Willie Parker putea să fie un medic obișnuit care își face meseria cu conștiinciozitate. Nu este însă așa. Principala sa preocupare este efectuarea de avorturi. Nu ar fi nimic surprinzător în aceasta dacă doctorul nu ar miza pe convingerile sale religioase. „Este greu pentru criticii mei să accepte că eu fac avorturi pentru că sunt creștin.”

În Mississippi există o singură clinică unde femeile pot merge în cazul în care se decid să facă un avort. Dar există și un singur medic care răspunde solicitărilor femeilor, iar acesta trebuie să vină din afara statului pentru a opera. El este William Parker.

Niciun medic din Mississippi nu este dispus să ofere un astfel de serviciu. În consecinţă, Parker pleacă din Chicago timp de mai multe zile (de două ori pe lună) pentru un serviciu de care se simte atașat și pe care nu îl regretă. Despre el a publicat recent revista Esquire, iar autorul articolului consideră că Parker este într-un fel de misiune, fiindcă desfășoară o „slujire prin avort”.

Viaţa lui Parker

Parker, se spune în articol, a predicat în biserici baptiste în tinereţe, înainte de a opta pentru medicină. Nu și-a început cariera de medic ca un susţinător al avorturilor. După ce a finalizat studiile la Harvard, cariera lui de obstetrician a fost marcată de refuzul de a face avorturi.

Marea revelaţie a avut-o mai târziu. A simţit „o chemare de a veni la Iisus”, moment în care a devenit convins că ar trebui să se ocupe de avorturi. Parker spune că viaţa lui a luat o turnură aparte atunci când a auzit o predică a lui Martin Luther King, Jr., care făcea referire la parabola bunului samaritean. Prin operele sale, Parker se vede pe sine în aceeași postură, fiind un fel de trimis al Cerului însărcinat cu îngrijirea vecinului bătut aflat pe marginea drumului.

Nu are nicun dubiu cu privire la onestitatea meseriei pe care o practică. Nici chiar convingerile sale religioase nu par să fie afectate.

„Protestatarii spun că sunt împotriva avorturilor pentru că sunt creștini”, spune Parker. „Este dificil pentru ei să accepte că fac avorturi fiindcă și eu sunt creștin.”

Parker consideră că acuzaţiile din partea creștinilor sunt total nefondate. Are și o explicaţie, pe care o oferă și pacientelor care au ezitări în a recurge la avort din cauza implicaţiilor de ordin religios.

Cu răbdare, Parker le sugerează că „nu e nimic imoral în a avea grijă de sănătatea ta. Nu e nimic imoral în decizia de a nu deveni părinte înainte de a-ţi dori acest lucru. Nu există un singur mod de a înţelege religia și spiritualitatea și pe Dumnezeu. Eu am credinţă în Dumnezeu. De aceea mă ocup cu ce mă ocup. Credinţa mea în Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg că cel mai important lucru pe care îl poţi face pentru o altă fiinţă umană este să o ajuţi atunci când are nevoie.”

Pentru aceasta, femeile respective trebuie să renunţe la îngrijorare. El le încurajează să ignore ce spun alţii, inclusiv propria conștiinţă: „Dacă te simţi bine că ai luat decizia pe care ai luat-o, ignoră orice vine de la altcineva.”

Samariteanul deghizat

Russell Moore, președintele Southern Baptist Convention’s Ethics & Religious Liberty Commission a avut o reacţie la articolul din Esquire. Într-un editorial publicat de Christian Post, Moore insistă asupra expresiei de „slujire prin avort”, considerând că toată povestea acestui medic este una dintre cele mai tulburătoare pe care le-a citit.

Nu neagă că Parker ar putea fi un fel de samaritean milos. Însă nu în maniera în care pretinde el că este. „Ar fi adevărat în cazul în care samariteanul din povestea lui Iisus și-ar fi eutanasiat semenul pentru a-l scoate din necaz. Desigur că n-a făcut aşa ceva”, este una dintre replicile teologului american.

Binele convertit în rău

Cazul de faţă este provocator. Nu este o necunoscută faptul că în mediul creștin conservator avortul este considerat similar unei crime. Așa se pot explica și numeroasele marșuri antiavort sau existenţa unor asociaţii care luptă în aceeași direcţie și sunt construite pe baza valorilor tradiţionale.

Chiar dacă este poziţionată într-un puternic contrast cu concepţia creștină despre avort, atitudinea lui Parker nu ar trebui să fie considerată o mare surpriză. Sunt mulţi medici care recurg la același gen de practică medicală fără procese de conștiinţă. Și, totuși, în cazul lui Parker surpriza nu poate fi negată.

Obstetricianul american se autoevaluează ca fiind un medic mai special. Fiindcă este creștin. Iar ceea ce face ar fi într-o conexiune perfectă cu valorile pe care spune că le respectă. Mai mult decât atât, nu este nici măcar un creștin obișnuit, ci unul implicat în mod direct în schimbarea societăţii. El este noul model de „samaritean milos”.

De fapt, gestul lui Parker nu conţine în sine nimic special. Se încadrează în aceeași tendinţă a societăţii contemporane de redefinire a binelui și a răului. Sau, mai bine spus, de redefinire a tuturor valorilor tradiţionale.

Cândva nu doar avortul era considerat o problemă. Poligamia, concubinajul, divorţul, moartea asistată, căsătoriile între persoanele de același sex nu mai sunt doar tolerate, ci și acceptate. Aproape chiar recomandate. Ele sunt rezultatul unei busole morale care și-a schimbat polii.

În acest context, de ce ar surprinde faptul că cineva poate invoca latura sa creștină chiar și în condiţiile unui comportament care vine în conflict cu practica creștină?

Lipsa armoniei poate fi eludată ușor, atâta timp cât asistăm în prezent la o reducere a creștinismului doar la ideea de a face binele.

Demersul nu doar că este nelegitim, ci și periculos. Trecutul este martor al nenumăratelor evenimente în care un presupus bine a avut consecinţe catastrofale. Chiar dacă în ecuaţie era invocat și numele lui Dumnezeu. Astfel, în baza aceluiași bine, istoria a consemnat libertăţi furate, execuţii sumare, democraţii fără drepturi, oameni fără suflet.

Binele este important. Însă asocierea acestuia cu elementele fundamentale ale existenţei umane este vitală. Altfel, confuzia va lua proporţii, iar binele și răul vor anula definitiv divorţul care le caracteriza.

Atâta timp cât viitoarea existenţă a unui copil este pusă sub semnul îndoielii pentru ca binele presupus al altora să primeze este clar că ceva nu este în ordine. Întrebarea fundamentală este în ce măsură samariteanul milos ar fi votat acest gen de proiect.