În spatele papei: umbre în trecut, turbulenţe în prezent

58

Papa Francisc I a fost numit „pontiful premierelor": primul papă din era modernă ales din afara continentului european; primul suveran din America Latină; primul iezuit și primul papă care și-a luat numele Francisc. Din nefericire, Francisc I nu este și primul papă ocolit de controverse privind trecutul lui.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio (76 ani) are reputaţia unui slujitor al Domnului plin de umilinţă. Vine la serviciu cu autobuzul, trăiește într-un apartament, nu într-un palat apostolic și își gătește singur. Predilecţia sa pentru ajutorarea celor săraci se datorează faptului că vede inegalitatea ca pe „un păcat social strigător la Cer". În plus, rădăcinile sale italiene sunt un atu pentru cardinalul care a fost la un pas să devină papă în 2005.

Noul pontif este văzut ca un om direct, care denunţă lucrurile așa cum le vede, un membru al aripii celei mai conservatoare din punct de vedere social a Bisericii.

Însă în ciuda recomandărilor pozitive, Papa Francisc I nu a fost ferit de critici, unele de-a dreptul scandaloase. Iată câteva dintre principalele acuzaţii pe care criticii i le-au adus la foarte scurt timp după alegerea lui în funcţia de lider al Bisericii Romano Catolice.

Umbrele trecutului

Mulţi argentinieni încă nu iartă eșecul Bisericii Catolice de a confrunta deschis regimul dictatorial instaurat în ţară după 1976 și ceea ce a fost numit „Războiul murdar" al Argentinei. În perioada aceea, militarii au răpit și ucis mii de oameni, cu scopul de a elimina „elementele subversive" ale societăţii. Acesta, notează AP , este unul dintre motivele pentru care două treimi dintre argentinieni se declară catolici, dar mai puţin de o zecime dintre ei participă regulat la slujbe.

În timpul episcopatului său, Bergoglio a emis, în octombrie 2012, o declaraţie prin care admitea eșecul bisericii de a-și poteja turma și prin care acuza violenţele erei, atât de partea juntei argentiniene, cât și de partea guerillei de stânga care i se opunea. Unii activiști au văzut în acest gest o tentativă de reabilitare a imaginii bisericii și l-au acuzat pe Bergoglio că este mai mult preocupat de PR decât de drepturile omului.

Preoţi torturaţi

Mai mult, doi preoţi iezuiţi, Orlando Yorio și Francisco Jalics l-au acuzat pe Brgoglio că ar fi contribuit, prin tăcerea lui, la răpirea și torturarea lor de către armata juntei.

Cei doi i-au intentat chiar și un proces lui Bergoglio, în care îl acuză că ar fi vinovat de arestarea lor, în 1976, din cauză că nu le-a recunoscut munca în faţa autorităţilor – cei doi predicau teologia eliberării (credinţa că învăţăturile lui Christos justifică lupta împotriva nedreptăţii sociale) în zone rău famate.

Ani mai târziu, în interviurile biografice pe care i le-a acordat lui Sergio Rubin, Bergoglio a povestit că ambii bărbaţi au fost eliberaţi după o mașinaţie complexă, în spatele cortinei. Mai exact, Bergoglio l-a convins pe preotul dictatorului Jorge Videla să ceară concediu medical, pentru ca el să îl poată înlocui la slujba din casa dictatorului, unde Bergoglio a cerut, cu multă discreţie, milă pentru cei doi preoţi. Iar intervenţia lui le-ar fi salvat viaţa.

Copii furaţi

Un alt caz în care noul papă este acuzatul principal este acela al unei familii, De la Cuadra, care a cerut sprijinul liderului iezuiţilor din Roma pentru a scăpa din mâinile militarilor. Familia a cerut ajutor după ce cinci membri ai ei, între care o femeie însărcinată, au fost răpiţi, în 1977.

Potrivit acuzatorilor, Bergoglio ar fi desemnat un monsignor să se ocupe de caz, iar acesta nu doar că nu a reușit să elibereze pe nimeni, ci pe copilul născut în captivitate l-a oferit spre adopţie unor persoane „prea importante" pentru a le fi dezvăluite numele.

În Biografia sa, Bergoglio declară însă că a fost pus la curent cu situaţia copilului abia după încheierea dictaturii.

Turbulenţele prezentului

Însă controversele din jurul lui Bergoglio nu au luat sfârșit odată cu alegerea lui ca papă și adoptarea numelui de Francisc I. Din contră, ca suveran pontif, Francisc I are de înfruntat provocări complexe.

Numeroase organizaţii preoţeşti sau religioase solicită mai multă democraţie în interiorul Bisericii Catolice, alegerea unor oficiali, reformarea Papalităţii, căsătorii pentru preoţi sau, mai ales, hirotonisirea femeilor. Teologi, bărbaţi şi femei, adoptă poziţii foarte radicale în materie de moravuri. Se vorbeşte despre un proces de „protestantizare" şi „schisme tăcute", notează Mediafax. O misiune extrem de dificilă pentru liderul bisericii cu 1,2 miliarde de credincioși.