Rugăciunea poate fi considerată un indiciu al unei spiritualităţi profunde. Și dacă nu este așa? Un sondaj efectuat recent dezvăluie niște aspecte importante cu privire la conţinutul rugăciunilor americanilor. Impresia generală după analizarea datelor este că obiectivul rugăciunii, pentru mulţi americani, pare să fie altul decât cel așteptat.

O viaţă de credinţă lipsită de rugăciune poate constitui simptomul unei vieţi devoţionale aflate în derivă. Însă nici prezenţa rugăciunii nu constituie o garanţie a unei vieţi împlinite. Eșecul nu se poate pune pe seama unor formule ritualice ignorate. Problema este în altă parte. Conţinutul rugăciunilor este cel care denotă existenţa unor dificultăţi de percepere corectă a ceea ce înseamnă esenţa unei vieţi de credinţă.

Un Dumnezeu modernizat?

Conform unui sondaj Life Way Research, 48% dintre americani susţin că se roagă zilnic. Ar fi o veste bună, în condiţiile unei societăţi pentru care exerciţiul religios este parte a unei lumi cu prea multe necunoscute. Însă când vine vorba de conţinutul rugăciunilor, datele nu mai conferă un sentiment de satisfacţie. Americanii par să fie religioși, însă într-o formulă proprie.

Aceștia nu sunt departe de transformarea lui Dumnezeu într-un fel de magician. Unul care poate să răspundă în mod favorabil unor nevoi personale. Singurul efort solicitat în această direcţie ar fi doar rostirea unor cuvinte care s-ar putea defini ca rugăciune.

Astfel, mulţi dintre cetăţenii ţării considerate cândva cea mai religioasă din lume par interesaţi să se roage mai mult pentru echipa favorită sau pentru vreo activare a norocului. Poate părea ciudată această concluzie, însă 13% dintre cei intervievaţi recunosc faptul că încearcă să își susţină favoriţii prin intervenţiile lor în rugăciune. Și mai mulţi (21%) sunt cei care se așteaptă ca în urma rugăciunilor să câștige la loterie. Nu lipsesc nici cei care s-au rugat ca un lucru rău pe care l-au făcut să nu fie descoperit.

Labirintul rugăciunii

Desigur, nu acestea sunt singurele obiective ale rugăciunii. Alte aspecte menţionate de către americani se încadrează într-o anumită sferă a intereselor personale. De exemplu, 82% dintre aceștia se roagă pentru familie sau pentru prieteni. Pe locul secund se află rugăciunile pentru problemele personale (72%).

Aspectele care ţin în mod fundamental de profunzimea spirituală sunt împinse spre periferie. Astfel, rugăciunea de recunoaștere a greșelilor făcute (un aspect vital al vieţii de credinţă) este o realitate doar pentru 42% dintre subiecţii cercetării. Mai mult de o treime se roagă de obicei pentru persoane afectate de dezastre naturale, însă numai una din cinci se roagă pentru oameni de alte credinţe sau care nu au nicio credinţă.

În Noul Testament, Pavel îi încurajează pe creștini să se roage pentru cei aflaţi în poziţii de conducere. Cu toate acestea, doar aproximativ 12% dintre americanii care se roagă afirmă că în conţinutul rugăciunilor lor s-ar afla și aspecte asociate ordinii politice.

Aceeași reticenţă poate fi înregistrată în privinţa unei alte cerinţe biblice. Iisus a solicitat în mod expres cultivarea obiceiului de rugăciune în favoarea celor care au atitudini dușmănoase. Doar aproximativ 40% recunosc că obișnuiesc să facă acest lucru.

SOS către Dumnezeu

O analiză mai largă a sondajului relevă faptul că majoritatea americanilor solicită ajutorul divin în vremuri de necaz, dar rareori simt că ar trebui să treacă de acest stadiu. „Cei mai mulţi oameni se roagă atunci când au nevoie de telefonul roșu pentru ajutor”, declară Ed Stetzer, director executiv al LifeWay Research. „Viaţa lor de rugăciune nu este un obicei înrădăcinat într-o relaţie cu Dumnezeu”, concluzionează şeful organizaţiei care a efectuat sondajul.

Din punctul acesta de vedere, se observă nu doar superficialitatea spiritualităţii, ci și lipsa de înţelegere a scopului real al rugăciunii. Nu îndeplinirea unor formule ritualice ar trebui invocată, ci conectarea cu succes la o altă lume.

Este maniera în care poate fi facilitată „evadarea” din spaţiul mundan și lărgirea orizontului existenţial. Nu omul sau interesele lui se află la capătul rugăciunii, ci fiinţa divină. Una care trebuie descoperită nu pentru rezolvarea în mod magic a problemelor cotidiene, ci pentru invadarea spaţiului interior cu un alt set valoric. Este vorba de încercarea de a respira într-o atmosferă specifică unei alte lumi.

Mai există speranţă

Situaţia nu este chiar atât de disperată cum par a sugera datele la prima vedere. O notă ceva mai optimistă o introduce cunoscutul scriitor Max Lucado, care,  într-o încercare de a privi dincolo de aspectul superficial al rugăciunilor, consideră că sunt motive de speranţă. „E un început bun”, a afirmat acesta. Este o dovadă că rugăciunea este încă căutată pe scară largă în viaţa americană.

„Rugăciunea nu este un privilegiu doar pentru cei pioși sau o oportunitate doar pentru câţiva aleși”, spune el. „Rugăciunea este invitaţia deschisă a lui Dumnezeu de a vorbi: simplu, în mod deschis și cu efect.”

Punctul său de vedere este discutabil. Nu ar fi singurul care încearcă să îndulcească tonul. Şi are motive să o facă. Nu întotdeauna conţinutul rugăciunilor este relevant, ci atitudinea exprimată. Nu formele primează, ci spiritul în care omul comunică cu Dumnezeu. Iar acesta nu poate fi analizat sociologic.

În aceeași cheie trebuie citită și observaţia lui Andrei Pleșu din cartea Parabolele lui Iisus. El își exprimă convingerea că, „dacă Dumnezeu ar avea de ales între o comunitate derapantă, dar activă ritual, și o comunitate neglijentă ritual, dar cuviincioasă, ar alege-o pe cea de-a doua.”

Poate ar fi o concluzie forţată să susţinem că rugăciunile celor care militează pentru binele propriu nu ar fi invadate de superficialitate, însă nu există nici garanţia că cei care se roagă pentru alţii merită să ocupe podiumul. Până la urmă, rugăciunea este importantă atâta timp cât omul o face cu dorinţa de progres. Începutul contează, chiar dacă este fragil. Iar regula nu este valabilă doar pentru americani.