Noua Zeelandă a votat legalizarea eutanasiei. Urmează un referendum

101

Parlamentul din Noua Zeelandă a votat în favoarea legalizării eutanasiei, deschizând calea pentru un referendum naţional pe această temă, anul viitor.

Legea ar permite ca persoanele bolnave terminal, cu un prognostic mai mic de șase luni, să poată fi eutanasiate, dacă procedura este aprobată de doi medici.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 69 de voturi pentru și 51 împotrivă, la capătul mai multor ani de dezbateri parlamentare aprinse pe această temă.

Premierul Jacinda Ardern a sprijinit apelurile pentru reforma eutanasiei, iar un sondaj recent a sugerat că 72% dintre neozeelandezi susţin legitimitatea unei forme de moarte asistată.

Începând cu anul 2017, au existat 8 dezbateri parlamentare și un număr record de 39.000 de iniţiative civice din partea publicului cu privire la Proiectul de lege „David Seymour” privind Încheierea Vieţii.

Au existat și unele modificări ale legislaţiei. Propunerea votată recent permite eutanasia doar în cazul pacienţilor cu un prognostic de sub 6 luni, în timp ce propunerea anterioară includea pacienţii cu afecţiuni grave și incurabile.

O altă modificare majoră pentru a asigura trecerea acestei iniţiative a fost adăugarea obligativităţii unui referendum. Aceasta a fost introdusă la solicitarea primului partid populist din Noua Zeelandă, care a ameninţat că votează împotriva legii, dacă aceasta nu este pusă la dispoziţia publicului.

„Neozeelandezii ne aleg. Dar nu ne aleg și conștiinţa”, a declarat parlamentarul Tracey Martin.

Deși există un sprijin larg pentru reforma eutanasiei, aceasta a întâmpinat și o opoziţie vocală.

În timp ce parlamentarii votau, mai multe persoane au protestat cu pancarte care cereau Parlamentului să le „asiste traiul, nu moartea” și scandau că „eutanasia nu este soluţia”.

Cetăţenii din Noua Zeelandă își vor exprima opţiunea în privinţa proiectului de lege printr-un referendum în preajma alegerilor din 2020. Pe buletinul de vot va fi inclusă și o întrebare privitoare la legalizarea consumului recreativ de canabis.