Studiu: Religia bate ateismul în China

3608

Doar 15% dintre locuitorii celei mai populate ţări din lume sunt atei. Restul de 85% au anumite credinţe sau aparţin unei anumite religii.

Concluziile reies din studiul Chinese Spiritual Life Survey. Studiul a fost condus de sociologul Fenggang Yang de la Universitatea Purdue.

Începând de la grădiniţă şi până la cursurile universitare, chinezii sunt îndoctrinaţi cu ateism. Membrii Partidului Comunist Chinez şi cei ai Ligii de Tineret sunt obligaţi să fie atei. În ciuda acestui fapt, 17% dintre ei au declarat că aderă la o anumită religie. Un procent de 65% dintre ei au declarat că au practicat anumite ritualuri religioase pe parcursul ultimelor 12 luni.

Ideea că poporul chinez ar fi unul secular, interesat prea puţin de religie sau chiar deloc, este un „prostească", a declarat sociologul Rodney Stark, de la Universitatea Baylor, unul dintre cei care au participat la realizarea studiului. Chinezii „formează o mulţime de persoane de-a dreptul religioase, dacă stai să urmăreşti ceea ce fac".

Autorităţile chineze susţin că numărul apartenenţilor la diferite religii se ridică la 100.000.000. Totuşi, conform unor estimări, doar numărul creştinilor din China se ridică la cca. 130.000.000, notează huffingtonpost.com.

Studiul a arătat că religia majoritară, în China, este budismul. Aproximativ 185.000.000 de chinezi (adică 18% din populaţia ţării) se declară budişti. Apoi, 31% dintre respondenţi au recunoscut că aderă la cel puţin una dintre credinţele specifice budismului sau că au participat la cel puţin un ritual specific acestei religii. Peste 12% dintre membrii Partidului Comunist Chinez se consideră budişti.

Adepţi ai religiei creştine se declară cca. 33.000.000 de chinezi. Alţi 40.000.000 susţin că ei cred în existenţa lui Iisus Christos sau că au participat la activităţi specifice religiei creştine. Autorii studiului apreciază că numărul minim al creştinilor din China ar putea să fie, în cel mai rău caz, de 60.000.000. Ei mai menţionează că unele biserici au între 3.000 şi 4.000 de membri.

Rezultatele studiului arată că 754.000.000 de chinezi sunt implicaţi în diverse forme ale cultului străbunilor. Aceasta implică participarea la ritualurile de la templele dedicate străbunilor, vizitarea cimitirelor pentru venerarea spiritelor străbunilor etc.

Apartenenţa religioasă poate să aibă consecinţe negative în China, consecinţe care variază de la pierderea locului de muncă până la detenţie. Cei care sunt adepţi ai unor religii interzise de autorităţi sunt în pericolul de a fi trimişi în lagăre de muncă. Acesta este motivul pentru care autorii studiului apreciază că unii dintre respondenţi, chiar dacă li s-a oferit protecţia anonimatului, au ezitat în a-şi recunoaşte apartenenţa la o anumită religie sau interesul pentru practici religioase.

După 13 ani de măsuri represive, cu intenţia de a elimina religia din China, unii oficiali chinezi au ajuns la concluzia că „religia nu poate să fie oprită", a declarat Yang.

Studiul Chinese Spiritual Life Survey a implicat intervievarea a 7.021 de respondenţi cu vârste de peste 16 ani. A fost susţinut financiar de Fundaţia John Templeton. Echipa care a participat la realizarea studiului a inclus specialişti de la Universitatea Princeton, Universitatea Peking, Universitatea Naţională din Taiwan.