„Să fie lumină” – Investigaţie jurnalistică de amploare privind finanţele bisericilor din România

922

Nouă reporteri de la patru instituţii media independente au format o echipă de cercetare pentru o investigaţie jurnalistică amplă privind administrarea finanţelor celor 18 culte și 27 de asociaţii religioase recunoscute de statul român. Proiectul lansat ieri sub titulatura „Să fie lumină” a anunţat o strângere de fonduri pentru sprijinirea celor 24 de luni alocate investigaţiei.

„Într-un ipotetic clasament al lipsei de transparenţă, instituţiile slujitorilor Domnului, oricare ar fi cultul de care aceștia aparţin, ar reclama locuri fruntașe”, se anunţă a fi intriga investigaţiei care a reușit să reunească jurnaliști de la unele dintre cele mai importante organizaţii media independente din ţara noastră: Casa Jurnalistului, Centrul de Investigaţii Media, Decât o Revistă, Dela0.ro.

Reporterilor Liana Fermeșanu, Oana Moisil, Lina Vdovîi – Casa Jurnalistului; Octavian Coman – Decât o Revistă; Paula Căbescu, Ovidiu Vanghele – Centrul de Investigaţii Media; Andrei Crăciun, Diana Oncioiu, Vlad Stoicescu – Dela0.ro li s-au alăturat doi coordonatori de imagine: Andrei Pungovschi (foto) și Mihai Dragolea (video) și un consilier tehnic: Silviu Panaite. Proiectul este coordonat de Ovidiu Vanghele și Vlad Stoicescu, însă beneficiază și de aportul nepermanent al altor jurnaliști care și-au anunţat disponibilitatea de a se implica, în măsura în care angajamentele lor curente le vor permite. Sunt nume asociate cu proiecte jurnalistice independente care au beneficiat de o expunere considerabilă în ultimii ani, precum: Matei Bărbulescu, Vlad Ursulean, Luiza Vasiliu – Casa Jurnalistului; Cristian Lupșa, Medeea Stan – Decât o Revistă; Andrei Ciurcanu (freelancer), Cristian Delcea și Mihai Voinea.

Pe site-ul dedicat proiectului, membrii echipei și-au asumat misiunea de a documenta și de a publica reportaje și investigaţii despre „existenţa instituţională” a cultelor din România. Potrivit declaraţiei lor de misiune, jurnaliștii vor urmări să înţeleagă și să arate cum se manifestă administrativ credinţele religioase de la noi și ce impact au ele asupra vieţii adepţilor. Acest obiectiv va fi atins prin obţinerea de răspunsuri la întrebări mai simple sau mai grele despre „cum funcţionează și trec prin lume cultele din România”. Potrivit manifestului publicat pe safielumina.ro, jurnaliștii vor căuta să vadă cum sunt organizate și finanţate cultele, ce afaceri derulează, cine sunt oamenii care le conduc.

Se scotocește tot, inclusiv dosarele fostei Securităţi, fiindcă reporterii și-au propus să descopere dacă acestea mai au vreo miză în înţelegerea modului în care funcţionează azi instituţiile de cult. Folosind documente deschise accesului public, jurnaliștii spun că doresc să vadă „care sunt mecanismele bugetare, centrale și locale, prin care sunt constant alimentate cu bani publici”.

Abia „în ultimă instanţă”, proiectul capătă o dimensiune socială, radiografiind locul cultelor în comunităţile în care activează, „cum își construiesc succesele și eșecurile, cum servesc interesul public, din poziţia lor de gestionare ale unora dintre cele mai importante valori ale societăţii”.

În efortul lor investigativ, jurnaliștii nu ascund că au fost motivaţi de conflictul dintre lipsa de transparenţă financiară a cultelor și faptul că acestea sunt finanţate public și susţinute prin facilităţi fiscale oferite de stat. „Puţinătatea informaţiilor publice despre existenţa instituţională a cultelor din România este flagrantă. Avem nevoie de sute de pagini dedicate subiectului și de un efort conjugat de documentare și înţelegere publică”, spun jurnaliștii care s-au angajat să contribuie la proiect producând cu toţii zeci de investigaţii și reportaje, bazate pe „mii de documente consultate, sute de interviuri și deplasări”. În scopul sprijinirii demersului lor, platforma safielumina.ro acceptă contribuţii lunare între 10 și 40 de euro sau donaţii singulare prin PayPal sau viramente într-un cont bancar.

Centrul de Investigaţii Media se conduce după motoul „Follow the Money!” („Urmărește banii!”) și a derulat proiecte investigative de anvergură privind corupţia în diferite instituţii ale statului, unele dintre ele fiind urmate de deschiderea de dosare penale pentru diferiţi subiecţi investigaţi. În 2014, proiectul „Fonduri publice în România”, finanţat printr-un grant de către Departamentul de Stat prin Ambasada SUA în România și derulat în cooperare cu Freedom House România și Expert Forum, a cuprins șase anchete.

În urmă cu patru ani, Casa Jurnalistului, aflată pe atunci la început de drum, lansa un proiect despre diversitatea religioasă din România, plănuind să realizeze o colecţie de 30 de reportaje catalizată de întrebarea care i-a dat și titlul: „Ce este Dumnezeu?”. Proiectul, despre care a scris și Semnele timpului, s-a oprit după doar câteva episoade, cel mai probabil din lipsă de fonduri. Pagina Facebook asociată proiectului are în continuare aproape 3.000 de fani, însă nicio actualizare mai nouă de noiembrie 2015.

Colecţia din 2013 avea un subiect filosofic, ceea ce face inadecvată o comparaţie cu proiectul lansat ieri, care se concentrează strict pe date privind finanţele. „Să fie lumină” vine totodată pe fondul unei diminuări, constate în ultimii ani, a încrederii publice în instituţiile bisericești, mai ales în biserica majoritară. Controversele privind utilizarea banilor publici în sprijinirea unor proiecte precum Catedrala Mântuirii Neamului au vulnerabilizat imaginea Bisericii Ortodoxe Române, viralitatea piesei Taxi „Despre smerenie” fiind o dovadă nestatistică a acestui fapt.

Pentru cultele din România, în general, investigaţia aceasta poate fi șansa unei campanii de comunicare gratuite, jurnaliștii fiind tocmai interfaţa de care au nevoie bisericile pentru a comunica pe limba publicului cititor. Întrebările lor le vor face bisericilor serviciul de a le prioritiza subiectele cu semnificaţie majoră pentru un segment de public inaccesibil până acum cultelor prin infrastructura lor clasică de comunicare: publicul sceptic. Pe de altă parte însă, dacă instituţiile religioase nu se vor pregăti pe măsura provocării lansate de jurnaliști, furnizând răspunsuri oneste și clare, o investigaţie de dimensiunea celei anunţate ar putea declanșa o criză de imagine fără precedent în istoria post-decembristă a bisericilor din ţara noastră.

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.