Legea blasfemiei criticată de un intelectual musulman

116

Un intelectual musulman a atacat dur legea blasfemiei din Pakistan şi decizia de a nu modifica această lege. Javed Ahmad Ghamidi crede că menţinerea acestei legi nu va avea alt rezultat decât încurajarea extremiştilor musulmani şi a celor pe care aceştia îi inspiră.

„Legile blasfemiei nu-şi găsesc justificare în Islam. Aceste ulema [consilii ale clericilor musulmani] nu le spun oamenilor decât minciuni", a declarat Ghamidi care este un gânditor cu viziuni reformiste şi un vorbitor la TV foarte apreciat.

Ghamidi susţine că extremismul musulman şi atitudinile vădit anticreştine îşi au una dintre cauze în slăbiciunea şi divizarea forţelor liberale. În opinia sa, menţinerea legii blasfemiei şi persecutarea creştinilor vor conduce la „distrugerea Pakistanului".

Javed Ahmad Ghamidi este singurul intelectual musulman care a luat atitudine împotriva legii blasfemiei, după asasinarea guvernatorului Salman Taseer, în data de 4 ianuarie a.c., conform guardian.co.uk. Ghamidi este refugiat împreună cu familia sa în Malaysia, după ce poliţia a dejucat un plan de asasinare a sa.