Catolicii vor ca noul papă să permită hirotonirea femeilor și căsătorirea preoţilor

115

Majoritatea catolicilor americani își doresc ca noul papă să fie tânăr și dornic să liberalizeze învăţăturile bisericii în chestiuni precum hirotonirea femeilor, controlul nașterilor și permiterea căsătoririi preoţilor catolici, conform unui sondaj realizat la sfârșitul lunii februarie de CBA News/New York Times.

Peste jumătate dintre catolici – 54 de procente – ar dori ca noul papă să fie adeptul unor idei mai liberale decât predecesorii săi. Numai 19% speră într-o continuare a învăţăturilor lui Benedict al XVI-lea, în timp ce 18% dintre cei intervievaţi așteaptă un papă mai conservator decât fostul pontif.

 

Între viziunile pe care catolicii le doresc modificate se numără cele legate de contracepţie și de căsătorirea preoţilor. 91% dintre respondenţi au afirmat că următorul papă ar trebui să se declare în favoarea folosirii prezervativelor, în scopul stopării infectării cu virusul HIV, iar 71% au afirmat că ar trebui să se declare în favoarea metodelor artificiale de control al nașterilor.

69% dintre catolici au afirmat, de asemenea, că preoţilor ar trebui să li se permită căsătoria, iar același procent a spus că femeilor ar trebui să li se permită dreptul la preoţie.

Majoritatea catolicilor cred că papa ar trebui să continue să se opună pedepsei cu moartea și legalizării avorturilor. Cu toate acestea, 83% dintre catolici consideră că e posibil să nu împărtășești ideile papei în chestiuni precum controlul nașterilor sau avortul, și totuși să fii un bun catolic.

Aproape jumătate dintre catolici afirmă că pentru ei nu contează neapărat din ce zonă a lumii provine viitorul papă. 14% cred că ar trebui să provină din America Latină, 13% cred că ar trebui să provină din Europa, 4% cred că ar trebui să provină din Africa, iar 17% indică o altă zonă a lumii.Sondajul a fost realizat pe 1585 de catolici adulţi, intervievaţi prin telefon între 23-27 februarie. Marja de eroare este de ± 3%.