România, ţara europeană cu cele mai multe mame minore

1654

Ţara noastră rămâne în fruntea clasamentului european în ceea ce privește numărul de nașteri și avorturi la fetele sub 18 ani, potrivit World Vision România. De asemenea, statisticile Eurostat relevă că România este pe primul loc, cu 12,3%, la femeile aflate la prima naștere care sunt minore.

România este urmată îndeaproape de Bulgaria (11,9%). Pe următoarele locuri se află: Ungaria (9%), Slovacia (8,4%), Letonia (5,5%), Lituania și Marea Britanie (ambele cu 5,4%) și Polonia (4,8%).

La polul opus în raportul Eurostat se află statele cu cele mai puţine mame adolescente, reprezentând mai puţin de 2% din total femeilor care au născut pentru prima dată: Italia (1,2%), Olanda și Slovenia (ambele cu 1,3%), Danemarca și Suedia (ambele cu 1,4%).

Fenomenul sarcinilor la adolescente şi minore nu este o noutate în România, problema aceasta înregistrându-se în ţara noastră de mai bine de un deceniu. Organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia în repetate rânduri asupra procentului ridicat de mame minore din ţara noastră şi spun că multe provin din rândul minorităţii rome, în cadrul căreia sunt răspândite căsătoriile între minori. Însă, specialiștii spun că fenomenul nu apare doar în mediul rural, ci și în mediul urban.

Această problemă este o consecinţă a lipsei accesului la îngrijiri medicale şi a unei educaţii deficitare privind sănătatea sexuală şi a reproducerii, relevă raportul Eurostat. „Acesta este un fenomen complex cauzat de sărăcie, de emigrare – ceea ce înseamnă că mulţi copii sunt lăsaţi în grija bunicilor – și în special de lipsa de educaţie”, a declarat și Gabriela Alexandrescu, director Salvaţi Copiii România.

De altfel, în 2015, această situaţie a determinat Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale să ne atragă atenţia că a devenit urgentă adoptarea unei strategii naţionale pentru a asigura accesul la educaţie sexuală şi consiliere privind sănătatea reproductivă la tinerele şi adolescentele din ţara noastră.

„Este important ca şcoala să educe copiii şi să îi orienteze. Aşa cum le dau informaţii despre matematică, română, geografie, aşa ar trebui să îi înveţe şi ceea ce se întâmplă cu corpul lor şi care sunt riscurile de a deveni părinte, care sunt riscurile bolilor cu transmitere sexuală, toate riscurile asociate cu a-ţi face rău ţie, sănătăţii tale. Educaţia sexuală trebuie neapărat introdusă în curricula şcoară”, a completat Alexandrescu.

„Din 185.000 de nașteri anuale în România, cam aproape 41.000 de mame nu au făcut nicio analiză. Un mesaj care ar trebui să îngrijoreze sistemul de asistenţă socială”, a precizat prof. dr. Suciu Nicolae, președintele Societăţii Române de Obstretică și Ginecologie, invocând tot lipsa educaţiei ca motiv principal al continuităţii fenomenului.

Cu cele mai delicate situaţii se confruntă fetele cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, vârsta la care medicii spun că sarcinile sunt extrem de riscante, iar rata mortalităţii este foarte mare. „Pe lângă faptul că organismul unei adolescente, aflate încă în creştere, nu este pregătit pentru a da naştere, riscul apariţiei unui avort este mai crescut în rândul unei minore însărcinate decât în rândul unei femei adulte”, a explicat Gabriel Lemnete, medic ginecolog la maternitatea Polizu. Naşterile premature sunt mai des întâlnite în rândul adolescentelor decât al femeilor mature, a sublinat Lemnete.

Dincolo de problemele de ordin medical care pot apărea, aceste tinere sunt desconsiderate de persoanele din jurul lor, mai ales de propria familie, a explicat Bogdan Simion, preşedintele organizaţiei Sera România, un ONG care se ocupă cu drepturile copiilor ce provin din comunităţi defavorizate, pentru Gândul. „Rata abandonului şcolar în astfel de cazuri este foarte mare – 90% dintre minorele care devin mame renunţă la şcoală, nu pentru că aşa vor ele, dar societatea le determină să ia o astfel de măsură”, a precizat Simion.

În fiecare an, aproximativ 21 de milioane de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani și 2 milioane de fete cu vârsta sub 15 ani rămân gravide în regiunile în curs de dezvoltare. Iar complicaţiile în timpul sarcinii și al nașterii sunt principala cauză a deceselor la fete de 15-19 ani la nivel mondial, se arată în același raport al OMS. Deși datele din ultimii ani relevă o scădere a numărului de nașteri la adolescente, totuși previziunile arată că numărul de sarcini la adolescente va crește la nivel global până în 2030, cu cele mai mari creșteri procentuale în Africa de Vest și Centrală și în Africa de Est și de Sud, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Niciun articol afișat