În studenţie am aflat o butadă care, dincolo de umorul ei, te punea pe gânduri: un om începe să audă „o voce interioară“ care-l sfătuiește insistent să vândă casa, să plece cu banii la București și să-i joace pe toţi la ruletă, pe 13 negru. Omul se conformează fără crâcnire, pentru că era o voce miraculoasă, supranaturală, care-i vorbea cu mare siguranţă și direct lui, numai lui, ca unui ales ce era. După ce joacă și pierde toţi banii, vocea interioară exclamă compătimitor: „Ce ghinion!“.

Amintirea aceasta îmi vine în minte atunci când aud în jurul meu mărturii ale unor „iluminări“ și întâmplări miraculoase care-l privilegiază pe câte un credincios mai sensibil la astfel de mesaje supranaturale. Nu se poate să nu te întrebi dacă există vreo cale de a discerne între semnele, mesajele de origine divină, voia divină și falsurile celuilalt, ale împotrivitorului.

Cazuistică „profund spirituală“

Un pastor american vrea să salveze omenirea și declanșează o isterie a sfârșitului lumii, bazându-se cu încăpăţânare pe propriile-i calcule ale vremii și soroacelor.

O doamnă ce se consideră creștină cu har practică rugăciuni și meditaţii prin care induce de la distanţă însănătoșire și energie altora, inclusiv soţului și amantului ei.

O văduvă se complace în situaţia de a percepe o prezenţă rece lângă ea, pe motiv că este dovada de afecţiune a sufletului soţului decedat, care adastă în această lume.

Un bărbat familist, singurul întreţinător al familiei, se călugărește, lăsându-și copiii și soţia în cea mai cruntă mizerie.

O tânără apelează la magia albă, cea despre care crede că „lucrează cu forţele binelui“, pentru a-l determina pe un bărbat să se însoare cu ea.

Cineva consultă clarvăzători care îi prezic că va muri în tinereţe, astfel încât decide să trăiască o viaţă de distracţii pentru a se bucura de scurta-i existenţă, care totuși se prelungește până azi, dincolo de tinereţe.

O credincioasă nehotărâtă în privinţa botezului Îi fixează divinităţii semnele pentru „da“ și „nu“ – dacă va veni autobuzul în staţie în sensul locului de muncă, îl va lua și nu se va mai boteza; dacă va veni în sens invers, se va boteza…

Astfel de persoane se consideră nu doar profund spirituale, ci inspirate de sus, călăuzite în acţiunile lor de voia divină. Și totuși, reflectând puţin asupra situaţiilor exemplificate, oricine poate observa nereguli, fisuri în această presupusă comunicare cu divinitatea. Mesajele fals profetice, fie de bâlci, fie solemne, nu pot avea decât finaluri triste, tragice, jalnice, chiar dacă cei în cauză nu le percep astfel.

Antidoturi pentru rătăcire

Desigur, zona aceasta a comunicării cu lumi nevăzute nu este verificabilă, testabilă, nu are manuale de utilizare. Cu toate acestea, credinţa autentică ne va feri de rătăciri dacă vom lua Cuvântul biblic drept reper. Atunci vom reuși să discernem între falsuri și adevăratele momente de graţie, în care cei pe care Dumnezeu îi consideră copiii Lui primesc îndemnuri, semne și minuni divine. Un monah compara lumea înconjurătoare cu o mare și mereu nouă enciclopedie a simbolurilor ce se cer descifrate. „Și călăuzitorul lucrurilor spre această minunată enciclopedie a simbolurilor este Sfânta Scriptură. Revelaţia lui Dumnezeu – mereu în mâinile noastre.“[1] Biblia oferă probe, recomandări și criterii de a cântări mesajele supranaturale și descrie și rătăcirile posibile.

Prima probă este cea a conștientizării faptului că harul este un dar nemeritat. Ea ne arată că nu acţiunile noastre pot cumpăra acest dar, ci numai credinţa în jertfa Fiului; faptele noastre bune sunt doar pregătite de Dumnezeu „mai dinainte, ca să umblăm în ele”“ (Efeseni 2:10). Rătăcirea în această privinţă vine din îndreptăţirea de sine. Dacă nu iubirea de semeni și de Dumnezeu animă acţiunile cuiva, atunci ele se hrănesc din îngâmfare. Efectul este că, pierzând modestia, un om pierde călăuzirea divină, iar îngâmfarea lasă loc convingerii că și-a câștigat dreptul de a primi semne și minuni de tot felul. Un monah avertiza, bazându-se pe îndelungata-i experienţă: „Cine își va avea mintea și inima smerite, prin cunoașterea de sine cea adevărată, acela, cugetând pururea la neputinţele și la păcatele sale, niciodată nu se va socoti vrednic să vadă îngeri, sfinţi, sau alte vedenii.“[2]

Proba căinţei te face să accepţi oricând încercări, curăţirea, șlefuirea, pătimirea. Astfel, misionarul Jim Elliot a simţit chemarea de a-i evangheliza pe membrii tribului Auca și, în final, a fost omorât de ei. Dar crezul după care acţionase era că: „Nu este nebun acela care dă ceea ce nu poate ţine, ca să câștige ceea ce nu poate pierde.“[3] În acest aspect al căinţei, rătăcirea poate veni din concepţia potrivit căreia căinţa e necesară doar la începutul convertirii, apoi nu mai are obiect. Odată convertit, tu nu mai poţi greși fundamental, ești și vei fi mereu curat. În acest fel, semnele și minunile pe care le-ai experimentat cândva ajung să-ţi fie garanţii ale mântuirii, când ele au doar rolul unui ajutor pe Cale. Doi tineri care, după ezitări și greșeli succesive, și-au încredinţat cu totul viaţa în mâinile lui Dumnezeu, declară: „Noi trebuie să-L căutăm zilnic, să-L punem tot timpul pe primul loc în viaţa noastră, să căutăm să-l cunoaștem mai mult. Probabil nu-ţi va vorbi printr-un fulger de lumină și nici nu-ţi va scrie un mesaj pe cer, dar, pe măsură ce vei ajunge să-L cunoști cu adevărat, pe El și Cuvântul Lui, vei înţelege ce dorește de la tine.“[4]

Proba smereniei presupune conștiinţa faptului că firea omenească e un permanent inamic, cu care trebuie să te lupţi. Apostolul Pavel ilustrează cel mai bine această luptă: „mă port aspru cu trupul meu și-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.“ (1Corinteni 9:27 ) Rătăcirea din smerenie apare când începi să te compari cu alţii și să fii mulţumit de tine, să te consideri mai presus, cu experienţe și misiuni speciale. Divinitatea devine pentru tine o bancă de semne și minuni livrate la cerere, într-o inflaţie de călăuzire și încredinţare în faţa tuturor. Rezultatele pot fi dezastruoase, în viaţa ta și a celor ce depind de tine, prin neglijarea îndatoririlor (de la cele familiale la cele financiare) pentru a urmări himerele unor misiuni necerute de El. În acest sens, un alt monah scria: „cele ce se săvârșesc pentru a plăcea oamenilor nu se poate spune că aduc vreun folos celui ce le săvârșește, ci, din contră, ajung pricina unei mari pagube pentru cel ce se ostenește.“[5]

Proba roadelor duhovnicești arată că lucrezi după voia divină dacă ai reușit, prin faptele și vorbele tale, să-i apropii pe semenii tăi de cunoașterea lui Dumnezeu, având tu însuţi o permanentă comunicare cu El în rugăciune. Pastorul Doug Batchelor relata despre modul ciudat în care a ajuns să predice într-o biserică necunoscută, din altă denominaţiune, lăsându-se condus numai de îndemnul divin, prin rugăciune; astfel, chiar pastorul din biserica gazdă l-a rugat să-l înlocuiască la amvon, mulţumindu-i pentru mesajul adus și mărturisindu-i că se rugase ca în acea zi să fie înlocuit de un alt predicator.[6] Smintirea apare dacă prin comportamentul tău i-ai îndepărtat pe semeni de El, chiar dacă i-ai ajutat în chestiuni concrete; atunci lucrarea ta nu este călăuzită de sus, ci poate fi o roadă înșelătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuia astfel: „Cu adevărat, nimic nu-i oprește mai mult (diavolului) furia de a ne pierde decât rugăciunea și cererea noastră fierbinte către Dumnezeu.“[7]

Toate aceste ipostaze ale rătăcirii de voia divină, ale smintirii în credinţă par să vină dacă, în loc de a cultiva o legătură personală cu Dumnezeu, ne creăm un Dumnezeu personal. Atunci nu vom mai fi interesaţi de a-L cunoaște, de a înţelege voia Sa în viaţa noastră, ci doar de a institui îndreptăţiri personale în hăţișul semnelor și simbolurilor amăgitoare.

Footnotes
[1] Velimirovici Sfântul Nicolae, Simboluri și semne, Sophia, București, 2009.
[2]Ilie Cleopa, Despre vise și vedenii, Bunavestire, Bacău, 2008.
[3]Eric & Leslie Ludy, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu, Kerigma, Oradea, 2006.
[4]„Ibidem, p. 66”.
[5]Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Viaţa sfintei cuvioase Maria Egipteanca, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București.
[6]Doug Batchelor, Cel mai bogat om din peșteră, Viaţă și Sănătate, Pantelimon, 2013.
[7]Gură de Aur Ioan, Diavolul și magia, București, Panaghia, 2002.

Note

Batchelor, Doug, Cel mai bogat om din peșteră, Viaţă și Sănătate, Pantelimon, 2013.
Cleopa, Ilie , Despre vise și vedenii, Bunavestire, Bacău, 2008.
al Ierusalimului, Sfântul Sofronie, Viaţa sfintei cuvioase Maria Egipteanca, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București.
Ioan, Gură de Aur, Diavolul și magia, București, Panaghia, 2002.
Ludy, Eric & Leslie, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu, Kerigma, Oradea, 2006.
Sfântul Nicolae, Velimirovici, Simboluri și semne, Sophia, București, 2009.
„Ibidem, p. 66”.
SURSĂ:Semnele timpului, iulie 2014, ediție tipărită
DISTRIBUIE:
Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.