Textele biblice care pot distruge viitorul copiilor

4798

Bătaia disciplinează. Auzim destul de des această axiomă. Uneori o vedem etalată pe stradă sau o aplicăm chiar noi, acasă. Disciplina este de multe ori asociată cu o corecţie severă, iar mulţi dintre cei care o aplică găsesc justificare chiar în Biblie pentru intensitatea aleasă.

„Unde dă mama creşte” sau „îl bat ca să fac om din el” sunt expresii care nu au rămas parte a folclorului, ci au fost adoptate ca adevăr absolut în materie de disciplină. Pedepsirea copiilor prin bătaie a devenit o normă socială, puţini fiind cei care mai pun sub semnul întrebării utilitatea ei.

Cum este mai bine: să fii indulgent sau să fii sever? Este una dintre întrebările la care părinţii dau răspunsuri diferite. Și, implicit, relaţiile pe care le stabilesc cu copiii sunt construite pe fundamente care nu coincid. Dincolo de atitudinile variate pe care părinţii consideră că trebuie să le adopte în relaţia cu copiii, există un element comun ambelor tabere. Și unii, și alţii găsesc justificare în Sfânta Scriptură pentru stilul de educaţie.

Disputa cu privire la maniera adecvată de disciplinare a copiilor este sensibilă. Complexitatea problemei derivă și din faptul că Biblia pare la prima vedere să le dea dreptate celor care susţin că disciplina nuielei nu ar trebui evitată. În acord cu principiul deja tradiţional că „bătaia este ruptă din Rai”, acești părinţi disciplinează uneori violent, liniștindu-și conștiinţa pe baza faptului că Biblia oferă această „dezlegare”.

Capcanele bătăii biblice

În general, cele mai multe texte care susţin această variantă de disciplinare se află în cartea Proverbele. De exemplu, cea conform căreia părinţii nu ar trebui să „cruţe nuiaua”. Poate fi însă aceasta sursa care să modeleze un anumit comportament faţă de copii? Un editorialist RNS a abordat recent acest subiect, afirmând cu convingere că nu este onestă clădirea unui comportament etic pe o colecţie de proverbe al căror rol este mai mult sapienţial decât de afirmare a unor porunci universale.

Jonathan Merritt susţine că cei care citesc literal textele respective nu o fac nici pe departe în sensul în care sunt ele redate, deși aceștia susţin că încearcă să respecte litera Bibliei. Fiindcă dacă ar face-o, spune Merritt, atunci ar ajunge după gratii.

De ce susţine editorialistul american acest lucru? În opinia sa, s-au conturat anumite mituri cu privire la implicaţiile bătăii și momentul aplicării ei. Unul dintre ele este legat de vârsta adecvată pentru aplicarea bătăii.

Nu mai devreme de 18 luni și nu mai târziu de 7 ani ar fi ideal. Aceasta este opinia multor teologi, printre care și cunoscutul James Dobson. Nu este însă și perspectiva lui Merritt. El consideră că această abordare nu se regăsește în Biblie, fiind mai degrabă rezultatul acelorași știinţe sociale pe care le resping mulţi dintre cei care își coordonează viaţa și educaţia în acord cu textele biblice. În Biblie, de exemplu, limita superioară de vârstă nu există, Scriptura vorbind inclusiv de pedepse corporale aplicate adulţilor, „40 de lovituri de bici” fiind una dintre normele superioare specificate.

Cine citește să și înţeleagă…

O analiză a conceptului de bătaie din Biblie, în cazul unei aplicări literale a pasajelor care fac referire la aceasta, indică o percepţie mult mai severă despre disciplină decât comportamentele occidentale moderne. În opinia teologilor, pedepsele corporale (între care putem menţiona legea talionului și lapidarea) ar trebui să fie citite în lumina Evangheliei. Altfel, există riscul perpetuării unor obiceiuri care ţin de anumite timpuri sau mentalităţi.

Iar exemple în această privinţă sunt suficiente. Din păcate, unele dintre ele vin chiar din partea unor clerici. Spre exemplu, un pastor le-a cerut membrilor bisericii sale să fie severi cu copiii dacă observă că aceștia dezvoltă comportamente ce nu corespund sexului căruia îi aparţin. Opinia sa, exprimată într-o predică, s-a bazat pe faptul că bătaia copiilor previne homosexualitatea.

Poate că nu toţi cei preocupaţi de educaţia copilului ajung la aceste derapaje de gândire. Indiferent că este motivată sau nu religios, bătaia copilului este o constantă a timpurilor noastre, mai ales în societăţile tradiţionale. Nu mai surprinde faptul că în România, spre exemplu, bătaia ușoară este recunoscută de 39% dintre părinţi, în timp ce 62% dintre copii spun că sunt loviţi cu palma.

Batem, dar ce obţinem?

Disciplina severă, autoritară, produce copii disciplinaţi, dar care nu au posibilitatea să își dezvolte discernământul. Alţii sunt cei care stabilesc în dreptul lor ce este bine și rău. Chiar dacă nu se vor manifesta într-o manieră rebelă și vor deprinde lecţiile obedienţei, aceasta nu înseamnă că au și un caracter echilibrat. Părinţii se pot bucura de liniște acasă, dar pentru cât timp?

Despre aceasta scrie și Roger Dudley atunci când identifică una dintre cauzele principale pentru care copiii renunţă la religie la vârsta adolescenţei. Educaţia aspră, spartană, este un factor esenţial care alimentează derapajele de ordin moral. În opinia lui Dudley, există riscul ca acești tineri disciplinaţi abuziv să imite tratamentul pe care l-au primit, chiar dacă rămân totuși în biserică.

Cei care se poziţionează în tabăra durităţii acuză că indulgenţa deformează caracterul celor mici și generează iresponsabilitate. Poate că au dreptate într-o anumită măsură. Însă și ceilalţi au suficiente argumente pentru a susţine că bătaia nu doar că distruge personalitatea copiilor, dar și facilitează dezvoltarea unui comportament dictatorial la viitorii adulţi.

Conform unor ultime statistici, România domină podiumul european în ceea ce privește violenţa în școli. Desigur, cauzele sunt multiple, însă nu cumva acești tineri au învăţat violenţa acasă înainte să o fi deprins din stradă? Bătaia, în forma în care este înţeleasă la nivel popular să fie aplicată, nici nu este ruptă din Rai și nici nu are nimic în comun cu principiile Evangheliei. Este nu doar rezultatul unei citiri incorecte a Bibliei, ci și efectul unor impulsuri necontrolate ale unor părinţi care sunt în criză de creativitate atunci când este vorba de disciplină.

Nu necesitatea disciplinării ar trebui pusă sub semnul întrebării, ci maniera în care aceasta este exercitată. Poate că se găsesc metode mai bune de construire a caracterului unui copil decât doar apelul la bătaie. Argumentarea cu texte biblice a acesteia nu este suficientă pentru ignorarea posibilelor consecinţe negative. Disciplinarea nu presupune neapărat și durere. Iar obedienţa nu înseamnă în mod implicit și educaţie.

Și atunci, care este rolul disciplinei? Articolul următor va încerca să creioneze un răspuns.