Născut din fecioară

440

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos", de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară. „Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar elucida întreaga istorie"1 - preciza Larry King.

Fără îndoială, naşterea dintr-o fecioară rămâne unul dintre cele mai controversate aspecte ale vieţii lui Iisus. Naşterea Sa este subiect de polemică pentru opozanţii creştinismului, fie ei evrei, filosofi şi cărturari păgâni, fie raţionalişti umanişti sau atei.

Naşterea lui Iisus Christos din fecioară este negată nu doar de către scepticii şi criticii fenomenului religios, ci chiar de către unii teologi. În încercarea de a armoniza gândirea anti-supranaturalistă cu învăţătura Bisericii privitoare la Christos, teologii modernişti pretind că în Antichitate oamenii aveau o concepţie mitică asupra lumii. În schimb, spun aceştia, astăzi este necesară „demitizarea” scrierilor biblice, pentru a crea o credinţă modernă, eliberată de miracole şi de toate vestigiile unei gândiri preştiinţifice. În acest sens, naşterea din fecioară este mai degrabă o figură de stil, cea mai la îndemână metodă prin care anticii creditau superioritatea ieşită din comun a unei anumite personalităţi.

„Nu cred în naşterea din fecioară şi sper că nimeni dintre dumneavoastră nu crede.”

Harry Emerson Fosdick (1878-1969), pastor american de orientare liberală

O altă explicaţie a naşterii din fecioară, propusă de critici, este ipoteza unui „mesia din flori”. Preluând din Talmud şi din unele povestiri ebraice o informaţie obscură despre un anume Ieşua ben Pantera, unii critici şi teologi liberali consideră că Iisus, fiul Mariei, l-a avut ca tată pe un oarecare Pantera, soldat în armata romană. Povestea este destul de veche, deoarece Origen, prin 178 d.Chr., citându-l pe oponentul său Celsus, face trimitere la acelaşi scenariu. Această teorie a fost reînviată de Marcello Craveri, care, în 1966, publica La vita di Gesù (Viaţa lui Iisus) şi pretindea că l-a descoperit chiar pe adevăratul tată al lui Iisus: Tiberius Iulius Abdes Pantera. Teoria se baza pe descoperirea în 1859, în timpul lucrărilor la o cale ferată din Bingerbrück, Germania, a unei pietre funerare pe care era trecut următorul text în limba latină:

Tib(erius) Iul(ius) Abdes Pantera
Sidonia ann(orum) LXII
stipen(diorum) XXXX miles exs(ignifer?
coh(orte) I sagittariorum
h(ic) s(itus) e(st)

Tiberius Iulius Abdes Pantera
din Sidon, de 62 de ani,
a slujit 40 ani, fost purtător de steag
cohorta I a săgetătorilor
aici este depus

Legătura între Tiberius Iulius Abdes Pantera şi Maria se bazează pe o mulţime de supoziţii care nu au cum să fie demonstrate. În primul rând, declaraţia lui Celsus că un anume Pantera ar fi tatăl lui Iisus nu poate fi probată. Celsus nu aduce argumente, ci doar pretinde că a auzit povestea aceasta de la un evreu. Nu există niciun indiciu că acest soldat din armata romană s-ar fi întâlnit vreodată cu Maria. Criticii creştinilor din primele secole aruncau tot felul de acuze la adresa creştinilor (cum ar fi canibalismul sau incestul), care s-au dovedit a fi false şi rău intenţionate.

Naşterea Sa a fost ţinta aluziilor ironice încă din timpul vieţii lui Iisus, după cum relatează evanghelistul Ioan: „Ei I-au zis: «Noi nu suntem copii născuţi din adulter; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.»” (Ioan 8:41). Teoria naşterii din adulter e posibil să fi fost lansată de evrei exact ca o replică dată afirmaţiilor lui Iisus că Îl are ca tată pe Dumnezeu. Cel mai probabil, auzindu-i pe creştini vorbind despre Iisus ca despre „fiul fecioarei” (parthenos, în limba greacă înseamnă „fecioară”), evreii au folosit un joc de cuvinte batjocoritor, numindu-L ben ha-Pantera (fiul lui Pantera).

Preexistenţa lui Mesia

Naşterea lui Iisus a fost profetizată de Vechiul Testament. Cele patru Evanghelii canonice subliniază la unison împlinirea aşteptărilor mesianice în persoana lui Iisus din Nazaret. Un pasaj important, citat în Evanghelia lui Matei, este cel din Isaia 7:14 – „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel.” Profeţia vizează un context istoric imediat, dar, în acelaşi timp, având în vedere pasajele următoare înţelegem că promisiunea naşterii unui fiu nu îl priveşte strict pe regele Ahaz, ci are în vedere (şi) o împlinire mesianică: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veşnic, Prinţ al păcii.» Autoritatea Sa va creşte neîncetat şi va fi o pace fără sfârşit pentru tronul lui David şi împărăţia Sa. El o va întemeia şi o va întări prin judecată şi dreptate, de acum şi pe vecie” (Isaia 9:6,7).

În lumina pasajului lui Isaia, dar şi a celui din Mica 5:2, preexistenţa lui Mesia era subînţeleasă în contextul iudaic. „Când a început crearea lumii, Mesia exista, deoarece Dumnezeu a ţinut seama de el, înainte ca lumea să fie creată” (Pesikta Rab., 152 b)2.

Citarea pasajului din Isaia de către Matei nu are ca scop să demonstreze că Maria era fecioară (lucru amintit explicit în relatarea evanghelică), ci să arate că Iisus este Mesia cel aşteptat, adică „Dumnezeu cu noi”, sau Dumnezeu întrupat. Cuvântul ebraic almah (tradus cu „fecioară” în pasajul din Isaia 7:14) apare doar de 9 ori în tot Vechiul Testament, dar niciodată cu sensul indubitabil de fecioară/virgină. De aceea, traducătorii preferă să îl redea prin substantivul „tânără” (căsătorită sau nu). Dacă autorul biblic ar fi intenţionat transmiterea ideii categorice de naştere din fecioară, cu siguranţă că ar fi fost mult mai potrivit termenul ebraic specific pentru fecioară, bethulah, adică o femeie care nu a avut niciodată relaţii sexuale cu un bărbat. Contextul imediat al pasajului din Isaia 7:14 pune accentul pe naştere în sine şi nicidecum pe maniera în care se va realiza, şi anume, dacă va fi copilul născut de o fecioară sau de o tânără deja căsătorită.

În contextul ebraic, Mesia nu era aşteptat să se nască dintr-o fecioară. Nici măcar în comunitatea esenienilor, care era pe deplin orientată escatologic şi privea oarecum cu reţinere căsătoria şi actul sexual, nu se regăseşte ideea unui Mesia născut dintr-o fecioară.

Criticii naşterii din fecioară consideră că aici avem de-a face cu un caz clasic de sincretism. Se presupune că păgânii convertiţi la creştinism I-au atribuit lui Iisus ceea ce era îndeobşte întâlnit la eroi şi semizei, adică o naştere miraculoasă. Teoria nu stă în picioare, pentru că e foarte greu de explicat cum ar fi acceptat creştinii evrei ideea naşterii miraculoase, dacă ea aparţinea unei comunităţi de creştini dintre neamuri. De asemenea, cum putea ideea aceasta să fie acceptată atât de timpuriu, încât să fie inclusă chiar şi în Evanghelii, adică încă din timpul vieţii discipolilor lui Iisus? De fapt, istoria arată că naşterea din fecioară nu este o secvenţă mitologică.

Mesopotamieni şi egipteni: În mitologia mesopotamiană şi în cea egipteană întâlnim două feluri de naşteri miraculoase: cea a zeilor şi cea a împăraţilor consideraţi semizei (precum faraonii) – adică rodul unirii dintre un zeu şi o fiinţă umană. În niciuna dintre cele două situaţii nu se punctează în mod special virginitatea mamei.

Indieni: În unele curente hinduse, Krişna s-a născut dintr-o fecioară ca încarnare a lui Vişnu – considerat Fiinţa Supremă. Dar tot hinduismul susţine că Vişnu s-a încarnat ca peşte, broască ţestoasă ori leu.

Perşi: Despre naşterea lui Zoroastru se spune că ar fi fost prevestită, demonii încercând să-i curme viaţa încă din pruncie, dar, protejat de zeul Ahura Mazda, va supravieţui. Spre deosebire de pretinsa origine zoroastriană a ideii naşterii din fecioară, scrierile zoroastriene antice spun că profetul s-a născut în urma relaţiilor conjugale normale dintre părinţi, demonii încercând să prevină conceperea lui. O tradiţie mult mai târzie pretinde, în schimb, că mama lui Zoroastru, Dughdova, era virgină, zămislirea lui fiind dintr-o sclipire de lumină.

Greci şi romani: Ulterior, motivul naşterii marilor eroi ca rezultat al relaţiilor dintre zei şi oameni apare la greci şi romani. Spre deosebire de mesopotamieni şi egipteni, povestirile greco-romane sunt destul de romanţate, naşterea copilului fiind în genere rodul unei iubiri pasionale dintre zeu şi o frumoasă pământeancă. Spre exemplu, Zeus se îndrăgosteşte de Danae şi intră în iatacul fetei sub forma unei ploi de aur. Din dragostea lui cu Danae se naşte Perseus. Un alt erou, Heracle – numit de către romani Hercules -, este fiul lui Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se împreuna cu Alcmene, Zeus ar fi luat înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, care era plecat la război. Cezar August pretindea că s-ar fi născut în urma relaţiei dintre un zeu (care a luat chip de şarpe) şi mama sa, Olimpia.

Există diferenţe majore între mitologiile păgâne, care prezintă în general naşterea unui anume erou în urma unirii sexuale dintre zeităţi şi femei, şi relatările Evangheliilor, care descriu actul conceperii lui Iisus ca fiind rezultatul unei intervenţii supranaturale a Duhului Sfânt. Primele sunt poveşti despre concubinajul dintre zeităţi şi oameni, total diferite de relatarea biblică. „Prăpastia larg deschisă dintre aceste mituri păgâne ale promiscuităţii politeiste şi monoteismul măreţ al naşterii din fecioară a lui Iisus este prea mare ca să poată fi trecută cu vederea în urma unei cercetări atente.”1 Asemănările sunt prea puţine iar diferenţele sunt prea mari. Maria nu apare deci în ipostaza unei fete seduse de divinitate, ci a unei umile slujitoare care primeşte vestea cu supunere şi credincioşie.

Ce spun Evangheliile?

„Iată însă cum a avut loc naşterea lui Isus Hristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif însă, soţul ei, era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea el şi-a propus s-o părăsească pe ascuns. Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: «Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soţie, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Îşi va mântui poporul de păcatele lui!» Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul, care zice: «Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi Îi vor pune numele Emanuel», nume care, tradus, înseamnă «Dumnezeu este cu noi». Când Iosif s-a trezit din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. El a luat-o de soţie, dar n-a cunoscut-o până când ea nu a dat naştere unui Fiu. Şi el I-a pus numele Isus.

Evanghelia după Matei, capitolul 1:18-25
(Noua Traducere Românească)

Prin prisma Evangheliilor (Matei, capitolul 1 şi Luca 1 şi 2), naşterea lui Iisus din fecioară este o consecinţă a planului divin ca El să vină în lumea noastră ca Fiu de Dumnezeu. De altfel, accentul nu cade atât de mult pe naşterea din fecioară, cât pe zămislirea miraculoasă „de la Duhul Sfânt”.
În prologul Evangheliei sale, Ioan confirmă originea supranaturală a lui Iisus Christos: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi niciun lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. […] Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:1-3, 14). Cu siguranţă că naşterea Fiului lui Dumnezeu se putea produce şi într-un context domestic obişnuit, dar contestarea originii divine ar fi fost mult mai aprigă. Naşterea din fecioară evidenţiază caracterul supranatural al lui Iisus. El nu este un simplu om, nici un simplu rabin carismatic. El a venit în lumea acesta din afara ei, într-o manieră care să nu lase dubii asupra originii Sale.

Naşterea lui Iisus din fecioară dovedeşte, înainte de toate, că Iisus a fost om. Faptul are implicaţii asupra înţelegerii dimensiunii umane a vieţii lui Iisus. Ispitele şi patimile au fost reale pentru El, aşa cum pot fi pentru orice fiinţă umană. De asemenea, naşterea din fecioară Îi conferă lui Iisus un statut de unicitate. El este singurul din istoria omenirii care a venit pe lume în acest fel. Naşterea Sa unică este, într-un anumit sens, prefaţa unei vieţi unice, a unui destin unic. Iisus a venit pe lume ca nimeni altul, a trăit şi a murit ca nimeni altul. Apoi, naşterea din fecioară indică spre vechea promisiune mesianică din Geneza 3:15. Dumnezeu făgăduise că „sămânţa femeii”, nu a bărbatului, va zdrobi capul şarpelui (adică îl va înfrânge pe Satana). Naşterea din fecioară a confirmat împlinirea acestei promisiuni. Iisus era Mesia care trebuia să Îl înfrângă pe potrivnicul lui Dumnezeu.

Apropiaţii credeau că Iisus este „fiul tâmplarului”, însă El a recunoscut o singură paternitate în dreptul Său – Tatăl ceresc.

Doctrina naşterii din fecioară are implicaţii asupra doctrinelor despre întruparea lui Christos şi despre divinitatea Sa. Nu este un moft teologic, ci urmarea firească a recunoaşterii originii divine a lui Iisus. Negarea naşterii din fecioară înseamnă negarea divinităţii lui Iisus. Dacă ar fi fost doar produsul unirii sexuale normale dintre un bărbat şi o femeie, Iisus ar fi fost cel mult un om divinizat, nicicum Dumnezeu întrupat. Dar, dacă s-a născut dintr-o fecioară, faptul acesta elucidează într-adevăr întreaga istorie, „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).


 

1 Mark Driscoll şi Gerry Breshears, Vitange Jesus, Crossway Books, 2008, p. 90
2 A. Cohen, Talmudul, Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 457
1 Dale Moody, „Virgin Birth", Dictionary of the Bible, ed. George Buttrick, New York, Abingdon, 1962, vol. 4, p. 791