Zilnic, zeci de mii de accesări pentru programul „Speranţă la orizont” al Bisericii Adventiste

24

În distinsa și încăpătoarea capelă a Institutului Teologic Adventist, aflat la nici 2 kilometri distanţă de mult mai cunoscuta Mănăstire Cernica, are loc zilele acestea un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica Adventistă din România, judecând fie și numai după efortul de promovare.

„Speranţă la orizont” este titlul generic al seriei de 10 producţii televizate, difuzate zilnic de Speranţa TV, în perioada 6-14 decembrie 2013. Transmisiunile live din capela Institutului Teologic Adventist constau în 2 părţi. În prima parte (19-20:20), invitatul special, pastorul american Doug Batchelor, scriitor și președinte al trustului de presă Amazing Facts din SUA, prezintă o temă de inspiraţie biblică. În cea de-a doua parte, o serie de personalităţi ale spaţiului intelectual din România dezbat temele lui Batchelor și comentează intervenţiile telespectatorilor (20:30-22:00).

Pentru cine nu a mai ascultat prezentările unui pastor protestant, vizionarea discursurilor lui Batchelor este o oportunitate care poate fi luată serios în calcul. Mai ales după ce cartea sa, Cel mai bogat om din peșteră (versiune electronică gratis), a devenit bestseller, Batchelor a început să fie invitat în ţări din întreaga lume, nu doar pentru a vorbi despre descoperirile și convingerile sale biblice, ci și despre istoria vieţii sale, demnă de scenariul unui film de aventuri.

În prima ei parte, viaţa lui Batchelor a fost una a extremelor. Fiul unei filantrop milionar, investitorul pasionat de aviaţie George Batchelor, și al unei vedete din showbiz, Ruth Batchelor, Doug nu a dus lipsă de nimic ce putea fi cumpărat cu bani. Ceea ce nu l-a scutit însă de gândurile suicidale încă din primii ani ai adolescenţei și de alte deviaţii de comportament care au culminat cu fuga sa de acasă la vârsta de 15 ani.

Complet pesimist cu privire la tot ce avea de oferit viaţa, Doug a căutat să trăiască în abandon, ceea ce a presupus aventuri extreme pe mare sau în deșert, droguri, infracţiuni și închisoare. După mai mulţi ani petrecuţi astfel, și-a stabilit locuinţa într-o peșteră de lângă Palm Springs, California, unde trăia dezbrăcat și supravieţuia cu ce găsea de mâncare pe munte sau în gunoaiele de la marginea orașului.

Povestea incredibilă a lui Doug a luat întorsătura cea mai neașteptată după ce a găsit o Biblie lăsată de un necunoscut în peștera în care locuia. Modul în care lucrurile au evoluat din acel moment sunt descrise, alături de viaţa sa anterioară, în cartea Cel mai bogat om din peșteră (versiune tipărită aici). Va fi interesant de urmărit cum Doug Batchelor își va povesti live viaţa la Speranţa TV , pe 14 decembrie, la ora 19.

Astăzi, Doug Batchelor este invitatul special în jurul căruia se cristalizează programul prin care Biserica Adventistă vrea să accentueze speranţa și posibilitatea de refacere pentru orice individ, indiferent de condiţia sa prezentă sau viaţa sa anterioară. Decorul, scenografia și numărul de personalităţi publice din România care sunt prezente la eveniment și care participă la dezbaterile din a doua parte a transmisiei live, toate vorbesc despre un eveniment în care adventiștii au investit energii și resurse umane și materiale considerabile.

Până în momentul scrierii acestui articol, Batchelor a prezentat primele 3 din cele 10 teme ale sale. A fost suficient pentru a observa că interesul său de a transmite prin excelenţă un mesaj de speranţă este autentic. Batchelor vorbește simplu, nu este nici un filosof, nici un mistic al timpului său – prilej de dezamăgire pentru cei care caută perspective primordial intelectuale sau mistice atunci când vine vorba de discursul religios.

Dimpotrivă, Batchelor a ales să atragă atenţia asupra unor episoade din viaţa lui Iisus, nu dintr-o perspectivă istorică, ci una umană și relaţională. Iisus este văzut în contactul său direct cu oamenii, este urmărit în timp ce face ceva pentru aceștia. Și cum fiecare dintre cei care simt că există ceva dincolo de noi vrea să știe ce are de gând Dumnezeu cu el, alegerea lui Batchelor are sens și succes. Și alături de acesta, demersul Bisericii Adventiste care a făcut din „speranţă” marca programelor și a iniţiativelor ei, este unul care ar merita apreciat și duplicat la o scară mai largă.

În contextul în care, asemenea celorlalte televiziuni religioase, Speranţa TV nu se bucură în general de audienţe foarte mari, programul „Speranţă la orizont” îi va aduce cu siguranţă recorduri de audienţă. O sugerează și primele statistici disponibile deocamdată, și anume cele cu privire la numărul de accesări ale playerului utilizat pentru transmisia live de pe internet. Conform organizatorilor, în prima zi a transmisiei, playerul a fost accesat de 15.552 de ori (de pe site-ul Speranţa TV, alte site-uri care retransmit programul televiziunii, site-ul dedicat „Speranţă la orizont”, aplicaţia Speranţa TV disponibilă pentru telefoanele mobile și tabletele cu sistem de operare Android.) În a doua zi a evenimentului, numărul accesărilor, pe parcursul întregii zile, a crescut la 23.873. Astfel, „Speranţă la orizont” devine cel mai vizionat eveniment din istoria transmisiilor pe internet a Bisericii Adventiste.

Comparându-le cu sutele de mii care accesează pe internet publicaţiile tabloide, statisticile de mai sus nu impresionează. Și totuși, aproape 24.000 de accesări numai pe internet, deci fără statisticile cu privire la audienţa televizată, arată că programul „Speranţă la orizont” ajunge în nesperat de multe „peșteri”. Acolo unde ar putea să redea speranţa multor oameni apăsaţi de sentimentul de eșec sau vinovăţie, oameni fără orizont, fără încredere și fără certitudinea unui sens al vieţii.

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.