Oamenii de ştiinţă atei resping religia şi preferă spiritualitatea

393

Peste 20% dintre oamenii de ştiinţă atei sunt persoane spirituale, conform unui studiu care separă spiritualitatea de religie. „Există spiritualitate chiar şi printre cei mai seculari oameni de ştiinţă", a declarat cercetătoarea care a condus realizarea studiului.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Rice University şi urmează să fie publicat în ediţia din luna iunie a publicaţiei Sociology of Religion. Au fost intervievaţi 275 de specialişti în ştiinţe naturale şi sociale, de la mai multe universităţi de elită din SUA, iar 72 dintre aceştia au declarat că au o viaţă spirituală care se armonizează cu domeniile în care sunt specialişti, fără ca să fie membrii unei anumite religii sau biserici, notează sciencedaily.com.

„Rezultatele noastre arată că oamenii de ştiinţă consideră religia şi spiritualitatea ca fiind nişte proiecţii diferite din punct de vedere calitativ. Aceşti oameni de ştiinţă atei şi spirituali caută miezul unui sens al adevărului prin intermediul spiritualităţii", a declarat Elaine Howard Ecklund, profesor asistent de sociologie la Rice University.

Spiritualitatea şi ştiinţa sunt pentru aceşti cercetători atei forme de căutare individuală a unui sens, fără ca să ajungă vreodată la un sens absolut. Ei resping religia pentru că aceasta, în general, vine cu adevăruri şi afirmaţii absolute, în timp ce spiritualitatea este preferată pentru că „este deschisă pentru explorarea ştiinţifică".

Ecklund crede că există indicii care arată că oamenii de ştiinţă, indiferent de cât de seculari sunt, au totuşi preocupări legate de întrebări existenţiale de tipul „Ce este viaţa? Care este sensul ei? Care este rostul meu în lume?". „Şi ei au aceste întrebări de bază ale fiinţei umane, precum şi dorinţa de a găsi un sens", a declarat cercetătoarea.

Pentru cei mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă intervievaţi, religia este asociată cu ceva „organizat", „de grup", „unificat", în timp ce spiritualitatea este conexată mai degrabă cu ceva „individual", „personal", „rezultat al unei proiecţii/căutări personale". Studiul notează totuşi că asocierea spiritualităţii cu lucruri personale, libere de normele unui grup organizat, nu înseamnă că oamenii de ştiinţă atei sunt concentraţi asupra lor într-un sens narcisist, ci pur şi simplu că preferă să caute şi să găsească singuri răspunsuri.

Elaine Howard Ecklund a publicat, în 2010, un sondaj la care au participat 1.700 de oameni de ştiinţă şi care a arătat că jumătate dintre aceştia cred în Dumnezeu, deşi preferă să vorbească mai puţin despre convingerile lor religioase. Sondajul a arătat că aceşti oameni de ştiinţă se distanţează însă de poziţiile radicale adoptate de atei precum Richard Dawkins şi Christopher Hitchens.

(Foto: sociology.rice.edu)