Oprah Winfrey lasă o moștenire spirituală controversată

494

Oprah Winfrey și-a luat rămas bun de la fanii show-ului ce-i poartă numele. Considerată „unul dintre cei mai influenţi lideri spirituali" ai Americii, vedeta lasă o moștenire spirituală controversată și departe de creștinismul tradiţional.

După 25 de ani de spectacol de televiziune, realizatoarea Oprah Winfrey și-a luat rămas bun de la milioanele de fani. Ea anunţase încă din noiembrie 2009 faptul că în primăvara lui 2011 va renunţa la show-ul care a făcut-o celebră. Pe 24 mai a înregistrat ultima emisiune, iar ultimele cuvinte ale lui Oprah au fost „A lui Dumnezeu să fie slava". Dincolo de imaginea unui om de televiziune de mare succes, Oprah a atras atenţia ca lider spiritual care a îmbrăţișat spiritualitatea new-age. Născută și crescută într-o familie de baptiști, Oprah încă se declară creștină dar mărturisește că înţelegerea ei spirituală a evoluat. 

Oprah a debutat în televiziune la Chicago, în 1984, cu un show matinal cu titlul „A.M. Chicago". După numai o lună showul ei era numărul 1 pe piaţă. Un an mai târziu, emisiunea a fost redenumită „The Oprah Winfrey Show". Până în 1998 producţia a fost una generalistă, abordând problemele de zi cu zi din societatea americană. După anul 1998, când emisiunile ei au adus-o în faţa justiţiei pentru acuze la adresa industriei cărnii de vită, Oprah a recunoscut că ar trebui să urmărească alte probleme ale oamenilor. Ca atare show-ul a fost rebranduit în „Change Your Life TV". A început să aducă invitaţi în special din categoria autorilor de cărţi de auto-educare. La început, reacţiile publicului au fost negative, acuzând-o că este „prea evanghelică". Oprah s-a adaptat cererii publicului, s-a delimitat de creștinismul instituţionalizat și a criticat instituţiile religioase. În schimb i-a încurajat pe oameni să caute mai departe experienţele spirituale.

În 1994, publicaţia Vanity Fair scria că „Oprah Winfrey, cu siguranţă, are o mai mare influenţă asupra culturii, decât a oricărui rector de universitate, politician sau lider religios, probabil cu excepţia Papei." În anul 2002, cunoscuta publicaţie creștină Christianity Today remarca faptul că Oprah, „cu o audienţă de 22 de milioane de telespectatori, a devenit unul dintre cei mai influenţi lideri spirituali" ai Americii. " În 2008, Oprah a făcut echipă cu influentul lider spiritual Eckhart Tolle, recomandând cartea acestuia cu titlul „A New Earth" (vezi video). Cartea a avut vânzări record și jumătate de milion de oameni din 100 de ţări s-au înscris la seminarul online, realizat pe baza cărţii, în care Oprah a făcut apel la „trezirea sinelui". Pentru Oprah, Tolle „este un profet al vremurilor noastre".

Știu foarte clar care este rolul și scopul meu în viaţă", a mărturisit Oprah lui Piers Morgan la CNN, într-un interviu oferit în luna ianuarie. „Nu e vorba despre mine. Eu sunt mesagerul care aduce mesajul salvării, speranţei, iertării, mulţumirii, al evoluării oamenilor la maximul capacităţii lor. Și eu sunt într-o călătorie personală. Iar drumul meu este acela de a-mi împlini exprimarea ultimă a persoanei mele ca fiinţă aici pe pământ."

Washington Post observa că Oprah a folosit un limbaj elegant, non-religios, pentru a vorbi despre spiritualitate. Publicaţia afirmă că Oprah a ajuns o legendă vie a mișcării „spiritual dar nu religios", care a adus în sufrageriile orășenilor diverși guru new-age și le-a îndemnat pe fanele ei să îmbrăţișeze adevăratele scopuri ale vieţii. Washington Post mai nota că Oprah a demonstrat fanilor ei că poţi renunţa la religie și merge mai departe în călătoria spirituală. Și publicaţia Huffington Post trece în revistă influenţa spirituală a lui Oprah Winfrey de-a lungul unui sfert de secol, menţionând că Oprah a separat „spiritualitatea" de „religie". 

Kathryn Loften, profesor de studii religioase la Yale și autoarea cărţii „Oprah: The Gospel of an Icon", explică cheia succesului ei. „Ea este – prin rasă, sex și origini – o persoană cu totul în afara stabilimentului tradiţional al puterii. Iar asta îi atrage pe oamenii care asociază religia cu o putere care controlează, cu dogme rigide sau o aderare la nivel social. Aceasta este o religie pentru cei care nu vor să fie religioși, dar vor să simtă revelaţia." Loften vorbește despre modul în care „imperiul lui Oprah aduce a religie în societatea modernă", întrucât nu vorbim de o sectă sau un grup de adepţi, ci de milioane de telespectatori din 145 de ţări unde show-ul a fost difuzat.

Jeremia Wright, fostul ei pastor din anii 80, când Oprah încă mergea la biserica Trinity United Church of Christ din Chicago, acuză faptul că celebritatea și banii au îndepărtat-o de biserica tradiţională. „E ușor să dai a zecea parte din bani la biserică dacă ai salariul de câteva sute de dolari. Dar când faci 35 de milioane pe an atunci îi ceri lui Dumnezeu o renegociere a contractului." Dincolo de aspectele ce ţin de viaţa ca star, pastorul observă și alte dimensiuni: „Multora nu ne mai place cuvântul credinţă. Preferăm altul mai șic, spiritualitate. Suntem prinși de mentalitatea generată de Oprah." În cele din urmă pastorul dă nota finală a activităţii fostei lui enoriașe: „A ajuns să creadă că Dumnezeu e peste tot, că Dumnezeu e în mine, că nu trebuie să mai merg la biserică, că nu trebuie să fac parte din adunarea credincioșilor, că pot să meditez, că pot să gândesc spiritual. Este o Evanghelie străină. Și nu are nimic de-a face cu biserica pe care a întemeiat-o Iisus Christos."