Încă un bebeluș infectat cu HIV a fost vindecat

125

Un bebeluș din America a devenit al doilea copil din lume născut cu HIV căruia medicii au reușit să îi elimine virusul care poate provoca SIDA, scrie Reuters.

La doar câteva ore de la naștere, copilul a primit un tratament cu antiretrovirale. Acum, bebelușul are aproape un an, iar diagnosticul său este „HIV negativ”, după cum a declarat dr. Deborah Persuad, medic pediatru la Școala de Medicină “Johns Hopkins”. Copilul urmează în continuare tratamentul.

Anul trecut, o altă echipă de medici americani a anunţat o premieră medicală de excepţie: primul bebeluș din lume vindecat de SIDA. Copilul a primit timp de 18 luni un tratament puternic cu antiretrovirale. În urma terapiei, copilul nu mai prezenta semnale ale prezenţei virusului în corp. Acum, bebelușul a împlinit trei ani și jumătate și nu a mai primit medicamente anti-SIDA de circa doi ani.

„Singurul mod prin care putem demonstra că am finalizat remisia în cazul acestor copii este să nu le mai administrăm tratamentul, iar acest lucru nu este lipsit de riscuri”, a subliniat dr. Persuad în cadrul unei conferinţe.

În afară de cazurile celor doi bebeluși, un singur om din lume a mai fost vindecat până în prezent de această maladie. Timothy Brown a primit în 2007 o transfuzie majoră de sânge pentru tratarea leucemiei de care suferea. Sângele primit a fost donat de persoane care prezintă o mutaţie extrem de rară care le oferă rezistenţă la virusul HIV. Metoda l-a vindecat de SIDA, însă nu și de leucemie. Aceeași metodă a fost aplicată, însă fără succes, şi în cazul altor pacienţi care sufereau de leucemie și prezentau infecţie cu virusul HIV.

Și alţi cercetători au realizat demersuri în scopul tratării maladiei, iar unele experimente au oferit rezultate promiţătoare. Cea mai recentă reușită a fost înregistrată de experţii de la Universitatea din Pennsylvania, care se bazează pe modificarea genetică a celulelor pacienţilor cu HIV, scrie Reuters. În cadrul studiului, ei au urmărit perturbarea funcţiei genei CCR5, folosită de virus pentru infectarea celulelor albe din sânge. „Aceasta este o premieră — modificarea genelor nu a mai fost folosită, până în prezent, într-un experiment uman (pentru HIV). Am reușit să folosim această tehnologie în cazul HIV și să arătăm că este sigură și fezabilă, așa că este o evoluţie în tratarea infecţiei cu HIV, faţă de terapia zilnică cu antiretrovirale”, a declarat pentru BBC prof. Bruce Levine.