Duelurile în versete biblice au devenit specialitatea unora. Indiferent de afilierea religioasă, tendinţa este aceeași: citarea textelor biblice rupte de contextul lor. În aceste condiţii, unele concluzii nu doar că sunt eronate, ci au grave implicaţii sociale sau politice.
Biblia continuă să rămână cartea cea mai citită, dar uneori și cea mai greșit interpretată. Această situaţie este cauzată și de modul în care este redactată. În timp ce capitolele și versetele constituie un instrument facil de parcurgere și explorare a Bibliei, ele pot facilita și scoaterea frazelor din context. Astfel, unii oameni forţează textul biblic să spună ceea ce vor ei să citească.
Martin Saunders a publicat în Christian Today o listă cu 5 texte biblice prin intermediul cărora demonstrează cât de eronată poate fi înţelegerea în lipsa contextului. El consideră că sunt cele mai populare interpretări, dar și cele mai greșite.
Cinci texte, cinci erori
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” În afara contextului, îndemnul lui Christos este interpretat ca o interdicţie de a evalua viaţa cuiva. Într-o cultură pluralistă dominată de postmodernism, această explicaţie a câștigat în popularitate fiindcă ar sugera că unul dintre cele mai mari păcate este intoleranţa. Adică, obiectivul lui Iisus ar fi fost transmiterea ideii că a critica un stil de viaţă problematic reprezintă o atitudine incorectă.
Însă, citit în context, Iisus pare să spună altceva, îndemnând la o abordare a problemelor mai întâi din propria viaţă înainte de a ne transfera atenţia asupra problemelor altora. Sub nicio formă nu este o invitaţie la indiferenţă.
„Uitaţi ce este în spatele vostru și aruncaţi-vă spre ce este înainte.” Citit în afara contextului, versetul a devenit chiar favorit în lectura unora, sugerând ideea unei alte șanse după o cădere morală majoră. Astfel se susţine că nu ar trebui să ne uităm înapoi la greșelile făcute, ci doar la viitor.
Totuși, apostolul Pavel este departe de a reflecta o asemenea interpretare. Miza mesajului nu este uitarea greșelilor, atâta timp cât apostolul însuși și le-a relatat pe ale sale pe paginile Bibliei. Acest verset este în corelaţie cu renunţarea la mândrie, nu cu disimularea greșelilor proprii.
„Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” La o primă citire, versetul pare să sugereze că există posibilitatea unei amplificări a puterii rugăciunii în funcţie de numărul celor care sunt împreună. Acest verset este adesea folosit ca un instrument de accentuare a importanţei rugăciunii colective.
Nu înseamnă că Iisus ar fi în dezacord cu întâlnirile publice pentru rugăciune. Însă textul este parte a unei secţiuni referitoare la problema unităţii în cadrul bisericii. Iisus a intenţionat să spună că este recomandabilă rezolvarea disputelor, nu că este la dispoziţia enoriașilor o putere specială pe care o pot amplifica în dauna rugăciunii personale.
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, (…) gânduri de pace, şi nu de nenorocire.” Mulţi oameni iau acest verset ca pe o promisiune personală, ca un fel de garanţie că în cele din urmă viaţa va avea o derulare ideală și problemele se vor estompa. Interpretarea este atrăgătoare, însă este în dezacord cu realităţile vieţii. Dificultatea apare atunci când existenţa umană ia altă turnură decât cea așteptată. Atunci apar întrebări referitoare la intenţiile lui Dumnezeu și respectarea promisiunilor făcute.
În contextul mai larg, promisiunea lui Ieremia viza nu o singură persoană, ci o colectivitate. Este vorba despre exilaţii din Babilon. Dumnezeu promite să nu renunţe la poporul Său ales și, în ciuda prezentului lipsit de speranţă, le garantează că încă mai au un viitor. În lipsa acestui context, Ieremia pare să promită o prosperitate de ordin pământesc și să spună că cei credincioși vor fi feriţi de suferinţă. Deşi este o experienţă pe care mulţi și-o doresc, ea este nerealistă.
„Adevărul vă va face slobozi.” Este deja configurată o concepţie populară construită pe acest text, care conţine cuvintele lui Iisus. Pare să sugereze ideea că afirmarea adevărului, spre deosebire de complacerea în minciună, este sursa „libertăţii” personale. La un anumit nivel, acest lucru este corect. Singura problemă este că această citire secătuiește versetul de sensul său şi mai profund.
În contextul mai larg, Iisus vorbește de evreii care au crezut mesajul Său, dar care se simţeau încă legaţi de „legământul vechi”, acesta fiind pentru ei un fel de sclavie. În acord cu ceea ce a vrut Iisus să transmită, adevărul înseamnă asimilarea învăţăturii Sale. Deci versetul nu face referire la adevăr ca valoare ontologică, ci la relaţionarea cu Cel care este posesorul adevărului absolut.
Erori cu implicaţii majore
Desigur, acestea nu sunt singurele texte biblice care sunt lecturate în afara contextului temporal sau istoric. Iar interpretarea lor eronată nu are întotdeauna implicaţii majore dincolo de convingerile personale.
Există însă și explicaţii ale unor texte biblice care au generat schimbări de atitudine nu doar în relaţiile sociale, ci chiar și în spectrul politic. Deşi Saunders nu le amintește în lista sa, impactul unor asemenea interpretări a fost uneori covârșitor asupra istoriei umane.
Astfel, ideea că Dumnezeu a promis „viaţă din belșug” a stat la baza întregii construcţii a „evangheliei prosperităţii”. Îmbogăţirea a devenit un deziderat în sine, fiind considerată semnul favorii divine. Drept urmare, fericirea terestră a devenit mai importantă decât salvarea celestă.
Oarecum asemănătoare a fost ideea predestinării, care a stat – conform teoriei lui Max Weber – la originea capitalismului european. Suţinută de Calvin, ideea că Dumnezeu i-a ales pe cei care vor fi mântuiţi a avut la bază câteva texte biblice al căror context nu a fost luat în considerare. Astfel, bogăţia a devenit criteriul de selecţie, ceea ce a condus pe termen lung la progres social și comportament etic.
Cel puţin, ideea predestinării, chiar eronată fiind, a avut unele efecte benefice în dezvoltarea societăţii. Nu la fel se poate spune despre interpretarea mesajului apostolului Pavel cu privire la supunerea creștinilor faţă de autorităţi. Ideea că urmașii lui Christos trebuie să se supună în orice condiţii liderilor politici a fost fatală, fiindcă i-a împins pe creștini la adoptarea unei atitudini pasive în faţa răului de sorginte politică. În cel mai bun caz, au preferat să rămână neutri. Însă au fost și situaţii de colaboraţionism argumentat cu texte pauline. Este cazul susţinerii acordate nazismului de către catolici și protestanţi sau al parteneriatului cu liderii comuniști. Eludarea contextului și, mai ales, a înţelegerii condiţiilor în care a scris apostolul Pavel a contribuit imens la practicarea unui gen de creștinism viciat, de care politicienii au știut să profite.
Deci, cum citim?
Desigur, o lecturare a Scripturii într-o manieră devoţională poate fi preferabilă pentru cei care încă mai găsesc plăcere în textul Bibliei. Parcurgerea unei succesiuni de texte este o operaţiune relativ ușoară.
Însă, în citirea Bibliei, nu doar confortul emoţional contează, ci și înţelegerea corectă a ceea ce a vrut să transmită autorul. Aici apar și dificultăţile care au determinat cândva bisericile tradiţionale să descurajeze lecturarea personală a Bibliei.
Să fie aceasta soluţia pentru evitarea erorilor? Poate că ar fi mai utilă apropierea de textul sfânt cu răbdare și convingerea că există texte în Biblie care poartă amprenta timpului și mediului în care au fost redactate. Înţelegerea contextului este vitală. Altfel, versetele riscă să ne transmită alt mesaj decât cel cuprins într-un cadru mai larg.
Recunoașterea acestei situaţii nu diminuează caracterul atemporal al Scripturii, ci determină explorarea acesteia cu mai multă asiduitate și determinare. Până la urmă, frumuseţea Bibliei stă tocmai în complexitatea unui mesaj care trebuie decriptat prin eforturi insistente.
