Primul „abuz spiritual” judecat de Biserica Anglicană

289

Tribunalul Disciplinar Episcopal al Bisericii Anglicane a decis săptămâna trecută că Timothy Davis, vicar al unei mari biserici parohiale evanghelice din orașul Oxfordshire, din Abingdon, se face vinovat de „comportament neadecvat pentru slujba și lucrarea unui grefier al ordinelor sfinte prin abuzul puterii și autorităţii spirituale”. Aceasta este prima dată când Biserica Anglicană îl condamnă pe unul dintre conducătorii săi pentru o astfel de abatere.

Membrii tribunalului au constatat că timp de 18 luni, începând din ianuarie 2012, reverendul Timothy Davis și-a depășit atribuţiile prin „sfătuirea intensă” a unui băiat de 15 ani, abuzând de autoritatea duhovnicească, prin controlul pe care a încercat să îl exercite asupra băiatului. Potrivit documentului de judecată, Davis a fost acuzat că a manifestat o formă de presiune psihică, încercând să îl controleze pe tânăr prin folosirea abuzivă a „avertismentului, a Scripturilor, a rugăciunii și a profeţiei revelate”.

Victima, care a adus dovezi, a raportat că a considerat aceste întâlniri „prea intense”, dar „a fost imposibil” să îi spună lui Davis că dorește mai puţin contact. Adolescentul a reclamat, de asemenea, că Davis „se supăra” dacă nu îl suna sau nu răspundea la SMS-urile sale, motivând că felul acesta de a se purta nu este „ceea ce fac prietenii”.

La rândul ei, mama tânărului a amintit cuvintele vicarului abuzator care susţinea că „el este unsul lui Dumnezeu și că o persoană a murit pentru că nu a făcut ceva ce el [Timothy Davis] a vrut”.

Deși tribunalul bisericii a condamnat în unanimitate acţiunile și tiparul comportamental al lui Timothy Davis, precizând că acesta nu reflectă nicidecum o practică acceptată de către biserică, o pedeapsă va fi stabilită în cadrul unei audieri, a cărei dată nu a fost încă stabilită.

Cazul tânărului britanic arată că, atunci când scapă de sub control și nu mai este înţeleasă, autoritatea devine opresivă. Mecanismul acesta s-a reflactat și în studii știinţifice, un exemplu fiind studiul realizat de o echipa de cercetători din Anglia. Oamenii de știinţă de la Universitatea din Bournemouth, care au efectuat studiul în numele Serviciului Consultativ pentru Protecţia Copilului (CCPAS), au primit 1.591 de răspunsuri de la bărbaţi creștini (majoritar anglicani, dar și baptiști, penticostali, romano-catolici și metodiști), dintre care nu mai puţin de 1.002 au spus că au fost abuzati spiritual. În cadrul studiului, 74% dintre respondenţi s-au declarat încrezători că știu semnificaţia termenului „abuz spiritual”. Circa 64% dintre participanţi s-au arătat încrezători în propria capacitate de a răspunde adecvat dacă ar descoperi un abuz spiritual. Cu toate acestea, studiul arată că doar 24% dintre respondenţi au primit consiliere pentru a ști cum să reacţioneze în caz de abuz spiritual. În același timp, doar 33% dintre respondenţi au declarat că biserica sau organizaţia creștină are o procedură internă concretă de gestionare a cazurilor de abuz spiritual. Aproximativ 60% dintre respondenţi au spus că știu unde să caute sprijin în eventualitatea unei astfel de experienţe, amintind familia, prietenii, liderii bisericii, organizaţiile specializate.

Studiul concluzionează că sunt necesare politici mai clare și o mai bună înţelegere a caracteristicilor abuzului spiritual și că ar trebui acordată o mai bună pregătire conducătorilor bisericii pe această temă.

Totodată, rezultatele studiului ilustrează nevoia de perfecţionare a strategiilor de informare și prevenire a abuzului spiritual, de dezvoltare a unor culturi sănătoase și de a insista în mod în special asupra înţelegerii gravităţii experienţei și a modalităţii de a răspunde în mod eficient experienţelor de acest gen.

De asemenea, studiul recunoaște că definiţiile abuzului spiritual nu sunt suficient de clare și sugerează că această lipsă de claritate poate constitui o piedică semnificativă în calea gestionării situaţiei de către victimele sale din cadrul bisericii.

Potrivit dr. Lisa Oakley, de la Centrul Naţional pentru Asistenţă Socială Post-calificată (CCPAS), din cadrul Universităţii din Bournemouth, „orice activitate în acest domeniu trebuie să asigure recunoașterea faptului că acest comportament poate fi și este demonstrat atât de lideri, când și de membrii congregaţiei. Sunt probleme complexe și este nevoie de mai mult efort în acest domeniu pentru a se ajunge la o mai bună înţelegere pentru toţi cei în cauză”.

Ghidul CCPAS consideră relevantă definiţia atribuită de psihologii Lisa Oakley si Kathryn Kinmond, în cartea Ruperea tăcerii asupra abuzului spiritual: „Abuzul spiritual este constrângerea și controlul unui individ asupra altuia, într-un context spiritual. Ţinta resimte abuzul spiritual ca pe un atac personal profund emoţional. Acest abuz poate include: manipularea și exploatarea, responsabilitatea impusă, cenzurarea deciziilor celuilalt, pretenţia menţinerii secretului și tăcerii, presiunea de a se conforma, utilizarea greșită a Scripturilor sau a amvonului pentru a controla comportamentul celuilalt, cerinţa de a manifesta ascultare faţă de abuzator, sugestia că abuzatorul deţine o poziţie «divină», izolată de ceilalţi, în special cele externe contextului abuziv.”