Rio de Janeiro: „Marș pentru Iisus”, cu 250.000 de participanţi

230

Nu mai puţin de 250.000 de creștini evanghelici au ieșit sâmbătă pe străzile din Rio de Janeiro pentru a milita pentru libertate religioasă.

Evenimentul a reunit creștini dornici să își exprime credinţa în Iisus Christos ca parte a unui efort de a arăta că Biserica nu este prizoniera pereţilor care o susţin, ci este o comunitate vie și deschisă către societate, relatează Christian Post. Aceeași sursă prezintă însă evenimentul ca fiind marcat de declaraţii dezaprobatoare faţă de iniţiativa legalizării căsătoriilor gay.

„Respectăm libertatea tuturor, însă vom protesta până la sfârșit pentru ca (lumea să știe că) ceea ce a unit Dumnezeu au fost bărbatul și femeia. Nu e vorba de discriminare”, a declarat pastorul Abner Ferreira, de la biserica Assembly of God, din Madurai, potrivit publicaţiei Boa Informação.

Marșul a luat forma unui protest împotriva iniţiativei legislative PL 122, așa-numita „lege a homofobiei”, care ar interzice „exprimarea opiniilor împotriva persoanelor gay”, potrivit reputatului comentator local Silas Malafaia.