Franţa: Primele arestări după interzicerea vălului

289

Două femei musulmane care erau îmbrăcate cu vălul integral au fost arestate luni dimineaţă la Paris, după intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea niquabului în public.

Două femei musulmane care erau îmbrăcate cu vălul integral au fost arestate luni dimineaţă la Paris, după intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea niquabului în public.Femeile reţinute se aflau printre manifestanţii care au reacţionat prompt la intrarea în vigoare a legii, scrie France 24. Deocamdată este neclar dacă femeile care protestau în faţa Catedralei Notre Dame din Paris au fost arestate fiindcă demonstraţia nu fusese autorizată sau fiindcă purtau vălul.

Un ofiţer de poliţie a declarat pentru AP că femeile au fost reţinute fiincă demonstraţia nu fusese autorizată, iar protestatarele au refuzat să plece la somaţia Poliţiei.

Incert este și dacă femeile au fost doar amendate pentru purtarea vălului. Noua lege prevede ca orice persoană care își acoperă faţa în public poate fi amendată cu 150 de euro și poate fi escortată la secţia de Poliţie pentru identificare. Autorităţile au totodată dreptul să le impună persoanelor care poartă vălul integral să participe la ore de „educaţie civică”, indică France 24.

(Foto: France24)