Independenţa Sudanului de Sud, „profetizată în Biblie”

229

Pentru unii dintre creștinii sudanezi, oportunitatea de a vota pentru obţinerea independenţei faţă de nordul musulman este mai mult decât o condiţie a acordului de pace pentru încheierea unui război civil de douăzeci de ani, este voinţa lui Dumnezeu.

Creştinii din sudul Sudanului văd în oportunitatea de a vota pentru independenţă împlinirea unei profeţii biblice. Este vorba despre capitolul 18 din cartea Isaia (Vechiul Testament), despre care unii dintre sudanezi spun că face referire la situaţia specială a ţării, întrucât pasajul descrie un popor „tare și puternic”, aflat într-o ţară care „este tăiată de râuri”.

Voci precum cea a profesoarei Ellen Davis, de la Facultatea de Teologie Duke Divinity School. susţin că această interpretare nu este deplasată. „Nu încape îndoială că Isaia 18 chiar vorbește despre poporul din zona Nilului superior,” spune Davis. „Chiar vorbește despre poporul sudanez.”

Părerile sunt împărţite printre sudanezii refugiaţi în Statele Unite, care s-au prezentat la votul pentru referendum. Ngor Kur Mayol e convins că pasajul vorbește despre „felul în care am suferit pentru atâţia și-atâţia ani și despre cum această suferinţă se va sfârși azi, când votăm pentru independenţă.” Ayak Duot, un alt votant care locuiește în SUA nu este de acord. „Am auzit asta, dar nu cred,” a spus femeia. Dacă sudul Sudanului va deveni o ţară independentă, susţine Duot, aceasta va fi pentru că mulţi oameni, printre care și tatăl ei, au luptat și au murit pentru acestă cauză.