Diverse publicaţii recente pe web1 au mediatizat afirmaţiile părintelui Bill Miller: „Dacă Iisus ar fi fost în Texas, probabil ar fi băut Lone Star. Dacă ar fi fost în Hawaii, poate ar fi preferat Primo. Dacă ar fi fost în Scoţia, nu ar fi fost de mirare să bea scotch, iar în Irlanda, ar fi băut, desigur, Guinness sau Smithwick’s.” „Astăzi, Iisus ar fi transformat apa în bere”.

Reverendul Bill Miller, personalitate cu dublă vocaţie, este rectorul bisericii episcopale „St. Michael and All Angels” din Kauai (Hawaii) şi, în acelaşi timp, proprietarul unui bar din Marfa, Texas, unde a avut cândva parohie. „Padre Bill”, cum este adesea numit, a devenit celebru, prin lansarea, pe 22 mai, a cărţii sale „spirtuale”, cu titlul: „Ghidul spre Dumnezeu al băutorului de bere”, despre care a dat şi un interviu pe Fox News.

E frumos că reverendul se gândeşte să-l îndrepte pe băutorul de bere spre Dumnezeu, deoarece în această direcţie trebuie călăuziţi toţi muritorii, inclusiv cei care beau numai apă. Dar nu acesta este accentul cărţii. Ea tratează relaţia dintre credinţă şi alcool, care este foarte utilă barmanului din Bible Belt. Alcoolul, în special berea, ar juca un rol în ce priveşte manifestarea spiritualităţii, a credinţei, descoperind adevărata natură a lui Dumnezeu.

Padre Bill foloseşte strategia berii în relaţie cu o mişcare misionară numită „Theology on Tap” (teologie „la cep”), cunoscută în special printre anglicani, episcopali, luterani şi în mică măsură printre prezbiterieni şi metodişti. Dacă oamenii nu vin la biserică, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, vine biserica la ei. Good idea! Ar trebui s-o noteze toţi clericii, cu sau fără reverendă. Dacă pe creştinii tăi îi găseşti în tavernă, mergi acolo şi le slujeşti nevoile spirituale. „Aş spune că o mare parte din slujba mea pastorală de cea mai bună calitate s-a desfăşurat în bar – zice Bill Miller –, fiindcă unii oameni nu vor intra în biserică, dar şi-ar putea da drumul la o conversaţie cu mine în bar.”

Părintele a mai inventat şi „testul berii”, prin care se poate determina autenticitatea experienţei cuiva cu Dumnezeu, dacă se bucură să împărtăşească o sticlă cu altul. Bineînţeles, părintele se referă la moderaţie, după exemplul lui Iisus. Şi adaugă: „Cred că este important să nu aruncăm copilul odată cu apa din copaie, adică să nu aruncăm berea odată cu apa botezului”.

Ca să fiu cinstit, ideea de a găsi cele mai năstruşnice metode de a-i întâlni pe oameni, pe propriii enoriaşi sau alte suflete pierdute, acolo unde se află, este genială pentru un cleric. Dacă părintele ar fi un abstinent şi n-ar fi el însuşi barmanul, ar primi respectele mele şi ceva admiraţie. Imaginaţi-vă că un slujitor al lui Dumnezeu intră în casa unei prostituate, pentru că numai acolo o poate găsi. Şi după ce îi plătește femeii timpul, îi spune că nu pentru trupul ei a venit, ci pentru sufletul ei, ca s-o ajute să se salveze. Ar fi un subiect demn de un roman, sau de o peliculă. Dar dacă bietul misionar cade el însuşi în plasă, încep să mă îndoiesc de înţelepciunea metodei. Sau aş trimite numai misionari eunuci, sau în cazul nostru, predicatori care au alergie la alcooluri.

Cât despre Iisus, despre care mai toţi sunt siguri că a băut vin „adevărat” la Cina cea de Taină, şi a făcut vin, vin, la nunta din Cana, trebuie făcute câteva precizări, fără a avea pretenţia unei discuţii complete asupra relaţiei dintre Biblie şi băuturile alcoolice. După Matei (26:27, 29), Marcu (14:23, 25) şi Luca (22:17-18), Iisus s-a referit la băutura euharistică prin cuvintele „paharul” şi „rodul viţei”, expresii generale pentru mustul de struguri folosit la încheierea mesei pascale. Din nefericire, la masa pascală de astăzi (Seder) evreii folosesc de regulă vin; mustul este doar îngăduit. Dar ce vin a făcut Iisus la nuntă?

Ioan nu vorbeşte nimic despre băutura de la Cină, dar în al doilea capitol al Evangheliei, povesteşte că, la nunta din Cana, după ce se terminase băutura gazdelor sărace, Iisus a prefăcut în óinos toată apa din cele şase vase pregătite pentru abluţiuni rituale, cu o capacitate fiecare de 2-3 metrētái, adică peste 500 de litri în total. Pentru un evreu care scria greceşte, sensul termenul óinos are o istorie cât se poate de interesantă. Óinos (iniţial woinos, dintr-o veche rădăcină mediteraneană *woin-) este termenul care, în traducerea Vechiului Testament (Septuaginta) redă atât ebraicul yáin < wain (băutura din struguri dulce sau fermentată), cât şi ebraicul tiyrôš (must de struguri).

Cultura preacreştină în care ne-am pomenit sugerează că Iisus, după ce postise 40 de zile, şi îşi refuzase până şi a preface piatra în lipie, S-a dus la petrecere, ca să prefacă apa în spirt ― plus ceva resturi de glucide, polifenoli, antioxidanţi, flavonoide, resveratrol etc., care se pot găsi deja în must.

Cât despre berea lui Padre Bill, Scriptura nu ne lasă în ceaţă. Unul din termenii folosiţi pentru băuturi în Biblie este ebraicul šēkār, înrudit cu babilonianul šikaru (bere) şi folosit astăzi în Israel cu sensul de „bere”. În timpurile biblice, termenul era folosit cu un sens mai larg, reprezentând celelalte băuturi (din fructe, cereale, etc.), afară de băutura din struguri: fie ca băuturi nefermentate, fie fermentate. Este o situaţie nefericită că acest šēkār a fost tradus de unii ca „băuturi tari”, bine ştiind că în antichitate nu se cunoştea distilarea şi nu se produceau lichioruri, rachiuri, ţuică şi alte nebunii (ba chiar şi vinul fermentat, păgânii greci îl beau diluat în apă multă!).

În greaca Noului Testament, corespondentul lui šēkār este síkera (bere, cidru etc.) şi se foloseşte doar în Luca 1:15, unde îngerul vorbeşte despre viitorul Ioan Botezătorul: „[Copilul] va fi mare înaintea Domnului, nu va bea deloc óinos sau síkera, ci se va umple de Duhul Sfânt încă din sânul maicii sale.”

Sunt foarte mulţi care cred că uzul moderat al alcoolului ar fi acceptabil pentru un creştin. Dar, dincolo de sensul intenţionat al acestei „moderaţii”, realitatea arată că acest uz „înţelept” este şcoala beţiei, iar istoria arată că alcoolul este cel mai mare terorist şi criminal în serie, la nivel planetar. Şi dacă trebuie cineva să ridice steagul luptei împotriva acestui inamic public, de ce ar trebui ca un creştin, cleric sau laic, să-i arate simpatie? Oare abstinenţa de la alcool să fie numai pentru islamici, pocăiţi şi copii?

„Nu vă înşelaţi!” zicea apostolul Pavel (1Corinteni 6:9); şi, înşirând o listă de păcătoşi, care începe cu destrăbălaţii şi se încheie cu jefuitorii, el îi aşează în centru pe beţivi, după care, la sfârşit adaugă: „nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Aşa că Padre Bill slujeşte şi lui Dumnezeu şi lui Scaraoschi. Dar numai ultimul se bucură de această slujire.


1 Cath Martin, World, Christian Today, May 24, 2014; Benjamin Fearnow, CBS Houston, May 23, 2014.