Etichetă: eutanasie
Împreună, până la capătul drumului
Cǎlǎtoria „prin valea umbrei morţii” n-a fost niciodatǎ uşoarǎ. Dar a devenit tot mai solitarǎ, pe mǎsurǎ ce lipsa familiaritǎţii cu moartea ne-a fǎcut stângaci şi reţinuţi în interacţiunea cu cei ajunşi pe patul de moarte.
Ce înseamnă o „moarte bună”?
(Credem cǎ) știm ce înseamnǎ o viaţǎ bunǎ, dar cum aratǎ – dacǎ existǎ – o „moarte bună”? Atunci când boli incurabile macinǎ trupul, iar moartea devine o realitate iminentǎ, întrebarea capǎtǎ contururi dureroase, mai ales într-o societate deschisǎ la aranjarea circumstanţelor morţii în termenii protagonistului.
Ultima dorinţă | O discuţie deschisă despre eutanasie
Când vrem să ne poziţionăm pro sau contra eutanasiei, trebuie să înţelegem că, pe lângă dimensiunea interioară există și aspecte exterioare de luat în...
Noua Zeelandă a votat legalizarea eutanasiei. Urmează un referendum
Parlamentul din Noua Zeelandă a votat în favoarea legalizării eutanasiei, deschizând calea pentru un referendum naţional pe această temă, anul viitor.
Chipul mai puţin evident al ecumenismului
Lideri ai celor trei religii avraamice – mozaism, creștinism, islamism – s-au reunit la sfârșitul lunii octombrie la Vatican pentru a semna o declaraţie comună împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.
Caz controversat: francezul aflat de 10 ani în stare vegetativă nu va mai fi menţinut artificial în...
UPDATE: După ce medicii de la spitalul din Reims au început luni procedura de sistare a tratamentului care îl menţine în viaţă pe Vincent Lambert, un tribunal din Paris a decis reluarea hidratării și hrănirii pacientului. Printr-o „decizie provizorie” de 6 luni, instanţa a solicitat statului francez să aplice măsurile cerute de Comitetul ONU pentru...
Nicio altă dimineaţă. Consecinţele tulburătoare ale unei legi imature
În faţa camerei de luat vederi, femeia zâmbește discret. Dar obrazul ei drept cuibărește o gropiţă printre riduri, semn că, în cei 81 de ani ai săi, Annie repetase de multe ori acest zâmbet. Astăzi însă, ochii ei nu zâmbesc la unison cu buzele. O încordare străină de senin transpare sub sprâncenele ascuţite. Astăzi este...
Canada dezbate legea privind eutanasia după moartea prematură a unei femei
Audrey Parker avea 57 de ani și un cancer la sân în fază terminală. Știa că nu va mai scăpa de boală, așa că depusese o cerere pentru ca, potrivit legii canadiene, să poată fi eutanasiată. Ceea ce legea a catalogat drept o moarte corectă legal a stârnit însă o controversă internaţională care a reluat...
Eutanasia, permisă ca ultimă dorinţă pentru un cuplu în vârstă
Un nou caz „inedit” de eutanasie vine din Olanda, unde doi soţi au primit permisiunea să își pună capăt zilelor pentru că nu voiau să trăiască unul fără celălalt și nici să părăsească această lume singuri. Niciunul dintre ei nu era pe moarte și nici nu suferea de vreo durere „cronică și insuportabilă”, așa cum se...
Cazul Charlie Gard: drama copilașului care a atras atenţia lumii
Cazul lui Charlie Gard, un bebeluş de zece luni aflat pe moarte într-un spital din Marea Britanie, a atras atenţia presei din întreaga lume. Până...
În Belgia a avut loc prima eutanasiere legală a unui minor
Sâmbăta trecută, un cotidian local belgian anunţa că recent a avut loc prima eutanasiere a unui minor de după modificarea legii privind eutanasia în februarie 2014.
Decizie istorică : California legalizează eutanasia
Suicidul asistat a fost legalizat în California, statul american cu cea mai numeroasă populaţie. Militanţii pentru „dreptul la moarte” sărbătoresc această victorie ca pe o încununare a eforturilor de lobby ale mișcării pro-eutanasie, intensificate mai ales după prezentarea cazului californienei Brittany Maynard, cu un an în urmă.
Eutanasia, opţiunea unei foste asistente în faţa fricii de bătrâneţe
Încă de când a început să ia formă valul legalizării eutanasiei în Europa, au existat voci experte care au avertizat că se va ajunge la un moment în care viaţa unei persoane în vârstă nu va mai avea valoare. Cazul lui Gill Pharoah, o femeie de 75 de ani, perfect sănătoasă, care a ajuns să...
O tânără fizic sănătoasă de 24 de ani va fi eutanasiată în Belgia
Laura este o tânără de 24 de ani care suferă de depresie, fiind încercată de gânduri sinucigașe. Deși nu are niciun alt fel de probleme de sănătate, autorităţile belgiene i-au acceptat cererea de eutanasie, după ce aceasta a declarat că „Viaţa nu este pentru mine”.
Frank Van Den Bleek: „Sunt un pericol pentru societate. Eutanasiaţi-mă!”
În urmă cu trei ani, Frank Van Den Bleeken le-a cerut autorităţilor belgiene să-i acorde dreptul de a fi eutanasiat. Bărbatul, condamnat dintr-o închisoare din Belgia pentru viol în serie și crimă, făcuse această solicitare după ce s-a declarat un pericol irecuperabil pentru societate. În luna septembrie 2014, moartea lui a fost programată pe 11...
Decizia finală. Brittany Maynard a murit
„Nu mi se pare că acum este cel mai potrivit moment”, spunea Brittany Maynard joi, referindu-se la gestul fatal pe care anunţase că îl va face pe 1 noiembrie. Sâmbătă însă, tânăra diagnosticată cu cancer cerebral terminal și-a dus eutanasia la capăt, la data planificată iniţial, a informat organizaţia care a ajutat-o în demers.
Întoarcerea din „valea umbrei”
În clipul devenit deja viral în care Brittany Maynard povestește cum s-a hotărât să moară, tânăra mărturisea că ultima ei dorinţă este să vadă Marele Canion. Ieri seară, câteva fotografii din presa internaţională arătau că Brittany și-a împlinit visul.
Premieră juridică: Mamă primește dreptul de a-și eutanasia fiica
O curte de justiţie din Marea Britanie a luat o decizie fără precedent, și anume de a susţine dorinţa unui cuplu care le-a cerut cadrelor medicale de la Great Ormond Street Hospital, din Londra, să le lase fetiţa să moară.
„Brittany, nu lua pastila!”
Pe 1 noiembrie, Brittany Maynard va muri. Tânăra bolnavă de cancer cerebral în fază terminală va lua pastilele letale pe care medicul i le-a prescris ca să o ajute să aibă ceea ce ea numește „o moarte demnă”. Cu mai puţin de două săptămâni înainte de ziua fatidică, mai mulţi creștini cu dizabilităţi grave sau...
Ben Carson argumentează în favoarea eutanasiei pasive
„Demnitatea la momentul morţii este ceva ce ar trebui să ne preocupe pe toţi” – a afirmat recent dr. Ben Carson. Totuși, de ce descrierea pe care o oferă neurochirurgul acestei demnităţi seamănă atât de mult cu eutanasia, pe care, altfel, o condamnă?
Pledoaria unui om care vrea să moară la 75 de ani
Presa jubilează la fiecare descoperire care are potenţialul de a ne prelungi existenţa. Nu și autorul unui editorial The Atlantic, care spune că nu e bine ca oamenii să trăiască după vârsta de 75 de ani. Aceasta în ciuda faptului că își iubește viaţa și că se opune legalizării eutanasiei.


























