Faţă în faţă cu diabetul

809

Diabetul nu este o boală deloc ușoară și poate conduce la complicaţii grave sau la o moarte prematură. Vestea bună în cazul diabetului, mai ales a celui de tip 2, este că bolnavii pot controla și diminua semnificativ riscul de complicaţii. Dar, ca de fiecare dată, ceea ce contează este determinarea și efortul personal.

În momentul de faţă, pe glob există peste 400 de milioane de diabetici, mai bine de 90% dintre aceştia suferind de diabet de tip 2. În Statele Unite, aproximativ 90% dintre diabetici sunt obezi. Persoanele cu un indice de masă corporală între 30 şi 34 au un risc de 20 de ori mai mare de a se îmbolnăvi de diabet decât cele un un BMI (indicele de masă corporală) de 22. Excesul de nutrienţi, activitatea fizică insuficientă, stările inflamatoare şi stresul oxidativ se asociază cu factori genetici, ducând la înmulţirea cazurilor de obezitate şi rezistenţă la insulină. Excesul de acizi graşi şi de substanţe secretate de ţesutul adipos alterează acţiunea insulinei, iar rezistenţa la insulină duce la hiperinsulinemie compensatoare.

O veste bună pentru cei afectaţi: scăderea greutăţii cu 5-10% poate diminua hemoglobina glicolizată (HbA 1c), care arată valorile glicemiei din ultimele 3 luni, cu 0,5-11% , şi poate creşte speranţa de viaţă cu 2-4 ani. Dar scăderea în greutate creşte sensibilitatea la insulină favorizând în acest fel efectul anabolic al insulinei, ceea ce face mai dificilă pierderea ponderală. Pe de altă parte, diminuarea hiperglicemiei previne pierderea glucozei prin urină. Bolnavii trebuie să înţeleagă de ce nu pierd din greutate în acelaşi ritm.

În ultimii 40 de ani, frecvenţa diabetului a crescut foarte mult, în paralel cu obezitatea. Savanţii cred că celulele sunt otrăvite, intoxicate de grăsimea excesivă. Se crede că lipotoxicitatea, sau încărcarea lipidică, face ca, atunci când ţesutul adipos nu mai poate înmagazina excesul de lipide, aceste grăsimi să se acumuleze în celulele hepatice şi musculare, ceea ce nu se întâmplă în condiţii normale. Din cauza aportului prea mare de grăsimi, celulele ţesutului adipos se măresc pe măsură ce grăsimea se acumulează şi eliberează citokine inflamatoare şi molecule cunoscute sub denumirea de adipokine, ce produc rezistenţă la insulină în tot organismul.

Mulţi cred că insulina acţionează numai asupra zahărului din sânge. Însă insulina este principalul reglator al metabolismului grăsimilor, glucidelor şi proteinelor. Insulina reglează sinteza de glicogen, forma de înmagazinare a glucozei în ţesutul muscular şi ficat, şi inhibă, frânează sinteza de glucoză de către ficat. De asemenea, insulina stimulează sinteza şi înmagazinarea grăsimilor în depozitele de lipide şi în ficat. Tot ea inhibă eliberarea grăsimilor din depozite şi stimulează sinteza proteinelor şi a moleculelor implicate în funcţionarea, repararea şi creşterea celulară.

Se pare că unele aspecte ale stilului de viaţă scad riscul de diabet şi reduc severitatea bolii în aşa măsură încât diabetul nu mai este considerat o cauză secundară de deces. Un studiu a arătat că nevegetarienii au o prevalenţă mai mare de diabet, în comparaţie cu vegetarienii, iar în perioada de urmărire la nevegetarieni au apărut mai multe cazuri de diabet decât la vegetarieni. Obezitatea se întâlneşte mai rar la vegetarieni şi explică numărul mai mic de decese cauzate de diabet.

Măsurile de luat sunt foarte simple: reducerea consumului de grăsimi, inclusiv ulei (de exemplu, să nu se adauge ulei salatelor şi să se gătească fără ulei). Fibrele din produsele cerealiere integrale protejează împotriva diabetului, în timp ce mezelurile şi preparatele industriale de carne cresc riscul bolii. Pe lângă factorii alimentari, creşterea activităţii fizice este o componentă obligatorie a tratamentului. Activitatea fizică regulată scade riscul apariţiei diabetului şi creşte sensibilitatea la insulină.