Prinţul Charles pledează pentru creștinii martiri din Orient

35

Relaţiile dintre creștini și musulmani în Orientul Mijlociu au ajuns la un punct critic, este părerea prinţului Charles, care s-a declarat „profund îngrijorat" de lupta creștinilor din regiune.

Intimidare, acuzaţii false și persecuţie organizată, acestea sunt principalele elemente care creează divergenţe între creștini și musulmani la această oră în Orientul Mijlociu, a declarat moștenitorul tronului Marii Britanii, la o recepţie despre problemele creștinilor din Orient. Înainte de discurs, prinţul a avut mai multe întâlniri cu creștini care s-au refugiat în Anglia și care și-au împărtășit poveștile despre martiriul pe care l-au îndurat.

Charles, care încearcă să promoveze relaţiile bune între musulmani și creștini, spune că „podurile" construite între cele două comunităţi sunt distruse în mod deliberat de către terţe părţi, care au un interes în zonă. Asta îi afectează pe arabii creștini din ţări precum Siria, Irak, Palestina, Egipt și alte ţări arabe. „Mi se pare că nu mai putem să ignorăm faptul că acești creștini (din Orientul Mijlociu) sunt luaţi în vizor de către militanţi islamiști fundamentaliști. Creștinismul s-a născut în Orientul Mijlociu și nu îi putem uita pe fraţii de credinţă de acolo", citează The Guardian.

Părerea prinţului este susţinută și de declaraţiile recente ale Papei Franisc, care și el spunea că nu putem concepe un Orient Mijlociu fără creştini, care de 2.000 de ani Îl mărturisesc acolo pe Christos. „Creştinii trebuie integraţi în totalitate în viaţa socială, culturală şi religioasă a ţărilor în care locuiesc", a declarat Papa Francisc în cursul întrevederii pe care a avut-o la Vatican cu participanţii la Congregaţia Bisericilor Catolice Orientale, în luna noiembrie.

Anglia pare din ce în ce mai interesată în ultima vreme de subiectul persecuţiilor creștine, după o dezbatere de două ore, în cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Marii Britanii, cu ocazia zilei Internaţionale a Rugăciunii pentru Creștinii Persecutaţi. Atunci, Jim Shannon, membru al Partidului Unionist Democratic, declara alarmist că „o sută de mii de creștini vor fi masacraţi în acest an din cauza convingerilor lor." Cifra a fost furnizată de către Centre for the Study of Global Christianity din cadrul Institutului Teologic Gordon-Conwell din Massachusetts. Centrul a estimat că între 2000 și 2010 aproximativ 1 milion de persoane au murit ca martiri, adică o medie anuală de 100.000.

Cirfra a fost contestată de către jurnaliștii BBC, care se întreabă, poate pe drept, ce înseamnă să mori „ca martir". Ei argumentează că o mare parte a victimelor au fost înregistrate în războaiele civile din Congo sau Rwanda, unde a fost vorba despre un război de epurare etnică, care nu a avut nicio legătură cu apartenenţa la vreo religie. „Genocidul din Rwanda a fost bazat pe uciderea sistematică a unui grup etnic într-o încercare de a-l șterge complet și nu a avut nimic de-a face cu convingerile sau închinarea celor care au fost uciși", spune Ian Linden, profesor asociat în studiul religiei la Școala de Studii orientale și Africane de la Londra. Aceleași argumente sunt aduse și în privinţa situaţiei din Congo, în ambele situaţii fiind vorba despre violenţe motivate politic, în care creștinii s-au luptat împotriva altor creștini. În concluzia celor de la BBC, numărul creștinilor persecutaţi este exagerat în scopul de a conferi o mai mare amploare subiectului persecuţiei împotriva creștinilor.

Dar și analiza BBC a fost atacată de către critici care spun că este lipsită de obiectivitate, prezentând telespectatorilor doar acele „întrebări și aspecte care ţin de persecutarea creștinilor la care nu poate da un răspuns", conform lui Raymond Ibrahim, specialist în islam și Orientul Mijlociu. BBC „nu raportează fapte, ci creează perdele de fum".

În lipsa unor informaţii clare, Religion News a lansat un apel la o raportare realistă și cât mai obiectivă a martiriului creștin. „Poate sună contraintuitiv, însă este mai bine să greșim în sensul de a subestima numărul martirilor decât să riscăm să îl supraestimăm." Regimurile abuzive se tem de opinia publică și caută orice oportunitate pentru a submina credibilitatea militanţilor. Însă oricât de mulţi martiri creștini ar fi în lume, anual, sunt prea mulţi, după cum spune Judd Birdsall, fost diplomat american.