului în sine, tot Biblia oferă și compensarea prezentată în mai multe episoade istorice.

Într-o zi, mai mulţi cetăţeni aflaţi în „tribună” I-au adus lui Iisus o femeie care fusese prinsă în flagrant. Tocmai comisese un păcat considerat de neiertat: adulterul. Sancţiunea era indiscutabilă. Omorârea cu pietre era singura alternativă. Iisus i-a surprins pe toţi prin reacţia Sa, oferind două soluţii. Una le-a fost rezervată celor pregătiţi să condamne. Fără să anticipeze acest fapt, au fost puși în situaţia unei introspecţii. A doua soluţie i-a fost oferită tinerei femei: „Du-te și să nu mai păcătuiești!” Iertarea a sosit ca un balsam.

Astfel de povești ne sunt oferite ca exemplu pentru a înţelege că în dreptul oricărei fapte care omenește este de neiertat, există totuși iertare, iar unde există iertare există întotdeauna și un nou început. Din perspectivă creștină, nimic nu este iremediabil, iar un nou început poate fi marcat de satisfacţia unor alegeri corecte.

Bucuria de a fi mamă

Elena este o tânără care nu și-a dorit copii. Sarcina a venit pe neașteptate. Avea de ales între a face ceea ce se obișnuiește cu sarcinile nedorite și a îndrăzni să înfrunte viaţa cu un copil. A ales varianta care i-a adus împlinirea supremă: „Mulţumesc cerului sau Celui care există dincolo de el că am avut tăria și inima, și puterea de a spune «nu» avortului într-un moment în care îl vedeam ca pe cea mai bună și mai la îndemână soluţie.”

În cuvinte sublime, pe care doar o mamă poate să le exprime, a recunoscut că decizia pe care a luat-o va avea efecte pentru totdeauna. „Vreau să-mi amintesc cum m-am simţit atunci când am dat viaţă: magistral, soră cu creaţia și rudă cu fericirea; înnebunită după ceea ce s-a întrupat din mine, femeie, mamă.”

Acestea nu sunt doar cuvintele unei mame, ci ale unei fiinţe care a salvat o altă fiinţă de la inexistenţă. Este gestul care poate conferi speranţă unei omeniri care pare să facă pași ezitanţi la începutul mileniului al treilea.