Reclamă TV pentru avort

15

Creştinii din Marea Britanie protestează împotriva iniţiativei unui grup non-profit care intenţionează să difuzeze prima reclamă TV pentru servicii de avort, anunţă BBC.

   

 

    Clipul publicitar se adresează persoanelor cu sarcini nedorite, îndrumându-le spre o linie telefonică unde pot primi asistenţă şi răspunsuri la întrebări. Reclama a fost gândită în urma unui studiu care arată că doar 42% dintre femeile din Marea Britanie ştiu unde să consulte un specialist în cazul în care intenţionează să avorteze. În 2009, linia deschisă de Marie Stopes International a fost apelată de 350.000 de ori.

    "Ideea că distrugerii vieţii umane i se poate face reclamă gratuită la TV, ca serviciu pentru public, este imorală şi vom face tot ce ne stă în putere pentru a împiedica difuzarea clipului", a declarat Andrea Minichiello-Williams, de la Christian Legal Center.