Credinţa unuia, amuzamentul altuia. O pledoarie pentru toleranţă

789

„WTF! Cum se roagă tinerii în România." Sub acest titlu, o scurtă filmare de la o întâlnire de închinare a unei grupe de tineri penticostali din Cluj a provocat zilele acestea o dezbatere virală care a încins tastaturile internauţilor. Într-o mare de reacţii ironice, sau chiar ofensatoare, comentariile tolerante au fost mai degrabă excepţia.

„WTF! Cum se roagă tinerii în România.” Sub acest titlu, o scurtă filmare de la o întâlnire de închinare a unei grupe de tineri penticostali din Cluj a provocat zilele acestea o dezbatere virală care a încins tastaturile internauţilor. Într-o mare de reacţii ironice, sau chiar ofensatoare, comentariile tolerante au fost mai degrabă excepţia.

„Dumnezeu are simţul umorului. Sunt sigur. Cu toate astea, nu sunt sigur dacă, văzând asta, ar râde”, scria Dragoș Stanca, pe pagina lui Facebook, într-o postare care încorpora clipul video amintit mai sus. Reacţiile celor care îi urmăresc pagina au lăsat să varieze emoţii de la dezgust la amuzament. Unele remarci au avut chiar și iz politic: „Asta e înainte sau după BAC?” întreba unul dintre comentatori. „Seamănă mult cu felul în care au abordat guvernele noastre FMI-ul până acum”, comenta un altul. Un comentariu de la un utilizator care se identifică drept „insider” face apel la toleranţă: „Din punct de vedere al insiderului, zic așa: copiii din clip se roagă. E nevoie să mai zic altceva? Se roagă. E ceva ce cred că fiecare ar trebui să aibă dreptul să facă FIX aşa cum își dorește: rugăciunea. Și aș mai vrea să cred că Dumnezeu se uită la rugăciune și nu la ce cred restul oamenilor despre rugăciunea aceea.”

Alt profil, alte comentarii: „Incredibil, suntem în secolul XXI?” întreba un utilizator. „Exact hahaha «what year is it?»” („în ce an suntem?”) a fost răspunsul pe care l-a primit, cu o replică înainte ca alt comentator să posteze o parodie a clipului, în care imaginile erau asociate cu negativul unei piese hip-hop.

http://www.youtube.com/watch?v=WrNwbNgCooY

Clipul video este o filmare de la o întâlnire în cadrul Şcolii misionare „Cristos pentru România“, care este asociată Bisericii Penticostale, un cult neoprotestant pe care statul român îl recunoaște și căruia îi acordă sprijin. Privind la reacţiile din social media, românii nu par la fel de deschiși ca statul pentru a recunoaște legitimitatea unei astfel de manifestări, și cu atât mai puţin pentru a o sprijini.

Cu toate acestea, în sondaje, românii apar ca un popor tolerant și, surprinzător, tocmai neoprotestanţii (victimele controversei de faţă) reies ca fiind mai intoleranţi cu persoanele de alte religii. Potrivit cercetării „Religie și comportament religios” finanţată de Fundaţia Soros, musulmanii români au cel mai mare grad de toleranţă faţă de cei de altă religie. Ortodocșii, romano-catolicii și protestanţii manifestă atitudini de toleranţă generală. În schimb, cei mai intoleranţi religios sunt neoprotestanţii, care acceptă cel mai puţin celelalte religii și îi consideră în cea mai mare măsură necredincioși pe cei care nu merg la biserică. Informaţiile adunate de cercetători în anul 2011 arată că, per ansamblu, ortodocșii români sunt cei mai toleranţi comparativ cu celelalte confesiuni.

Însă sondajul Soros are, din perspectivă creștină, o hibă: aceea că echivalează toleranţa credincioșilor cu indiferenţa faţă de religie. Sondajul îi numește toleranţi pe credincioșii care „acceptă alte religii, nu cred că numai cei care merg la biserică pot fi consideraţi credincioși și nici că necredincioșii trebuie pedepsiţi” fiindcă „pentru ei este mult mai important să fii un om bun decât un om credincios”. În această ordine de idei, circa 75% dintre români consideră că pot fi credincioși și cei care nu merg la biserică; peste 70% consideră că fiecare religie are dreptate în felul său; iar 56% consideră că nu trebuie pedepsiţi toţi cei care nu respectă legile lăsate de Dumnezeu. Privind la aceste elemente, am putea spune că, da, între românii tot mai indiferenţi la religie, ortodocșii ar putea fi consideraţi cei mai toleranţi. Însă cum rămâne cu românii pentru care religia este o componentă activă a vieţii? Pentru aceia care își practică religia?

Cu gândul la credincioșii practicanţi (minoritari în cercetare), statistici precum cea de la Soros ar trebui mai degrabă interpretate ca o invitaţie la reconsiderarea conceptului de toleranţă religioasă. Dacă suntem de acord cu definiţia toleranţei ca fiind „efectul pozitiv și cordial de a înţelege credinţele, riturile și obiceiurile altora fără a le împărtăși sau accepta”, așa cum o vedea autorul Joshua Liebman, atunci se impune ca toleranţa noastră să ne invite să înţelegem perspectivele celorlalţi, să ne gândim cum am raţiona și ce am crede dacă am fi crescut într-un mediu asemănător celor pe care dorim să îi înţelegem, să nu fim aroganţi și să manifestăm respect, chiar și atunci când nu suntem de acord cu ceilalţi.

În contextul unei alte discuţii care privește libertatea de exprimare și manifestare, pastorul Rick Warren spunea că „este o diferenţă între toleranţă şi acceptare”. Poate că aici greșesc chiar și credincioșii bine intenţionaţi. „Poţi să fii tolerant, dar să nu fii de acord.”