De ce nu plâng unii oameni?

1377

Sindromul Sjögren este o boală rară a sistemului imun care afecteaza glandele exocrine, ajungând să le distrugă.

Glandele exocrine sunt organe care produc secreţii, precum glanda lacrimală, salivară sau glandele care secretă sucuri digestive. Această boală se caracterizează prin faptul că sistemul imunitar prezintă o anomalie, din cauza căreia acesta identifică aceste glande ca fiind corpuri străine în organism şi le distruge. Persoanele care au această boală, suferă de uscăciune, la nivelul ochilor sau a gurii, spre exemplu, care afectează calitatea vieţii.

Această boală rară face parte din categoria bolilor autoimune. Încă nu se cunosc cauzele ei, dar conform unor cercetări recente, s-a descoperit că o variantă a genei STAT4, asociată cu artrita reumatoidă, ar putea fi una dintre acestea. Totodată, se pare că anumite infecţii virale, precum hepatita C pot declanşa această afecţiune, notează revista Muy Interesante.

Persoanele afectate de această boală speră ca în viitor să fie promovate cercetările în domeniul bolilor rare pentru a se putea preveni, trata sau cel puţin îmbunătăţi stilul de viaţă al celor care au afecţiuni precum acest sindrom.