Producătorii americani apără de critici filmul „Noe”

211

Criticilor aspre venite de la Hollywood le răspund doi producători care susţin că filmele bazate pe teme biblice nu trebuie să fie conforme cu realitatea şi că ar trebui să fim mulţumiţi că Hollywood-ul ia în considerare asemenea teme.

„Mesajul principal care reiese din film este decăderea omului şi judecata lui Dumnezeu. Dar nici scenariul elaborat, diferit de istoria biblică, nici personajele adăugate de regizor, nu ştirbesc cu nimic povestirea", a declarat Dr. Ted Baehr, preşedinte al Coaliţiei creştine pentru Filme şi Televiziune şi editorul şef al revistei Movieguide pentru Christian Post.

O opinie asemănătoare împărtăşeşte şi Phil Cooke, producător la Cooke Pictures, care subliniază şi că niciun creştin nu ar trebui să vadă în Hollywood un duşman.

Declaraţiile celor doi vin după o serie de critici asupra filmului „Noe", care va avea premiera pe 28 martie. Filmul este văzut mai degrabă ca o ficţiune în care se regăsesc şi câteva elemente din istoria biblică. Iar un sondaj de opinie realizat recent de revista Holyywood reporter arată că cei mai mulţi telespectatori nu apreciază filmele care se îndepărtează de mesajul biblic.

Aproape toţi (98%) cei care au fost întrebaţi ce ar alege între un film bun, produs după agenda hollywoodiană, şi unul biblic, au declarat că nu s-ar uita la unul care nu conţine adevărul.