OMS: Inevitabil, Ebola se va răspândi în Europa

8182

Președintele Băncii Mondiale, Jim Kim, a declarat că efortul internaţional depus pentru controlarea epidemiei de Ebola a „eșuat lamentabil” și a avertizat că această criză, care afectează în prezent nu doar Africa, unde au murit 3.800 de persoane, ci și SUA și Spania, se va înrăutăţi semnificativ.

„Este târziu. Este foarte târziu”, a declarat domnia sa într-un interviu pentru The Guardian. „Ar fi trebuit să facem foarte multe lucruri. Ar fi trebuit să punem la punct sisteme de sănătate. Ar fi trebuit să monitorizăm de când au fost raportate primele cazuri. Ar fi trebuit să existe un răspuns organizat.”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că numărul deceselor în Africa de Vest a ajuns la 3.879 și că nu există nicio indicaţie că epidemia este adusă sub control. „Acum, că sunt cazuri și în Spania și în Statele Unite, riscul ca virusul să ajungă și în alte ţări europene este foarte mare”, citează publicaţia britanică.

Pacientul X

În ultimele două săptămâni, Statele Unite s-au confruntat cu o criză fără precedent, după ce o persoană a fost internată cu simptome de Ebola. Thomas Eric Duncan a murit în aripa izolată a unui spital din Dallas, la 11 zile după ce a fost internat, pe 28 septembrie.

Duncan a sosit în Statele Unite din Liberia, unde a trecut de testele impuse la aeroport. În urma unei investigaţii, autorităţile africane au aflat că bărbatul a minţit când a declarat că nu a avut niciun contact cu o persoană bolnavă de Ebola. Cu doar câteva zile înainte, ajutase la transportarea unei femei gravide, care mai târziu a murit de această boală. Nu se știe dacă Duncan era conștient că femeia este bolnavă sau doar credea că are probleme cu sarcina. Dacă ar fi trăit, autorităţile din Liberia aveau intenţia să îl incrimineze pentru că a minţit.

Cazul a suscitat multe îngrijorări, oameni întrebându-se cum a fost posibil ca cineva cu Ebola să ajungă din Liberia în State și câte alte persoane este posibil să fi ajuns sau să ajungă deja infectate, dar fără să își dea seama.

Casa Albă a anunţat că pentru pasagerii care ajung din Africa de Vest se vor aplica măsuri de screening suplimentare la aeroport chiar din acest weekend, începând cu Aeroportul „John F. Kennedy”; Newark – Liberty, Washington – Dulles, Chicago –O’Hare și Hartsfield-Jackson – Atlanta.

Aceste măsuri e posibil însă să nu fie de prea mare folos. Ceea ce contează la fel de mult este și instruirea și reacţia medicilor la această alertă. Este foarte îngrijorător faptul că Duncan a căutat tratament cu 2 zile înainte de a fi internat, dar a fost trimis acasă cu antibiotice. Întrucât cel mai important în tratarea acestei boli este răspunsul prompt, acest bărbat ar fi putut fi în viaţă astăzi dacă ar fi fost tratat mai din timp.

Criza din Spania

O criză similară a cuprins și Spania, după ce o asistentă medicală a contractat boala. Comisia Europeană a cerut autorităţilor spaniole să explice cum a fost posibil așa ceva, iar o anchetă a fost demarată. Acesta este primul caz de transmitere în afara Africii.

Femeia de 40 de ani, pe numele de familie Romero, a făcut parte dintr-o echipă de 30 de persoane care au avut grijă de doi misionari spanioli care au contractat virusul în Sierra Leone, după care au fost recuperaţi și internaţi la Spitalul „Carlos III”, din Madrid. Ambii au murit.

Asistenta Romero a intrat de două ori în salonul unuia dintre misionari, o dată pentru a-i schimba hainele și o dată pentru a dezinfecta, după ce acesta a murit. De ambele dăţi a purtat două straturi de echipament de protecţie. Asistenta spune că a urmat toate regulile și nu are nici cea mai vagă idee cum s-a îmbolnăvit.

Experţii au tot insistat că spitalele moderne, cu un control riguros asupra răspândirii infecţiilor, vor preveni categoric astfel de incidente, dar cazul din Madrid arată că acest deziderat este mai greu de atins decât se credea iniţial.

Profesorul Piot, specialist mondial în Ebola, în prezent consultant de specialitate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a avertizat că și cea mai mică greșeală, cum ar fi frecatul la ochi, este un risc de infecţie. „Cea mai mică greșeală poate fi fatală”, a declarat el, deși puţină lume i-a dat atenţie până acum.

Cât de pregătiţi suntem?

Tocmai din cauza riscului mare de infecţie, Piot spune că nu este surprins de cazul din Madrid și că se așteaptă să vadă mai multe astfel de cazuri în Europa și SUA, dar nu cu aceeași rată de răspândire ca în Africa. Atunci, rămâne o singură întrebare: Cât de pregătită este Europa?

Directorul european al OMS, Zsuzsanna Jakab, spune că, deși este inevitabilă apariţia altor cazuri ca acesta, Europa, dar mai ales Uniunea Europeană (în special partea de vest), este bine pregătită. „Aș spune chiar că este cea mai bine pregătită regiune”, spune ea.

Cu toate acestea, și Spania, care are al șaptelea cel mai bun sistem de sănătate la nivel mondial, credea că este pregătită. „Am crezut că suntem bine pregătiţi și că riscul de infecţie, chiar dacă nu poate fi nul, este minimal”, declara Máximo González Jurado, președintele sindicatului asistentelor din Spania.

Dacă Europa este pregătită sau doar crede că este vom afla destul de curând. Având în vedere că 30% dintre pasagerii din Guineea, Liberia și Sierra Leone vin în Europa, riscul de infecţie rămâne ridicat. Ţinând cont de traficul aerian, un studiu publicat în jurnalul PloS arată că riscul ca Ebola să ajungă în Franţa pănă la sfărșitul lunii este de 75%, iar în Marea Britanie este de 50%.

Niciun articol afișat