Controversă în Franţa seculară cu privire la practicile islamice
Cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea vălului musulman integral în public, Franţa a dezbătut public schimbările generate de practicarea islamismului în ţară.
Elitele musulmane ruse vor combate extremismul
Liderii musulmani din Rusia au numit un consiliu de experţi care să caute metode prin care să abordeze şi să combată islamismul extremist. Decizia a venit la două săptămâni după atentatele sinucigaşe de la aeroportul din Moscova.
Musulmanii vor o schimbare la Hollywood
O organizaţie musulmană face eforturi susţinute pentru a combate tendinţa Hollywood-ului de a portretiza musulmanii ca teroriști.
În 2030 vor fi de două ori mai mulţi musulmani în lume
Numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani, faţă de nivelul din anii '90, arată o analiză a Pew Forum on Religion & Public Life.
Imigranţii musulmani sunt nemulţumiţi de sistemul francez de învăţământ
Elevii şi părinţii musulmani au un număr tot mai mare de cereri adresate sistemului public de învăţământ din Franţa. Înaltul Consiliu francez pentru Integrare (ICI) îi încurajează pe educatori şi profesori să le explice acestora că în Franţa există o separare oficială între biserică şi stat.
Arderea Coranului ar pune în pericol soldaţii din Afganistan
Mai mulţi lideri creştini, liberali şi conservatori, se opun iniţiativei unui grup din Florida de a arde în public mai multe copii ale Coranului, cu prilejul comemorării evenimentelor nefericite de la 11 septembrie 2001. „Induşi în eroare sau confuzi cu privire la ...
Musulmanii ar împărţi cu creştinii moscheea din Cordoba
"Nu cred că este important pentru musulmani. Cred că este important pentru omenire", spune Mansur Escudero, spaniol convertit la islamism, referindu-se la planurile de a le permite musulmanilor să se închine împreună cu creştinii în catedrala catolică amenajată în moscheea de la Cordoba. "Credem că aceasta este o paradigmă frumoasă a toleranţei, a înţelepciunii, a...
Filmul „Mesia”, realizat de musulmani, a fost interzis în Liban
Două posturi libaneze de televiziune au anunţat că vor înceta difuzarea unui serial despre persoana lui Iisus Christos. Show-ul cu titlul „Mesia" a fost realizat în Iran în 2008. Adaptat pentru televiziune, el conţine acum 17 episoade. În cadrul lui, Iisus Christos este prezentat din perspectiva musulmană: este un profet, dar...
Creştinii se roagă pentru musulmani în timpul Ramadanului
Organizaţia Open Doors (Uși deschise) a lansat campania de rugăciune pentru musulmani în timpul Ramadanului. Calendarul de rugăciune propus acoperă problemele cele mai importante pentru care creștinii s-ar putea ruga în această perioadă, de la convertirea musulmanilor la oprirea persecuţiei creștinilor în ţările lor.
Clericii musulmani se opun educaţiei obligatorii în India
Clericii musulmani din India se opun legislaţiei privind educaţia obligatorie deoarece se tem că aceasta ar putea scoate în afara legii funcţionarea seminarelor teologice musulmane, informează Hindustan Times.
Lider musulman din Anglia militează împotriva discriminării creştinilor
Un lider musulman din Marea Britanie s-a pronunţat împotriva discriminării creştinilor, vizibilă în câteva incidente recente care au vizat exprimarea convingerilor religioase la locul de muncă.
Imam prins cu minciuna, expulzat din SUA
Ahmad Wais Afzali, un imam care a colaborat cu Poliţia new-yorkeză după un atentat cu bombă care a eşuat a fost expulzat după ce autorităţile americane au descoperit că acesta minţise în timpul investigaţiilor.
Creștini omorâţi în accese de „nebunie temporară”
Nebunia temporară este unul dintre cele mai folosite argumente în pledoariile pentru apărarea musulmanilor acuzaţi penal pentru uciderea creștinilor, în Egipt. Se pare că acuzaţii care folosesc apelul la lipsa temporară de discernământ reușesc să scape, datorită unei legi islamice care permite discriminarea.
Imam italian – și Fecioara Maria purta văl
Purtarea vălului este o tradiţie pe care și Fecioara Maria o respecta, susţine Izzedin Elzir, președintele Uniunii Comunităţilor Islamice din Italia, care înainte de a fi imam a fost creator de modă. „Dacă o să mergeţi să vedeţi cele mai frumoase reprezentări artisitice ale Madonnei, o veţi vedea purtând văl. Nu o veţi vedea...
Femeile musulmane, obligate să renunţe la vălul burqa, în public
Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinta Parlamentului European, a cerut ieri, 2 mai, interzicerea purtării vălului musulman în ţările UE. Tradiţionalul văl burqa pe care îl poartă femeile musulmane este, în opinia vicepreşedintei, „o închisoare mobilă" şi o formă de încălcare...
Obama vorbește la summitul antreprenorilor musulmani
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, este așteptat asăzi să ţină un discurs în deschiderea summitului antreprenorilor musulmani. Acest eveniment va începe astăzi la Washington, durează două zile și are ca scop crearea de oportuniţăti de afaceri pentru antreprenorii din ţările majoritar musulmane.
Musulmani vs creștini: lupta pentru hrană
Un incident petrecut duminică, 7 martie, în satul nigerian Dogo Nahauwa (localizat în sudul capitalei Jos) s-a încheiat cu moartea a aproape 200 de oameni. Un grup de etnici musulmani a atacat satul locuit de creştini, în toiul nopţii, trăgând focuri de armă în aer.










