Expunerea de durată la adversitate psihosocială, responsabilă pentru boli mintale și dependenţă

1179

Persoanele expuse pe termen lung la condiţii de adversitate pot avea o producţie de dopamină mai scăzută decât este nevoie pentru a gestiona situaţiile de stres acut și se pot dovedi vulnerabile în faţa bolilor mintale și a dependenţei, potrivit unui studiu britanic recent.

O serie de studii mai noi sau mai vechi au arătat că adversitatea psihosocială crește riscul apariţiei afecţiunilor psihice, inclusiv riscul de schizofrenie și depresie. Condiţiile de adversitate se referă atât la circumstanţe negative, în care subiectul se simte ameninţat, cât și la traume psihologice.

Ceea ce a lipsit în investigaţiile de până acum pe acest subiect a fost identificarea mecanismului prin care factorii de adversitate induc vulnerabilitatea la boli mintale, a explicat coordonatorul noului studiu, Michael Bloomfield, lider al Translational Psychiatry Research Group, de la University College London, Marea Britanie.

Cercetătorii au folosit tomografia cu emisie de pozitroni, o tehnică imagistică de ultimă generaţie, pentru a compara producţia de dopamină la cei 34 de participanţi la studiu.

Voluntarii s-au angajat în studiul „Montréal Imaging Stress Task”, care a presupus rezolvarea unor probleme de aritmetică în timp ce erau expuși criticii. Jumătate dintre subiecţi aveau o expunere cronică la stres psihosocial, iar cealaltă jumătate, doar o expunere scăzută. În cazul primei grupe, percepţia ameninţării a fost exagerată, iar producţia de dopamină, perturbată, fiind afectate și tensiunea arterială, și nivelul de cortizol, în timp ce, în grupa celor cu expunere scăzută la adversitate, producţia de dopamină a fost direct proporţională cu gradul de ameninţare perceput. Studiul a arătat astfel că modificarea sistemului de eliberare a dopaminei reprezintă mecanismul care face legătura între stresul cronic și vulnerabilitatea la boli mintale și dependenţă.

Cercetătorii spun că rezultatele obţinute arată o legătură între stresul socio-ambiental, anticiparea disproporţionată a ameninţării și psihoză, dar admit limitările studiului, precizând că este nevoie de studii longitudinale, „pentru a înţelege mai bine cum schimbările sistemului de eliberarea a dopaminei cauzate de adversitate pot duce la vulnerabilitate în faţa bolilor mintale și a dependenţei”.