41 de droguri sintetice vândute legal în UE

239

Nu mai puţin de 41 de substanţe care imită efectele unor droguri precum ecstasy sau cocaina sunt vândute legal pe teritoriul Uniunii Europene, informează Euractiv.

Numărul reprezintă un record și o creștere semnificativă faţă de cele 24 de substanţe identificate anterior.

Potrivit unui recent Eurobarometru, 5% dintre tinerii europeni declară că au consumat deja asemenea substanţe. Procentul cel mai mare se înregistrează în Irlanda (16%). Circa 9% dintre tinerii polonezi sau letoni pot mărturisi același lucru, în timp ce 8% dintre englezi și 7% dintre luxemburghezi.

Oficialii europeni avertizează că drogurile sintetice „devin disponibile pe scară largă într-un ritm fără precedent în Europa," a spus Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru justiţie. În cifre, acestă creștere se reflectă într-un salt de 115 noi substanţe de acest tip din 2005 încoace.