Un profesor avertizează că milenialii pot transforma imaginea lui Dumnezeu

257

Milenialii (sau generaţia Y), adică tinerii care s-au născut după 1990, sunt generaţia care va schimba imaginea lui Dumnezeu, întrucât percepţia lor despre cultura vremii intră în conflict cu noţiunea de religie.

Opinia îi aparţine profesorului Owen Strachan, profesor asistent de teologie creştină şi istoria bisericii la Colegiul Boyce, din Louisville, Kentucky.  

În cadrul unui consiliu pe teme de familie ce a avut loc săptămâna aceasta, Strachan a argumentat că generaţia Y Îl vede pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al tuturor, indiferent de păcatele pe care le face cineva şi de viaţa pe care o duce, și chiar dacă nu îşi cere iertare.

„Tinerii Îl văd pe Dumnezeu ca pe Cel care iubeşte necondiţionat şi care nu le cere să se schimbe sau să trăiască o viaţă diferită de cea care le place lor", a explicat Strachan. În opinia sa, această imagine greşită a lui Dumnezeu pe care o au tinerii creştini duce la o biserică slabă, vulnerabilă şi o evanghelie lăsată fără puterea de a schimba viaţa.

În lumina celor afirmate, prof. Owen Strachan a adresat o chemare creştinilor tineri să înţeleagă timpurile în care trăim şi să fie martori adevăraţi şi puternici ai adevărilor morale ale Bibliei, relatează Christian Post.