Bisturiul care detectează tumorile ar putea revoluţiona operaţiile chirurgicale

12

Cercetătorii britanici au dezvoltat un bisturiu capabil să detecteze tumorile în timpul operaţiilor chirurgicale, lucru care ar putea contribui la creşterea certitudinii că întregul ţesut afectat de cancer a fost îndepărtat, notează BBC.

În cadrul procedurilor de extirpare a tumorilor, medicii folosesc un bisturiu care îndepărtează ţesutul afectat prin încălzire. Inovaţia adusă de dispozitivul realizat de cercetătorii de la Imperial College London este sistemul de analizare a fumului rezultat în timpul operaţiei chirurgicale. Bisturiul „inteligent", denumit iKnife, aspiră acest fum cu ajutorul unui spectometru de masă şi detectează în câteva secunde dacă acesta provine de la ţesutul sănătos sau canceros. Rezultatele obţinute în cazul a 91 de pacienţi care au fost operaţi cu acest bisturiu au demonstrat precizia cu care dispozitivul determină tipul de ţesut.

Inventatorul sistemului, dr. Zoltan Takats, notează că acest bisturiu ar putea reduce rata de apariţie a tumorilor şi să ofere pacienţilor o speranţă mai mare de viaţă.

În prezent, iKnife se află în teste, fiind folosit în trei spitale londoneze.

Noul bisturiu ar putea contribui la reducerea ratei de reapariţie a cancerului pe fondul extirpării incomplete a ţesutului canceros, în cazul pacienţilor operaţi. Unul din cinci pacienţi care au fost supuşi unei proceduri de îndepărtare a nodulilor mamari şi una din 10 persoane cu cancer la plămâni are nevoie de o a doua operaţie pentru ca întreaga tumoră să fie extirpată.

Acest lucru presupune, pe lângă o nouă operaţie, şi reluarea tratamentului cu radiaţii şi chemoterapie, adaugă Associated Press.

Pentru a stabili dacă ţesutul canceros a fost extirpat în totalitate, medicii prelevă mostre pe care le trimit pentru analize chiar în momentul operaţiei. Cele mai bune spitale pot oferi un rezultat în legătură cu probele în circa 30 de minute. Pentru a fi însă siguri că regiunea afectată a fost curăţată complet, chirurgii îndepărtează și o „margine de siguranţă” de ţesut considerat sănătos.