Olanda: Moartea pe roţi sau cum îţi bate eutanasia la uşă

300

Liberalismul proverbial olandez a dat lovitură după lovitură săptămâna aceasta. După ce bioeticienii Giubilin şi Minerva au susţinut infanticidul şi astfel opinia publică şi-a reamintit faptul că legislaţia Olandei permite deja uciderea nou născuţilor „cu probleme" (prin protocolul Groningen, care îi dă dreptul unui medic de a administra o injecţie letală unui bebeluş, la cererea părinţilor săi), pe 1 martie tot în Olanda a fost lansat programul „sfârşitul vieţii".

Liberalismul proverbial olandez a dat lovitură după lovitură săptămâna aceasta. După ce bioeticienii Giubilin şi Minerva au susţinut infanticidul şi astfel opinia publică şi-a reamintit faptul că legislaţia Olandei permite deja uciderea nou născuţilor „cu probleme" (prin protocolul Groningen, care îi dă dreptul unui medic de a administra o injecţie letală unui bebeluş, la cererea părinţilor săi), pe 1 martie tot în Olanda a fost lansat programul „sfârşitul vieţii".

Programul este o iniţiativă a „Asociaţiei olandeze pentru încetarea din viaţă la cerere" – cea mai mare organizaţie de acest fel din lume – şi oferă servicii de eutanasiere, oricui doreşte, la domiciliu şi gratuit. În urma cererii trimise de pacient, o echipă alcătuită dintr-un medic şi o asistentă se deplaseză acasă la acesta şi îi administrează 2 injecţii care determină moartea pacientului: un sedativ puternic care va induce coma şi o altă substanţă care să producă un stop respirator.

 

Programul doreşte să vină în întâmpinarea pacienţilor cu boli terminale sau care suferă de dureri insuportabile, care şi-au exprimat în numeroase rânduri dorinţa clară de a muri şi ai căror medici curanţi se opun eutanasierii.

Decizia a stârnit o dezbatere aprinsă, atât în Olanda, cât şi pe plan internaţional. Pe de o parte, eutanasia este percepută în continuare de unii ca fiind exercitarea libertăţii de a alege a celor cu boli terminale. Uneori, în cazuri izolate şi din cauza unei breşe în legislaţie, eutanasia le este aplicată şi acelora care suferă de boli cronice, care sunt bătrâni, deprimaţi ori chinuiţi de boli psihice, sub pretextul că ei au acelaşi „drept" de a le fi curmată suferinţa ca şi ceilalţi – chiar şi atunci când ei nu afirmă că doresc să moară şi chiar şi atunci când există tratament adecvat pentru suferinţa lor. E adevărat că aceasta se întâmplă în secret şi cei care decid sunt membri ai familiei, însă doar anul trecut, s-au înregistrat 21 de cazuri în Olanda care se subscriu acestei înţelegeri deformate a dreptului la viaţă.

Avantajele…  

Este drept că liberalismul olandez nu are numai părţi rele. De exemplu, legalizarea prostituţiei a ajutat la diminuarea traficului de persoane. „Legalizarea bordelurilor permite guvernului să controleze mai bine abuzurile. Poliţia organizează inspecţii permanente, fiind în poziţia de a identifica indicii de trafic de persoane", a declarat ministrul de afaceri în 2005 într-un document despre politica olandeză în problema prostituţiei

Cu toate acestea, în ciuda eforturilor de a ţine lucrurile sub control, rareori s-au putut colecta impozitele care au decurs din veniturile obţinute din prostituţie. Chiar după legalizarea acestei activităţi, mare parte dintre venituri au ajutat economia subterană, cu implicaţiile de rigoare – şantaj, corupţie, violenţă şi crimă organizată. 

Citeşte şi articolul „Nu totul este de vânzare"

Apoi, legalizarea drogurilor uşoare a adus cu sine prevederi stabilite expres în legea sănătăţii pentru cei dependenţi. Printre aceste prevederi se numără înlesnirea accesului la metadonă (produs sintetic, cu efect similar morfinei, folosit în tratamentele antidrog) şi punerea la dispoziţie a seringilor sterile pentru a preveni răspândirea bolilor. În plus, guvernul olandez pretinde că legalizarea drogurilor va pune capăt traficului şi infracţionalităţii asociate acestuia.

…şi dezavantajele

Pe de altă parte, unii (cum este Phyllis Bowman, de la organizaţia Right to life) aseamănă maşinile cu care medicii şi asistentele merg de la pacient la pacient pentru a-l eutanasia, cu dubele de gazare ale naziştilor, folosite înainte de apariţia lagărelor de concentrare. Mai mult, chiar Eric van Wijlick, membru al Societăţii regale olandeze a medicilor şi-a exprimat preocuparea cu privire la calităţile unui medic aparţinând acestui program.

„Nu ne pronunţăm împotriva eutanasiei, dacă nu există o altă variantă", a declarat van Wijlick. „Dar eutanasierea este un proces complex, ce include o privire de ansamblu asupra bolii pacientului şi care se bazează pe o relaţie de încredere între doctor şi pacient. Noi ne îndoim că acestea pot fi realizate de un doctor care este specialist în eutanasiere", a adăugat el. În concluzie, prin această procedură se estompează calitatea medicului; el devine din vindecător, criminal.

Eutanasia este practicată în Olanda din 1974, fără a fi pedepsită, iar din 2002 a primit şi cadrul legal explicit. Astfel, Olanda a devenit prima ţară din lume în care eutanasierea a devenit legală. Din păcate, eutanasia este doar vârful aisbergului, într-o ţară care este tocmai expresia liberalismului.

Olanda este într-atât de liberală încât a fost prima ţară care a legiferat căsătoriile între parteneri de acelaşi sex. Într-atât de liberală încât prostituţia are cartierele ei dedicate. Într-atât de liberală încât consumul celor mai multe droguri este legal. Într-atât de liberală încât este nevoie de 4 partide cu agende liberale diferite. Şi într-atât de liberală încât nou născuţii nu sunt consideraţi persoane, nici bolnavii, nici bătrânii, că tot nu sunt "de niciun folos".

Nu este de mirare că s-a ajuns aşa de departe încât unii olandezi au în portofel bileţele pe care scrie „te rog, domnule doctor, nu mă eutanasia".

Ceea ce reiese din exemplul Olandei, unul dintre cele mai liberale şi tolerante state din lume, de la moravuri până la economie, este o denaturare a înţelegerii libertăţii individuale. Ceea ce urmează logic este o diluare a eticii medicale şi umane. Legea eutanasierii, care promovează moartea la cerere este are și o altă faţă: aceea a discriminării de vârstă şi de stare a sănătăţii. În concluzie, legea aceasta s-ar putea să nu fie doar o expresie o libertăţilor extinse pe care şi le doreşte Olanda, ci o schimbare vitală a înţelesului valorii pe care o are viaţa însăşi.