Un blogger saudit, condamnat la moarte pentru apostazie

184

Bloggerul şi activistul saudit Raif Badawi, care este în închisoare pentru o condamnare de şapte ani din cauză că „a adus ofense islamului" urmează să ajungă în faţa unui tribunal pentru o altă acuzaţie: apostazie. Dacă va fi găsit vinovat, el va fi condamnat la moarte.

Bloggerul este iniţiatorul site-ului Saudiţilor Liberali Liberi, apărut în 2008, care îşi propune să dezbată liber problema rolului religiei în Arabia Saudită. Unele materiale au fost însă văzute ca reprezentând atacuri la adresa islamului şi i-au adus acestuia 600 de lovituri de bici şi o condamnare cu executare pentru şapte ani, pe care Badawi o săvârşeşte în prezent.

Decizia tribunalului a fost aspru criticată de organizaţiile internaţionale care luptă pentru respectarea drepturilor omului. „Această pedeapsă foarte dură faţă de un blogger paşnic este o palmă la adresa pretenţiilor Arabiei Saudite de a susţine reformele şi dialogul religios", a declarat Nadim Houry, director asistent pentru Orientul Mijlociu la Human Rights Watch.

Bloggerul urmează să mai apară o dată în faţa tribunalului, de data aceasta pentru apostazie. Dacă va fi găsit vinovat, el va fi condamnat la moarte.

Sursa: Russia Today