Trăim într-o lume polarizată, în care teoriile conspiraţiei proliferează, dar unele persoane sunt mai înclinate decât altele să consume și să propage aceste teorii, în loc să le ignore sau să le demistifice.
„Păsările sunt un mit; sunt o iluzie. Trezește-te, America!” – acest mesaj bizar a dat naștere unei mișcări conspiraţioniste populare în rândul tinerilor din SUA. Totul a început cu o glumă – participant întâmplător la un miting din 2017, Peter McIndoe, un student de 23 de ani, a scris pe un afiș cuvintele „Birds Aren’t Real” („Păsările nu sunt reale”). Cineva l-a filmat, iar videoclipul s-a viralizat. În scurt timp, au apărut videoclipuri cu tineri care scandau aceleași cuvinte sau le scriau cu vopsea pe pereţii liceelor.
A fost momentul în care Peter McIndoe s-a gândit să ia farsa în serios și să-și joace cât mai credibil personajul, realizând că oamenii rezonează cu mesajul său fantasmagoric. Timp de patru ani, tânărul a promovat teoria potrivit căreia guvernul SUA a exterminat toate păsările și le-a înlocuit cu drone de supraveghere. După cum a recunoscut mai târziu, McIndoe a scris o istorie falsă a mișcării, a început să comercializeze articole promoţionale cu mesajul „Birds Aren’t Real”, a creat un website, a început un turneu prin ţară și chiar a angajat un actor care să joace rolul unui pretins fost agent CIA, confirmând existenţa acestui program de supraveghere.
În 2021, McIndoe a admis că totul a fost doar o satiră „din interior”, o metodă benignă de a folosi absurdul în lupta cu absurdul teoriilor conspiraţioniste. Până la urmă, dacă o persoană poate lua în serios ceva atât de ridicol, probabil crede orice altă teorie conspiraţionistă, a argumentat tânărul.
În mrejele falselor certitudini
Mulţi dintre noi cred cel puţin într-o teorie a conspiraţiei. Cu cât un sondaj include mai multe teorii ale conspiraţiei în cadrul său, cu atât numărul celor care declară că aderă la cel puţin la una dintre ele crește.[1] De ce este fenomenul atât de prezent? Ce au în comun oamenii înclinaţi să accepte teoriile conspiraţioniste și care sunt caracteristicile care îi predispun la o gândire conspiraţionistă?
„Teoriile conspiraţiei sunt complicate, iar motivele pentru care oamenii cred în ele sunt, la rândul lor, complicate.”[2]
Deși multe răspunsuri la întrebările despre profilul persoanelor predispuse la gândirea conspiraţionistă sunt încă vagi, studiile din ultimul deceniu au reușit să articuleze explicaţii mai clare cu privire la vulnerabilitatea unor persoane în faţa teoriilor conspiraţioniste.
Caracteristici sociodemografice
Dacă trebuie să creioneze un profil al conspiraţionistului obișnuit, oamenii se gândesc, cel mai adesea, la un bărbat alb, de vârstă mijlocie. Totuși, studiile nu au găsit dovezi solide pentru asocierea dintre variabilele demografice și tendinţa spre consumul de idei conspiraţioniste (gândirea conspiraţionistă tinde să fie distribuită uniform în cadrul sexelor și al raselor, iar diferenţele legate de vârstă sunt nesemnificative[3]), cu o singură excepţie.
Nivelul de educaţie este un predictor al (in)aderenţei la teoriile conspiraţiei. Mai multe studii au arătat că un nivel ridicat de educaţie și un venit mai ridicat se corelează cu o probabilitate mai mică de a crede în teoriile conspiraţiei.[4] Un studiu din 2016 a identificat factorii care mediază relaţia dintre educaţie și convingerile conspiraţioniste. În primul rând, educaţia se corelează cu complexitatea cognitivă – capacitatea unei persoane de a percepe nuanţele și categoriile atunci când judecă o situaţie –, reducând posibilitatea de a adopta explicaţii simpliste pentru evenimente complexe. În al doilea rând, educaţia oferă un sentiment de control asupra mediului social al individului (receptivitatea la teoriile conspiraţioniste a fost asociată cu sentimentul de neputinţă, de lipsă de control). În al treilea rând, educaţia ajută individul să obţină venituri mai ridicate și poziţii relativ privilegiate în societate, așadar să evite riscul marginalizării.[5]
Factorii psihologici
Cercetătorii susţin că atractivitatea teoriilor conspiraţiei crește atunci când nevoi psihologice importante (epistemice, existenţiale, sociale) rămân nesatisfăcute.
Prima dintre aceste nevoi este cea epistemică, legată de dorinţa de a cunoaște adevărul, de a deţine certitudini și de a avea informaţii clare cu privire la cauza și sensul evenimentelor pe care le trăim. În momente de criză, în condiţii de incertitudine, atunci când se derulează evenimente majore sau greu de digerat, teoriile conspiraţiei înfloresc, afirmă profesorul de psihologie Daniel Jolley. Aversiunea faţă de caracterul aleatoriu al evenimentelor sociopolitice îi împinge pe oameni să găsească asocieri și explicaţii cauzale acolo unde acestea nu există. Nevoia de a apela la teorii ale conspiraţiei pentru a găsi sens și ordine este mai puternică la persoanele care tolerează greu incertitudinea (și chiar resimt suferinţă în aceste circumstanţe). De asemenea, nevoia de finalizare cognitivă (engl. cognitive closure, termen care indică preferinţa pentru certitudini rapide și tendinţa de a evita orice ambiguitate) a fost asociată cu predispoziţia spre explicaţii conspiraţioniste. Persoanele care nu au capacitatea sau motivaţia de a căuta informaţii din surse credibile și nu deţin competenţe sau instrumente pentru a filtra informaţiile cad mai ușor în năvodul teoriilor conspiraţioniste.[6]
Cântecul de sirenă al explicaţiilor absurde, neverosimile sună mai dulce în urechile celor care au nevoi existenţialeneîmplinite. Oamenii adoptă teorii ale conspiraţiei atunci când nu se mai simt în siguranţă sau când cred că au pierdut controlul, pentru că aceste teorii livrează informaţii care să le explice motivele pentru care nu deţin controlul asupra situaţiei, explică cercetătoarea Karen Douglas. Persoanele care se simt neputincioase în mod cronic tind să creadă mai ușor, cele anxioase sau care au dezvoltat un stil de atașament anxios, caracterizat printr-o preocupare excesivă faţă de propria siguranţă și prin tendinţa de a exacerba ameninţările, gravitează mai ușor în jurul teoriilor neconvenţionale.[7]
De asemenea, sentimentul de excludere, care apare într-o multitudine de contexte (de la pierderea locului la muncă la singurătatea nedorită), predispune oamenii la îmbrăţișarea ideilor neconvenţionale sau neverosimile. Deși se crede că persoanele religioase sunt mai predispuse să creadă mesajele conspiraţioniste pentru că operează mai mult cu principiile binelui și răului, adevăratul motiv al acestei predispoziţii este poziţia lor minoritară, spune profesorul Hugo Drochon. „Dacă ești foarte religios într-o lume secularizată, probabilitatea de a crede în teoriile conspiraţiei este mai mare, dar dacă ești ateu într-un mediu religios, vei fi manifesta aceeași susceptibilitate.”[8]
A treia categorie de nevoi esenţiale se referă la nevoile sociale (menţinerea stimei de sine și a unor sentimente pozitive faţă de grupul din care facem parte). Studiile au arătat că indivizii vulnerabili la teorii conspiraţioniste au sentimente negative faţă de autorităţi și faţă de semeni în general, dar nutresc același gen de sentimente și faţă de propria persoană, manifestând un nivel redus de stimă de sine.[9] Îmbrăţișarea acestor teorii restabilește sentimentul ordinii, al predictibilităţii, dar permite, de asemenea, evitarea autoînvinovăţirii sau a învinovăţirii propriului grup, pasând responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă asupra altora.
Stilul cognitiv și viziunea asupra lumii
Un rol important în perceperea realităţii este jucat de modul de dobândire și de procesare a informaţiilor, adică de stilul nostru cognitiv.
Există două tipare majore de gândire: analitic (reclamă efort, concentrare pe detalii, urmează pași expliciţi) și intuitiv (rapid, implicit, nu avansează în pași atent planificaţi). Credinţa în teoriile conspiraţiei se corelează pozitiv cu gândirea intuitivă și negativ cu stilul analitic și ar putea fi chiar descurajată prin stimularea gândirii analitice. O echipă de cercetători coordonată de psihologul Viren Swami a efectuat o serie de trei studii care au confirmat că subiecţii cărora le-a fost solicitată gândirea analitică au devenit mai puţin conspirativi.
O viziune pesimistă asupra lumii crește probabilitatea de a adopta diferite teorii conspiraţioniste, conchid cercetătorii Anthony Lantian, Mike Wood și Biljana Gjoneska într-o analiză care trece în revistă studiile pe această temă.[10] Persoanele înclinate să accepte idei conspiraţioniste consideră că trăiesc într-o lume primejdioasă, care ameninţă valorile și stilul de viaţă al oamenilor buni, nu au încredere în ceilalţi și adoptă o viziune maniheistă (bazată pe dualismul bine-rău) simplificată – de exemplu, văd în politică o confruntare între taberele binelui și răului absolut.
Imuni la teoriile conspiraţiei?
În anumite condiţii, oricare dintre noi poate cădea în capcana teoriilor conspiraţiei, susţine profesorul Karen Douglas. Un risc semnificativ apare atunci când avem nevoi psihologice neîmplinite, cele mai importante fiind cele epistemice (de a cunoaște adevărul, de a avea claritate asupra lucrurilor care se întâmplă), cele existenţiale (legate de siguranţă, de controlul asupra lucrurilor) și cele sociale (de a ne proteja stima de sine și de a avea sentimente pozitive faţă de grupul din care facem parte).[11]
„Cu toţii putem fi paranoici uneori. […] Face parte din natura umană”, explică și profesorul Drochon, oferind totodată cheia pentru a distinge între oamenii obișnuiţi și cei vulnerabili la teorii neverosimile: adepţii acestora sunt impermeabili la orice argument sau informaţie nouă care le-ar putea contrazice convingerile.[12]
Așadar, ceea ce ne salvează de nisipurile mișcătoare ale gândirii conspiraţioniste este conștientizarea că nu putem opera cu certitudini imuabile atunci când judecăm realităţi parţial cunoscute. La fel ca în șofat, verificarea unghiului mort reprezintă o procedură de siguranţă esenţială, dar pe care o exersează doar cel care nu se oprește niciodată din învăţat, realizând că știe tot mai puţin pe măsură ce descoperă din ce în ce mai mult.
Carmen Lăiu explorează datele demografice, particularităţile psihologice și motivele persoanelor care au înclinaţia de a crede în teorii conspiraţioniste.
