Autorităţile din Kazahstan retrag o votcă blasfematoare

19

Producătorii unei mărci de votcă din Kazahstan au stârnit revoltă după ce au scris pe etichetele sticlelor de alcool un cuvânt a cărui alăturare cu alcoolul este considerată blasfemie de musulmani.

Sloganul folosit pentru promovarea mărcii de votcă era „Puterea lui Allah ajunge pentru toţi”. Sticlele de votcă produse de compania Baiterek au fost comercializate în oraşul Semey din Kazahstan şi costau 3,35 euro bucata.

Reprezentanţii oraşului în care a apărut incidentul au dat un comunicat de presă în cursul zilei de ieri, în care au confirmat că vodca nu mai există pe piaţă sau în depozite, iar producătorii şi-au cerut scuze public. Aceştia din urmă au declarat că nimeni nu ştia ce scrie pe etichetă, întrucât niciun angajat nu cunoaşte limba arabă, informează Associated Press.

Imamul responsabil peste regiunea în care se află oraşul Semey a îndemnat la calm cu privire la mesajul de pe sticlele de votcă şi i-a sfătuit pe credincioşii musulmani să-i ierte pe cei care au greşit, relatează site-ul Radio Europa Liberă.  

Religia islamică interzice consumarea de băuturi alcoolice. Majoritatea etnicilor din Kazahstan este formată din musulmani suniţi, dar atitudinile faţă de religie sunt în general mult mai relaxate.